Social

Cruzimea față de animale – dezumanizarea omului

Organizațiile neguvernamentale din domeniul protecției animalelor susțin că legislația R. Moldova prevede pedepse pentru actele de cruzime față de animale, dar este nesemnificativă. Totodată, astăzi, nici organele de drept nu pedepsesc făptașii.

Potrivit Codului Contravențional, art. 157, încălcarea cerințelor privind întreținerea animalelor, reglementate de legislația sanitar-veterinară, fapt ce poate periclita viaţa ori sănătatea acestora, se sancţionează cu amendă de la 48 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice. De asemenea, aplicarea intenţionată a acțiunilor ce provoacă dureri sau suferinţă animalelor se sancţionează cu amendă de la 12 la 24 de unităţi convenţionale.

Acţiunile specificate care duc la mutilarea sau moartea animalului se sancţionează cu amendă de la 60 la 72 de unităţi convenţionale. Prin urmare, organele sanitar-veterinare urmează să constate fapta și să aplice sancțiuni.

Amenzi prea mici

Asociația „Societate Umană” a inițiat o petiție pe internet în care cer introducerea pedepsei penale pentru cruzimea față de animale. „Zilnic au loc cazuri de manifestare a cruzimii față de animale. Ne-a șocat în mod deosebit ultimele cazuri, precum cel care se referă la pisica ucisă cu pietre, caz care a avut loc în Șoldănești și cazul unui cal bătut până la moarte care a avut loc în raionul Cimișlia. Sancțiunile care există în prezent în legislația R. Moldova nu sunt suficiente pentru a stăvili fenomenul de manifestare a cruzimii față de animale”, susțin petiționarii.

„Unicul articol din Codul contravențional (articolul 157) stabilește sancțiuni foarte limitate cum ar fi amenzi mici; muncă neremunerată în folosul comunităţii doar până la 60 de ore. Nu sunt stabilite sancțiuni pentru comiterea infracțiunilor repetate; comiterea infracțiunilor în grup; infracțiunile în urma cărora au fost ucise două și mai multe animale; cruzimea față de animale comisă în prezența copiilor. Cel mai important este faptul că uciderea animalului nu constituie doar o infracțiune, ci și o crimă – crimă împotriva societății”, susțin organizatorii.

Mai mult de atât, joi, 19 ianuarie s-a organizat un protest la Ministerul Justiției. Protestatarii au cerut ministerului de resort ca să fie examinat proiectul de lege în care se cere introducerea pedepsei penale pentru cruzimea față de animale. S-a cerut amenzi mai mari de 500 euro, peste 120 de ore de muncă în folosul comunității, dar și pedeapsă cu închisoarea pentru unu-doi ani.

Karl Luganov, președintele Asociației „Societate Umană” a declarat pentru ziarul TIMPUL că amenzile fie ele mici sau mari, nu vor putea educa oamenii. „Dar o să schimbe un pic mentalitatea și înainte să bată un câine sau pe altcineva, o să se gândească. Noi nu credem că bătaia animalelor este normală. Organizația noastră primește zilnic apeluri precum că cineva a împușcat un câine, sau altele. Chiar și câinii maidanezi – de unde apar? Tot oamenii i-au abandonat. Apoi se formează haite de câini și avem probleme. Aceasta tot trebuie pedepsită. De exemplu, în Germania se achită o amendă de 25 de mii de euro. În România au introdus pedeapsa cu închisoarea de la doi la șapte ani. Orice violență trebuie pedepsită”, susține activistul civic.

Tendințe psihopate

Oamenii se nasc cu tendințe agresive și țin de formarea egoului. De această părere este psihologa Irina Novac care și explică cazul calului bătut până la moarte. „Bărbatul consideră că acest animal îi aparține în totalitate și că el are control asupra lui, apoi face ce vrea cu el.

Respectiv, el își asumă această posesie. Probabil calul nu răspundea unei dorințe ca să fie pedepsit. De fapt, aceste persoane nu sunt crude doar cu animalele, ci și cu oamenii. Ei au o atitudine de tiran față de tot ce este mai slab – față de copii, femei, persoane vulnerabile. Această tendință se poate observa chiar și atunci când copilul e mic – cum se poartă cu jucăriile, cum le aruncă, cum le strică, le calcă. Ei nu sunt empatici, nu simt emoțiile celuilalt și se simt în interior foarte slabi. Sentimentul acesta este periodic atât de puternic, încât ei, ca să facă față psihic, echilibrează în exterior cu agresivitate”, a explicat psihoterapeuta.

„Acestea sunt niște tendințe psihopate de a distruge, controla, domina, de a impune poziția sa. Se întâmplă atunci când sunt crescuți de părinți foarte dominanți care le-au distrus eul interior, sunt traumatizați de mici. Mai mult, ei au și o educație civică foarte scăzută”, a afirmat Irina Novac.

Capturarea sau eutanasierea animalelor de companie ori comercializarea animalelor de companie în scopul obţinerii produselor şi subproduselor de la acestea se sancţionează cu amendă de la 72 la 90 de unităţi convenţionale.

Deplasarea liberă a câinilor agresivi sau a celor periculoşi în raza localităţii sau transportarea acestora în transportul public fără lesă şi botniţă se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale.

Omiterea colectării deşeurilor provenite de la animalul plimbat în spațiul public se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale.

Asmuțirea (n.red. – instigarea la acțiuni violente) animalelor de companie la oameni sau la animale se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.

O unitate convențională valorează 50 de lei.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *