Soţia sa, Eleonora, îi întâmpina cu sfioşenie în pragul casei pe academicianul Mihai Cimpoi, poeţii Nicolae Dabija şi Valeriu Matei, istoricii Anatol Petrencu şi Andrei Grosu, criticul literar Ion Ciocanu, epigramistul Ion Diviza, folcloristul Victor Cirimpei, lingvistul Valentin Guţu, cercetătorul Valeriu Sclifos şi editorul Vasile Căpăţână.

Pentru acei care nu au reuşit să-l cunoască pe Vasile Toma insist frumos cu o simplă prezentare. S-a născut la 2 ianuarie 1954, în satul Cioara, raionul Hânceşti. În 1980 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău. Acum opt ani, pe când lucra la Primăria Chişinău (responsabil de respectarea legislaţiei lingvistice în municipiu), în urma unui accident rutier, a rămas ţintuit la pat. Deşi Vasile era un cavaler al cuvântului scris încă din anii studenţiei, de acum înainte sensul vieţii sale a devenit dragostea de verbul matern, prin intermediul căruia îşi exprimă cu un talent deosebit toate frământările sale. Noaptea îşi împleteşte gândurile şi imaginaţiile în texte lirice, iar în zori le dictează soţiei sale, care le aşterne pe hârtie. Aşa s-a ajuns ca, în 2006, la Chişinău, să-i apară volumul de poeme „Între iubire şi nimic”, apreciat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova. În 2008 publică volumul de poezie satirică „Osanale la pachet”, iar în 2009 – „Mesaje din orfelinat”, pentru care a obţinut Premiul „Nichita Stănescu” în cadrul Festivalului Internaţional de poezie 2010 de la Chişinău. În 2011, la Drobeta-Turnu Severin, îi apare volumul de versuri „Tablete pentru a fi”, apreciat cu Premiul „Mihai Eminescu”…

Lansarea de carte de duminică, într-un cerc îngust de prieteni, Vasile Toma a început-o cu o sinceritate dintre acele caracteristice lui: „Fraţilor, vroiam să vă spun că mi se făcuse dor de dumneavoastră. Faptul că aţi venit îmi dă o nouă speranţă de viaţă, ca atunci, cu ani în urmă, când soţia mea mi-a adus „Literatura şi arta” în care îmi apăruse ciclul „Poemul vieţii şi al morţii”, inclusiv un poem la care ţineam foarte mult – „Balada celui care vine”. Uneori, când recitesc poemul acesta, mi se pare că altcineva a scris durerea mea, durerea noastră: „Suflete, tăiat în două, / Sângerezi de parcă plouă / Peste apa Prutului / De din gheara rusului. / Nespălată de murdară, / Gheară trasă peste Ţară, / Peste inimile ei / Şi pe ochii plânşi ai mei”… Atunci, văzându-mi publicat pentru prima oară un ciclu de versuri, am simţit că vreau să mai trăiesc”.

Nicolae Dabija, pe care Vasile Toma îl consideră naşul său literar, a asemuit întrunirea literară cu o şedinţă în deplasare a vestitului cândva Cenaclu „Dialog”. În luările sale de cuvânt, dumnealui menţiona numaidecât că ne-a adunat nu numai apariţia a două cărţi deosebite, dar şi respectul faţă de autorul lor, amintind un vers din cea mai frumoasă poezie de dragoste a lui Vasile Toma: „Mi-e dor de tine ca de limba română…”.

Referindu-se la creaţia lui Vasile Toma, Nicolae Dabija a spus că există în versurile autorului multă suferinţă, dar această suferinţă este distilată şi transpusă în pagini de o frumuseţe deosebită. Cartea „Între iubire şi nimic”, consideră Dabija, este printre cele mai bune din literatura basarabeană.

Valeriu Matei a menţionat că Vasile Toma a făcut în ultima sa carte – „Cântece pentru alte vieţi” – un salt deosebit, a trecut, cum spunea Nichita Stănescu, de la etapa a doua a poeziei – cea blagiană, bacoviană – la a treia, barbiană, poezia de esenţă, de cheaguri tari, care are un limbaj aparte. „Vreau să-l felicit pentru această ştiinţă a condensării şi esenţializării. E ca şi cum esenţele tari le-ai pune în sticluţe mici sau ai extrage din totul ce te înconjoară doar ceea ce are cu adevărat sclipire de diamant”, a spus el.

Şi academicianul Mihai Cimpoi s-a referit la evoluţia lirico-filosofică a autorului, menţionând că Vasile Toma are cultul poeziei frumoase şi demonstrează „o disciplină a organizării clasiciste”. Iar Vasile Căpăţână, responsabil de apariţiile în Colecţia „Ideal”, a spus că „101 poeme” a lui Vasile Toma este cartea cu nr. 68 din cele 71 apărute până acum la „Ideal” şi a susţinut-o deoarece a găsit în ea un zbucium liric basarabean foarte original, în plus, l-a îndemnat la aceasta şi reacţia lui Adrian Păunescu după ce a citit „Mesaje din orfelinat”: „Cine-i Vasile Toma? Nu-l ştiu, dar are versuri foarte bune pentru un anonim!”.

Sigur, la lansarea respectivă au vorbit toţi invitaţii, ei adresând cuvinte elogioase şi soţiei autorului, amfitrioana Eleonora.
Vă prezentăm mai jos câteva din versurile lui Vasile Toma, scrise în ultima vreme.

Cântec de iubire

Doină, tu, din piatră seacă, doina mea,
Mândra mea de mândră dacă, draga mea,
Mierlă fără de chindie peste zbor,
De la codru spre câmpie, dor de dor.

Hăulito de din vară peste punţi,
ţara mea din altă ţară, fără munţi,
să-mi îngâni la despărţire de cuvânt
acest cântec de iubire-n care sunt.

Romanţa de pe urmă

De mine, de tine, de noi
va fi să se spună cândva
că am fost demodaţi, că n-am fost degajaţi
într-o scurtă poveste de doi…

Va fi iarăşi să cad, să mă uiţi prea curând,
depărtându-te în cuvânt;
să te văd tot mai rar, să te strig în zadar,
de tine pe toţi întrebând.

Iluzia 1812

Bate ciuma-n soarta mea,
alungându-mă din ea,
să mă zvânte, să mă piardă;
alei, scârbo, să te ardă

roşul tău cel antihrist
de pe „ştîk”-ul de ţarist
şi de steaua de creştin –
Halleluia! de kremlin…

Iluzia ca semn

Mă gândeam să-ţi fie în toate uşor,
să-i zâmbeşti oricărui neisprăvit,
să vrei în urechea ta stângă să mor
ca un cercel învechit.

Să te strig de pe maluri cu scoicile-n valuri,
Peste mii de vecii de vieţi,
Când vei trece cu oricine pe maluri
Clepsidra iubirii să-l înveţi…

Cântec pentru mânzul meu

Mânzule, frate de-o samă,
la plug cine mi te-nhamă,
de nechezi aşa umil,
somnul tulburându-mi-l?!

Saltă-mă puţin din spate,
să-ţi rup ştreangurile toate,
să mergem din râu în râu,
călăreţi fără de frâu, mânzule.

Cântec de frunză

Mamă! Ce tânăr eram,
alungând timpurile din râu în ram,
duceam pe sub semne lumini de drăgaică
poemelor mele cu ochi de lupoaică…

Ma-mă-ă! ce bătrân nu am fost,
printre-aceste catrene umblând fără rost,
într-o seară de mai, să m-auzi, să mă vezi,
de multa mea Dragă cu degete verzi…