Film

Corespondență de la CANNES: Marilyn Monroe în parfum de Românie

De miercuri, 16, şi până duminică, 27 mai, cursa pentru „Palmierul de Aur” animă, ameţeşte, învolburează, conferă muzică şi culoare acestui orăşel mediteranean, focusând atenţia presei mondiale: Michael Haneke, Abbas Kiarostami, Ken Loach urcă mândri pe covorul roşu (schimbat zilnic de câteva ori!), în timp ce obiectivele camerelor de luat vederi îi fură pe Robert Pattinson, Kristen Stewart sau Kylie Minogue, cea ce se produce în trei pelicule selectate în Competiţia Oficială. Pe afişul ce împodobeşte Palatul Festivalului, Marilyn Monroe, diva din Unora le place mai fierbinte (imaginea, în alb-negru, poartă semnătura lui Otto L. Bettmann), într-o admirabilă limuzină, îşi ţuguie buzele inimioară-de-cireaşă pentru a sufla în lumânarea ornând o tortă aniversară. „Surprinsă într-un moment de intimitate unde mitologia frizează realitatea, Marilyn celebrează o aniversare ce ar putea fi cea a Festivalului de la Cannes. Actriţa ne vrăjeşte cu un gest-promisiune, un răsuflet în formă de sărut", precizează comunicatul serviciului de presă; „Căci şi la peste jumătate de secol după dispariţie, Marilyn continuă a fi una din figurile majore ale cinematografiei mondiale, referinţă eternă şi absolut contemporană, întruchipare a graţiei, a misterului feminin şi a forţei de seducţie", conchide textul.

Ca un ecou în timp, afişul secţiunii paralele Săptămâna criticii poartă imaginea diafană, adolescentină, pură a Aneimaria Vartolomei, frumoasa româncuţă ce a jucat admirabil, împreună cu Isabelle Huppert, în controversatul film My Little Princess de Eva Ionesco, prezentat anul trecut în această secţiune. Şi, spre mândria noastră, ca niciodată, Cannes-ul găzduieşte un număr impresionant de artişti români de pe ambele maluri de Prut: Cristian Mungiu („Palme d’Or”, 2007 pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile) revine cu brio în competiţia oficială cu Dincolo de dealuri (Beyond The Hills), un lungmetraj (cu adevărat, 2 ore 35 minute, probabil cel mai lung din competiţie!), având toate şansele să intre în clubul select al realizatorilor dublu laureaţi. Printre protagonişti: Valeriu Andriuţă, în rolul unui preot ultraortodox, şi în partiţii mai puţin importante, Tanea Popa şi Ion Sapdaru (cu care ne mai văzuserăm pe Croisette, exact acum zece ani, când au venit pentru lungmetrajul de debut al lui Cristi, Occident, prezentat în secţiunea Quinzaine des réalisateurs). Cam aceeaşi glorioasă echipă a jucat şi în Amintiri din epoca de aur, selectat în 2009 la categoria Un Certain Regard. Imaginea filmului este semnată, bien sur, de Oleg Mutu, astăzi printre cei mai prolifici şi mai talentaţi directori de imagine de pe glob. Oleg Mutu este şi pe afişul altui film din competiţia oficială: filmul „В тумане” de Serghei Loznitsa, unde joacă şi actorul român Vlad Ivanov. Scurtmetrajul Orizont de Paul Negoescu figurează în secţiunea Semaine de la Critique, iar Tabăra din Răzoare, de Cristi Iftime, concurează la Cinéfondation. La Atelierul de la Cinéfondation a fost selectat şi Touch me not, proiect de lungmetraj de debut al tinerei regizoare Adina Pintilie.

Voi reveni, din drag de Domniile voastre, cu detalii!

De la Cannes, în exclusivitate pentru TIMPUL
Larisa Turea 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *