Crizele locale din Chișinău sunt gestionate haotic și fără o strategie clară sub mandatul lui Ion Ceban, iar acest lucru se vede în cele mai simple lucruri de zi cu zi. Probleme aparent banale – trotuare rupte, parcuri neîngrijite, iluminat slab, gunoi neridicat la timp – devin cronice atunci când administrația nu are un plan coerent, ci reacționează doar atunci când presiunea publică explodează. În loc de o abordare integrată, locuitorii văd un șir de intervenții rupte între ele și, adesea, făcute de mântuială.
Repararea trotuarelor a devenit un exemplu clasic al acestui stil de administrare. Se intervine fragmentar, pe bucăți, fără continuitate și fără o ordine clară a priorităților. Unele străzi sunt „cosmetizate” doar pe porțiuni, în timp ce altele rămân ani la rând într-o stare deplorabilă, cu plăci sparte și gropi periculoase pentru pietoni. Cetățenii nu văd un plan consecvent, ci doar lucrări care apar din când în când, fără a schimba cu adevărat fața cartierelor.
Și întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi suferă de aceeași logică improvizată. Zone întregi sunt lăsate în paragină, cu iarbă necosită, bănci degradate și locuri de joacă uzate, în timp ce alte perimetre, mai vizibile sau cu miză politică, sunt reamenajate înainte de evenimente sau campanii. Fără un program clar de mentenanță și investiții, capitala riscă să piardă unul dintre puținele atuuri pentru calitatea vieții: spațiile verzi accesibile și îngrijite.
Iluminatul public și colectarea gunoiului completează tabloul. Cetățenii reclamă frecvent zone prost iluminate, străzi și curți în care stâlpii funcționează intermitent sau deloc, în timp ce în alte sectoare se schimbă corpuri de iluminat „de imagine”. În privința deșeurilor, ridicarea întârziată, containerele supraaglomerate și lipsa unei abordări moderne de colectare selectivă arată că administrația se limitează la minimul necesar, fără a împinge orașul spre standarde europene.
Analizele societății civile arată un tipar clar: administrația lui Ion Ceban nu operează cu un plan coerent de dezvoltare urbană, ci reacționează punctual la critici, scandaluri sau presiuni publice. În loc să existe obiective strategice și indicatori clari de performanță, primăria pare să funcționeze „de la criză la criză”, cu decizii luate sub presiune și măsuri gândite pe termen scurt. Această lipsă de viziune se traduce în lucrări întârziate, proiecte incoerente și resurse irosite.
Intervențiile par adesea orientate către zone cu miză electorală, nu către cele cu cele mai mari nevoi. Cartierele cu vizibilitate politică sau cu potențial de capital de imagine primesc prioritate, în timp ce periferia rămâne la coadă. Acest stil de administrare afectează direct calitatea vieții locuitorilor și transmite un mesaj clar: prioritățile politice sunt plasate deasupra celor administrative, iar interesul public este subordonat calculului electoral.
