Diogene este, într-adevăr, un raisonneur, un martor, un investigator, un procuror, un judecător, prefaţând în acest mod destinele celorlalţi eroi ai romancierului. Diogene suplineşte totodată funcţiile naratorului; ale unui povestitor care de-abia aşteaptă să iasă în lume şi să facă publice tainele pe care le deţine şi a căror presiune nu o mai poate stăpâni. (…) Cu acest personaj, colportor însă de semnificaţii şi care nu mai înţelege, şi nici nu mai vrea (sic!) să ţină tot ceea ce simte şi tot ceea ce gândeşte ascuns în străfundul sufletului, Ghenadie Postolache descoperă, de fapt, voluptatea eliberatoare a romanului. Între Diogene şi destinul celorlalte personaje mai există şi o relaţie foarte subtilă şi, avansând o supoziţie, am putea spune că dacă ar dispărea din cuprinsul naraţiunii Ore(-i)…, acest lucru e şi consecinţa faptului că funcţia ei de iniţiere în labirintul complicat al existenţelor a încetat efectiv, drumurile romaneşti, derulându-se de acum înainte cu de la sine putere. Rolul pe care Diogene îl îndeplineşte în naraţiune, rol asemănător corului din tragediile antice, a fost transferat în întregime destinului, cursului implacabil al evenimentelor.
Ora fatidică pentru personajele romanului nu va sosi niciodată, deşi priveliştea cenuşie a unor zile de iarnă nu prevesteşte nimic bun. Probele dificile prin care trec cei din cuprinsul volumului dat ne arată însă că singurul, părerea noastră, care observă bizareria unor inadvertenţe, singurul care în faţa circumstanţelor ieşite din obişnuit posedă în continuare facultatea mirării / contemplării este totuşi Diogene. Pentru cei din jur suita întâmplărilor pare firească, decurge din natura lucrurilor şi de aceea, posibil, nu stârneşte vreo tresărire de uimire…
Însă scriitorul Ghenadie Postolache ar rămâne neînţeles, în aceste cazuri, în latura cea mai caracteristică a vocaţiei sale care îl determină la o reprezentare extrem-esenţializată a înfăţişărilor vieţii, la un stil al reducţiei şi al comprimării expresive, obţinute prin decantări încete, prin filtrări severe, prin elaboraţie lentă. Dar fiindcă se interesează de comportamente morale şi de trăiri petrecute în sediile conştiinţei, romanele lui Ghenadie Postolache trec, câteodată, drept unele de analiză interioară. Eu însumi îl plasez pe autor printre analişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
