Nu trecuseră încă 9 ani de când Regele abdicase, iar Patria socialistă era condusă spre noi culmi de civilizație și progres de Partidul Muncitoresc Romîn (PMR), în frunte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai erau 2 ani până când trupele sovietice urmau să plece din RPR, așa că prietenia româno-sovietică nu mai era atât de cușer. În vara lui ’56 la București era cald. Foarte cald. Oamenii își stingeau setea la țâșnitoarele care le ieșeau în cale pe bulevarde. Deși era cel mai negru deceniu al secolului 20 în România, fotografiile germanilor arată o Capitală surprinzător de liniștită, parcă toropită sub caniculă. Liniștea de la București era compensată de reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă, pe aceeași vreme toridă. Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui. Cel puțin așa zicea propaganda regimului.
Urma o toamnă agitată, deoarece în România s-au auzit ecourile mișcărilor studențești de protest din Ungaria, din acel an.Bucureștii lui 1956 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vedem cum arăta orașul după război. Fuseseră două mari evenimente care-l decimaseră: cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele din al Doilea Război Mondial (aliate, din aprilie 1944 și germane, din august, același an). După, doar se curățase molozul de pe parcelele bombardate și fuseseră demolate clădirile mult prea avariate. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu est-germanii să vedem pe unde s-au oprit…
Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite azi “centrul vechi” sau “centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la cumpărături.
Este cald și soare, mulți poartă ochelari. Pe Bălcescu găseau multe tarabe cu cărți, dar și agenții Loto sau Reparațiuni Pistoane – Pompe – Arcuri – Stilouri. Era o vreme în care consumerismul nu exista nici măcar conceptual la noi. Mai totul se repara, mai degrabă decât să fie înlocuit imediat ce se strica.
Salubritate în ’56: un vagon de tramvai Thomson al ISB (Întreprinderea de Salubritate București) uda carosabilul încins de soarele arzător și afișa îndemnul “Păstrați curățenia orașului”. Până prin anii ’60, pe această axă au circulat tramvaiele.
La Cinema Republica rula “Contele de Monte Cristo”, un film din 1954. Din nou se confirmă apetența bucureștenilor epocii pentru cinema, chiar dacă decalajul față de ceea ce se lansa în Vest era atât de mare.
Îmbulzeală (posibil aranjată) la o tarabă unde se vindeau ziare din RDG. Vedeta: celebrul cotidian “Der Morgen” (“Dimineața”), publicat între 1945-1991. Nu se putea să nu vadă șefii de la Berlin interesul poporului român muncitor pentru publicațiile est-germane.
Galeria foto integrală o găsiți AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
