„Jos! Mâinile după cap!”. Urmează o ploaie de lovituri – cu pumnii, cu picioarele, la nimereală – în cap, sub coaste… Nu e o secvenţă din scenariul unui thriller, ci filmul groazei trăit de un copil la 7 aprilie 2009. Este unul din cei peste 60 de minori, maltrataţi de poliţişti în urma evenimentelor violente de acum un an (în lipsa unei cifre oficiale, am întocmit noi, din diferite surse, lista victimelor). Spaima se citeşte încă pe chipurile lor, iar vocile trădează nesiguranţă şi neîncredere.
„Jos! Mâinile după cap!”
În seara de 7 aprilie 2009, Vitalie Iurcu, în vârstă de 14 ani, a fost reţinut de poliţişti de două ori. Venise în Piaţa Marii Adunări Naţionale din curiozitate, pe la 21.30, sa vadă protestele. N-a stat decât zece minute şi a pornit spre casă, însă în faţa Cinematografului „Patria” a fost reţinut de poliţişti. „Mi-au strigat: „Jos, mâinile după cap!”, şi au început să mă lovească. După câteva minute m-au ridicat, le-am zis că sunt minor şi m-au lăsat să plec”, povesteşte Vitalie. Lângă Arcul de Triumf, ca într-un deja vu, poliţişti de la Brigada cu destinaţie specială „Fulger” i-au ordonat să se întindă la pământ cu mâinile la ceafă. „M-au bătut rău. Dădeau fără milă”, îşi aminteşte băiatul. A fost dus la Comisariatul de poliţie Buiucani, unde timp de două-trei ore a stat în genunchi, cu faţa la perete şi mâinile la spate. „O singură mişcare sau replică era urmată de lovituri cu picioarele şi pumnii în rinichi. În jurul orei 5.00 am fost dus la Centrul de plasament pentru minori. Aici nu am fost bătut, dar am văzut cum un poliţist i-a dat o palmă peste faţă şi un picior în spate unui băiat, pentru că nu vroia să recunoască nu ştiu ce fapte”, mărturiseşte Vitalie.
A doua zi, când Valentina Iurcu a mers să-şi ia copilul de la Centrul pentru minori, Vitalie prezenta urme evidente de violenţă. „Avea vânătăi pe faţă şi pe corp. Geaca era ruptă şi hainele murdare”, spune femeia. Abia în iunie 2009, familia Iurcu, la insistenţa băiatului, a decis să apeleze la un avocat. „De la 19 iunie până pe 15 octombrie 2009, procurorii n-au făcut altceva decât să ia explicaţii de la poliţişti, după care am primit decizia de refuz în pornirea urmăririi penale”, povesteşte avocatul Iurie Oancea. Potrivit lui, cazul lui Vitalie va ajunge la CEDO, dacă Procuratura va tergiversa sau va refuza în continuare începerea urmăririi penale.
Oamenii legii, în afara legii
Evenimentele din aprilie 2009 nu au făcut decât să accentueze faptul că cei numiţi „oamenii legii” acţionează, de multe ori, în afara legii, chiar şi în raport cu minorii. „Nu este o noutate că minorii sunt maltrataţi în detenţie, însă în aprilie am asistat la apogeul fărădelegilor”, spune avocata copilului, Tamara Plămădeală. Juristul Victor Zaharia de la Institutul de Reforme Penale (IRP) susţine că oricare din cei peste 60 de minori reţinuţi de poliţişti au avut un temei legal să apeleze la un avocat sau să depună direct plângere la Procuratură: „Le-au fost încălcate flagrant un şir de drepturi, elementar nu au avut acces la asistenţă juridică calificată”, spune V. Zaharia.
Trei zile n-a ştiut unde îi este copilul
După evenimentele din 7-8 aprilie, majoritatea părinţilor minorilor reţinuţi de forţele de ordine n-au ştiut zile în şir unde le-au dispărut copiii, deşi, potrivit legislaţiei, în decurs de 24 de ore, poliţistul este obligat să informeze prompt părinţii sau tutorele despre locul şi motivul reţinerii. Este şi cazul lui Iulian Lopatenco, în vârstă de 14 ani. Mama sa, Aurelia Lopatenco, nu a ştiut aproape trei zile nimic despre copilul ei. La 7 aprilie acesta a plecat de acasă, din comuna Băcioi, Chişinău, la şcoala de muzică. Mama şi-a luat copilul de la Centrul de triere a minorilor abia pe 10 aprilie, când, în cele din urmă, i s-a comunicat unde se află Iulian. „Nimeni nu mi-a explicat exact motivul pentru care a fost reţinut”, îşi aminteşte, revoltată, Aurelia Lopatenco. Femeia s-a îngrozit de ceea ce i-a povestit, acasă, feciorul. „L-au lovit cu o butelie cu apă în cap, ca să nu-i lase semne de violenţă pe corp, fără să ştie că băiatul are gradul III de invaliditate”, povesteşte mama minorului. „I s-a vorbit batjocoritor, l-au umilit, am aflat că a plâns. Cine ştie ce alte nelegiuiri a trebuit să îndure”. Deşi a consultat un avocat, Aurelia Lopatenco a decis să nu depună plângere împotriva poliţiştilor, pentru a-şi proteja copilul de un alt stres.
Psihologul Lilia Gorceag consideră însă că este o decizie greşită: „Din contra, în cazul în care copilul, pe parcursul anchetei, sub supravegherea părintelui şi a psihologului, înţelege că poliţistul care l-a torturat va fi pedepsit, va recăpăta încrederea în instituţiile statului. Altfel, există riscul ca acest copil să dezvolte un comportament delincvent”.
Un singur caz deferit justiţiei
La 16 aprilie 2009, „Ziarul de Gardă” a publicat un articol despre un copil bătut fără milă de doi poliţişti în civil. Este vorba de cazul lui Chiril Gumeni, atunci în vârstă de 15 ani, din Chişinău. În aceeaşi zi, Procuratura Militară s-a autosesizat, instrumentarea dosarului fiind pusă în sarcina procurorului Ion Grosu. Este primul şi singurul caz, deocamdată, ce vizează minori maltrataţi de poliţişti, în care s-au autosesizat procurorii şi care a ajuns pe masa judecătorilor. La 13 mai 2010, poliţistul Octavian Guţu urmează să compară, în sfârşit, în faţa instanţei, învinuit că l-ar fi bătut pe minorul Chiril Gumeni. Întrebat de ce au fost necesare aproape 13 luni pentru ca poliţistul să fie audiat de judecător, procurorul Ion Grosu a explicat că acesta „nu putea fi obligat să se prezinte în instanţă, dat fiind faptul că se afla în spital”.
Poliţiştii s-au răzbunat pe copii
Cazul lui Chiril este de-a dreptul şocant. La 10 aprilie 2009, băiatul a fost bătut crunt chiar în faţa Guvernului. „Nu aveam bani de transport şi am luat-o pe jos spre casă. Am trecut prin PMAN să văd ce se mai întâmplă. La un moment dat, s-au apropiat de mine doi bărbaţi, care s-au dovedit a fi poliţişti în civil, care mi-au pus mâinile la spate şi m-au îndesat într-o maşină”. „Mă numeau urât, zicând că am participat la distrugerea Parlamentului”, îşi aminteşte Chiril.
Băiatul s-a ales cu o bătaie soră cu moartea, la fel ca şi alţi tineri „vânaţi” şi maltrataţi de poliţişti în zilele care au urmat după acţiunile violente din 7 aprilie. Potrivit mărturiilor mai multor poliţişti, „oamenii legii” au acţionat astfel pentru a-şi răzbuna colegii în care s-a aruncat cu pietre în timpul manifestaţiilor. Chiril a fost dus la Comisariatul de poliţie Buiucani, unde poliţiştii au continuat să-l bată cu cruzime, cu picioarele. S-au oprit doar când au văzut că minorul nu se mai poate ridica de jos. În loc să cheme ambulanţa, poliţiştii l-au dus pe Chiril, însângerat şi aproape inconştient, lângă şcoala în care învaţă şi l-au lăsat la voia întâmplării. „Aveam dureri cumplite. Am cerut ajutor unei femei, care a chemat salvarea”, îşi aminteşte cu greu băiatul. „La spital am aflat că am piciorul stâng fracturat în două locuri”, spune copilul, iar ochii tatălui său se umplu de lacrimi. „Mi se rupea inima de durere, e singurul nostru copil. Şi eu am avut piciorul stâng rupt, numai că în războiul de pe Nistru. Pentru ce am luptat? Ca băiatul meu să fie nenorocit în halul ăsta de cei care ar trebui să-l apere?”, se întreabă tatăl lui Chiril Gumeni.
300 de euro pentru tăcere
Cazul lui Chiril Gumeni a ajuns repetat în vizorul procurorilor, după ce poliţistul bănuit ar fi încercat să influenţeze mersul anchetei „cumpărând” tăcerea victimei. La 10 februarie curent, procurorii au pornit urmărirea penală „pe faptul influenţării minorului Gumeni de către colaboratorul de poliţie Bârliba, care insista ca numitul să-şi schimbe declaraţiile date în privinţa poliţistului Octavian Guţu”, se arată într-un comunicat de presă al MAI. „Domnul poliţist a vrut să ne dea 300 de euro ca să ne retragem acuzaţiile, dar nu am acceptat”, spune mama lui Chiril Gumeni.
Sistemul şchiopătează
Referindu-se la evenimentele din aprilie 2009, juristul Igor Dolea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, declară că în cazurile de reţinere a minorilor este evidentă încălcarea flagrantă a drepturilor copilului atât în momentul reţinerii, cât şi pe parcursul detenţiei. De aceeaşi părere este şi juristul Victor Zaharia de la IRP, care consideră că se impune instituirea Justiţiei pentru copii, ceea ce ar asigura buna respectare a drepturilor minorilor reţinuţi sau aflaţi în detenţie, pentru ca integritatea lor fizică, psihică şi morală să nu fie afectată. Juristul Igor Dolea crede că „din păcate, noi nu avem judecători şi nici avocaţi specializaţi în problema minorilor, nu există o instituţie a psihologului sau a pedagogului pe lângă instanţe, după cum cere Codul de Procedură Penală, nu există, de fapt, nicio politică penală a statului în domeniul justiţiei juvenile”.
Olga Ceaglei,
Centrul de Investigaţii Jurnalistice
Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru Drepturile Omului”, susţinută de Ambasada SUA în Moldova
