CSM a initiat procedura disciplinara impotriva lui Muruianu
Demisia presedintelui Curtii Supreme de Justitie va fi decisa in parlament
„Eu am regretat fraza pe care am spus-o despre jurnalisti, dar nu puteam sa n-o spun. Am incercat astfel sa apar judecatorii de atacurile abuzive si vehemente ale presei care aduceau atingere reputatiei noastre”, a declarat, ieri, la audierile de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) Ion Muruianu, presedintele Curtii Supreme de Justitie. Dupa cateva ore de dezbateri, CSM a anuntat ca a pornit procedura disciplinara pe cazul Muruianu.
La CSM Muruianu a pozat in postura de victima: potrivit lui, „fraza nenorocita” „caini turbati periculosi pentru societate” la adresa jurnalistilor a rostit-o din lipsa experientei de a tine discursuri publice; pentru ca era emotionat si nu a luat cateva pastile inainte de asta ca sa fie mai calm. El a mai spus ca a aparat judecatorii de critica abuziva a presei si ca problema acum se politizeaza.
„Daca o sa va uitati in DEX-ul limbii romane, expresia „turbat” are mai multe semnificative, printre care fioros, violent, salbatic, nebun, cumplit, deci fel de fel de expresii. De ce numai a trebuit de interpretat ofensator? De ce ani la rand corpul judecatoresc rabda ofensele care i se aduc de corupt, mafiot? Cea mai neveridica informatie este acea ca din cauza judecatorilor statul a pierdut la CEDO milioane si milioane de euro”, a spus dintr-o rasuflare magistratul audiat de organul de autoreglementare. Potrivit lui Muruianu, vina judecatorilor pentru dosarele pierdute la CEDO este o interpretare eronata, intrucat statul este reprezentat de agentul guvernamental.
„Acesti bani nu sunt luati din bugetul de stat din cauza judecatorilor”, s-a aparat Muruianu, dand de inteles ca pentru milioanele pierdute la Strasbourg este vinovata guvernarea, nicidecum corpul de judecatori. In replica, ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, a spus ca, conform unor evaluari, 40% din hotararile CEDO se datoreaza actului de justitie necalificat. Ministrul a enumerat cateva zeci de dosare rusinoase pentru RM – V. Sarban, V. Modarca, Grigore Gorea, Victor ?urcan, Dorel ?urcan, E. Duca, Gh. David, „Oferta plus”, „Unistar Ventures” etc. -, in care responsabili directi sunt judecatorii. In multe din ele Inalta Curte a revazut „decizii irevocabile”. „Nu putem interpreta rolul justitiei ca aliat al statului. Eu nu am auzit aici argumente din care sa rezulte ca jurnalistii sunt „caini turbati periculosi pentru societate”, a adaugat ministrul.
Examinarea cazului Muruianu va continua la sedinta viitoare. Deocamdata, nu se stie cand va avea loc aceasta. Potrivit ministrului Alexandru Tanase, CSM nu poate aplica sanctiuni disciplinare impotriva membrilor sai care sunt numiti din oficiu – procurorul general, ministrul Justitiei si presedintele Curtii Supreme de Justitie. Vineri, parlamentarii urmeaza sa-l audieze pe Muruianu in legislativ. Conform procedurilor, indiferent de decizia CSM, parlamentul este cel care va decide daca sa-l demita sau nu pe presedintele CSJ
Amintim ca, la Adunarea generala a judecatorilor din 13 februarie, Ion Muruianu i-a numit pe jurnalisti „caini turbati”. Mai multi directori de institutii media si jurnalisti cunoscuti au solicitat demisia presedintelui CSJ intr-o scrisoare adresata presedintelui interimar al RM, Mihai Ghimpu. Politicieni, juristi, avocati si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale au sustinut public demersul jurnalistilor. Scrisoarea a fost readresata de Ghimpu CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!