Unii dintre aceştia cedează şi trec puntea în cealaltă tabără, dar alţii rezistă şi se manifestă deschis contra puterii locale şi centrale. Această temă se reflectă chiar şi în denumirea romanului care încearcă să sugereze atmosfera încărcată din universitate, în care ca peştele în apă se simte profesorul de coregrafie Marin Potârniche, un turnător ce apare sporadic în roman şi se manifestă mai degrabă ca un om din umbră. Coregraful este unul dintre principalii sforari din universitate. Practic, el este omul sistemului în această instituţie de învăţământ. Îl urmăreşte mai ales pe profesorul Costin, un intelectual subţire şi rafinat, căruia nu-i este frică să critice starea de lucruri din ţară în nişte articole incendiare pe care le publică în ziarul TIMPUL.
Drept care, sistemul reacţionează şi-i înscenează o luare de mită, scoţându-l în cătuşe de pe teritoriul universităţii. Tema se relevă şi în alte linii de subiect, dintre care una dintre cele mai bine conturate este relaţia dintre studenţi şi profesorul de politologie Pavel Barbu care i-a dăruit surorii sale, la nunta ei, „ediţia completă a operelor lui Lenin”. Această temă, ca şi personajele care o populează, sunt, însă, secundare în economia romanului, prozatorul preferând alte teme (dintre care cele mai frecvente sunt sexul şi alcoolul) şi, respectiv, alte personaje. Până şi personajul principal nu e profesorul Grigore Costin, cum ne-am fi aşteptat, ci e studentul de 20 de ani Dorin Pânzaru, dobă de carte, dar care prima carte o citeşte în roman (este vorba de Cartea de nisip de Borges) abia la pagina 159. Totuşi, nu acesta este defectul cel mai mare al romanului, ci încercarea autorului de-a construi un text enciclopedic în care să spună totul, dar absolut totul, despre viaţa universitară şi, din această cauză, uneori din pod cade în glod şi din Bolţi în Bălţi şi în loc să meargă pe un singur drum, îl întâlnim pe câteva dintr-odată. Sunt şi prea multe personaje secundare, ca şi istorii episodice colaterale, ceea ce face ca lectura să fie cam dificilă. Totuşi nu aş putea spune că acest roman este un rateu. Ba chiar dimpotrivă, cred că e un roman foarte reuşit şi mă îndreptăţeşte să trag această concluzie capacitatea autorului de-a zugrăvi viaţa intelectuală şi universitară din capitala nordică basarabeană. Întrucât Moraru reuşeşte să-i surprindă farmecul şi frumuseţea, romanul, cum ar zice Galaicu-Păun, face toţi banii.
Profesorul de politologie Pavel Barbu mai e şi azi „un bolşevic pur sânge”. Acesta „i-a dăruit surorii sale” la nunta ei „ediţia completă a operelor lui Lenin” şi face spume la gură în timpul orelor sale, vrând să demonstreze cu orice preţ că „comunismul nu e falimentar, ci pur şi simplu a fost pus eronat în practică” şi să le insufle studenţilor „încrederea în vitalitatea ideilor comuniste”.
