Această situație i-a permis liderului opoziției, Juan Guaidó, să se declare președinte interimar. Guaidó este sprijinit și recunoscut ca lider la Caracas de către SUA, Uniunea Europeană și mai multe state din America de Sud, fapt ce contravine intereselor Federației Ruse, susținătoare directă a lui Nicolas Maduro.
În acest sens, Moscova a declarat că „va face tot ce îi stă în putere” pentru a-l susține pe Maduro, catalogându-l pe Guaidó drept marionetă a Statelor Unite. Pentru Vladimir Putin, care a efectuat o vizită oficială la Caracas, în decembrie trecut, tocmai în scopul de a-și afirma susținerea față de Maduro, nu există certitudinea că un nou regim în Venezuela va servi așteptărilor sale.
Ieșirea Venezuelei de sub influența Rusiei reprezintă pierderi inclusiv strategice pentru Kremlin. Chiar dacă această țară nu are semnificație geopolitică precum Cuba, ea reprezintă totuși un cap de pod al intereselor rusești în America Latină și, implicit, în vecinătatea apropiată a Washingtonului.
Dar cele mai importante semnificații sunt de ordin politic și economic. În primul rând, Maduro este un critic ferm al politicii internaționale americane, iar regimul său se numără printre puținele care au recunoscut anexarea Peninsulei Crimeea și independența Osetiei și Abhaziei. În al doilea rând, înlăturarea lui Maduro este încă un exemplu al eșecului regimurilor oligarhice și corupte, care au condus către un nivel scăzut de trai al populației, concomitent cu escaladarea tensiunilor sociale. Ori acest model de guvernare îl întâlnim tocmai în Federația Rusă.
Venezuela este totodată o piață pentru exportul armamentului militar rusesc, iar rezervele sale de petrol au intrat sub controlul rușilor de la „Rosneft”, care dețin nouă dintre cele mai importante câmpuri petroliere ale acestei țări, făcând din Rusia un interimar al hidrocarburilor pe care
Venezuela le vinde pe plan global, inclusiv către SUA.
Problema Rusiei este că a dus o politică bazată cu precădere pe relații bilaterale directe, ca și în cazul Siriei, spre exemplu, acolo unde schimbarea lui Bashar al Assad nu ar fi fost echivalentă cu menținerea intereselor rusești. Prin urmare, ieșirea din scenă a lui Maduro s-ar alătura unui joc de domino al schimbării leadershipului politic, pe care Rusia l-a pierdut în ultimii ani – de la Miloșevici în Serbia, Gaddafi în Libia, Saddam Hussein în Irak, Ianukovici în Ucraina, lista poate continua.
