Moldova

Cum arată viitorul şef de stat în viziunea lui Dodon, Crudu, Țăranu, Botnaru, Țurcanu, Beșleagă sau Tănase

În cadrul unei emisiuni la televiziunea publică, vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a dat numele unor candidaţi „potriviţi la şefia statului”. Iată ce a declarat el: „compozitorul Eugen Doga, preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase, fostul deţinut politic Alexandru Leşco, ambasadorul R. Moldova în SUA Igor Munteanu sau jurnalistul Vasile Botnaru ar fi candidaţi buni pentru a fi promovaţi în funcţia de preşedinte”.

Deoarece toată lumea e „pusă în priză” şi discută acest subiect, i-am rugat şi noi pe cititori să-şi spună părerea, pe cine îl consideră ei cel mai potrivit pentru a urca în înaltul scaun de şef al statului R. Moldova?

„Noul preşedinte va fi o persoană publică”

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor

Nu este cazul să ne pronunţăm asupra candidaturilor anunţate de reprezentanţii unui singur partid. Sunt persoane pe care le stimez, dar urmează ca Alianţa să vină cu câteva propuneri care ar întruni 59 de voturi şi abia atunci vom începe discuţiile. Noul preşedinte trebuie să fie o persoană cu experienţă, nu neapărat politică, însă una de conducere. Să deţină doar cetăţenia RM şi nici anterior să nu fi deţinut o altă cetăţenie, să fie agreată în interiorul şi exteriorul ţării, să nu fie o păpuşă, ci mai curând un arbitru. Cred că va fi o persoană publică.

„Să fie deştept şi puternic”

Dumitru Crudu, scriitor

Dintre cei enumeraţi, Igor Munteanu şi Alexandru Tănase ar fi cei mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte. Îi consider nişte intelectuali autentici şi politicieni responsabili. Este absurd să vorbim despre un candidat neafiliat politic, deoarece toţi au simpatii politice. Ar trebui adus un intelectual din Japonia dacă se doreşte o candidatură apolitică. După părerea mea, un preşedinte trebuie să fie deştept şi puternic.

„Să nu permită revenirea PCRM la putere”

Anatol Ţăranu, analist politic

Toţi cei enumeraţi au calităţilor lor şi ar putea garanta o preşedinţie eficientă. Dar în ultimă instanţă, preşedintele ţării trebuie să aibă capacitatea de a coagula forţele politice, să nu fie doar arbitru, ci şi moderator al unui dialog politic. Principalul criteriu de selectare a acestei candidaturi, ţinându-se cont că va trebui votată cu ajutorul deputaţilor din AIE şi a „grupului Dodon”, este să nu permită comuniştilor revenirea la guvernare. Preşedintele trebuie să aibă un minimum de experienţă politică, un discurs public elevat. La ce s-au gândit comuniştii când l-au propus la funcţia de preşedinte pe dl Talmaci? El are plusurile sale, dar discursul său este unul lamentabil, neelevat, sărăcăcios şi vorbeşte o română aproximativă… Preşedintele trebuie să ofere echilibrul necesar pentru ca Alianţa să supravieţuiască.

„Preşedintele va fi ales dintr-o listă de preşedinţi eligibili şi pasabili”

Vasile Botnaru, director la Radio „Europa Liberă”

Nu mă consider nici chemat, nici potrivit pentru această funcţie, dar mă onorează această atenţie. Din păcate, preşedintele va fi ales dintr-o listă de preşedinţi eligibili şi pasabili, dar nu din lista de candidaţi cu virtuţile pe care le vor deputaţii, cu atât mai puţin populaţia. Nu putem anticipa cum va fi noul preşedinte. Noi operăm cu nişte criterii care nu coincid cu cele care sunt impuse deputaţilor. Pasul la care aceştia au ajuns este supercomplicat. Condiţionările reciproce care au fost anunţate fac procesul de negocieri foarte dificil. Constituţia scrie că preşedintele este ales de către deputaţi şi noi nu avem decât să ne conformăm.

„Viitorul preşedinte nu va fi aşa cum am vrea noi să fie”


Vlad Ţurcanu, jurnalist

Trebuie să punctăm că scrutinul este unul parlamentar, iar viitorul preşedinte va fi mai curând rezultatul unor negocieri politice. Personal, cred că un şef de stat trebuie să fie o persoană competentă, deoarece doar bunele intenţii nu sunt de ajuns. Să iubească oamenii şi să se abandoneze pe sine în numele unui proiect. Dar viitorul preşedinte nu va fi aşa cum am vrea noi să fie. Grupurile parlamentare vor dori să instaureze o persoană comodă, care să nu permită crearea unui pol de putere. Prin această candidatură, ei vor minimaliza rolul preşedintelui.

„Să fie din străinătate, să nu aibă cumetri şi rude în RM”

Vladimir Beşleagă, scriitor

Toate candidaturile sunt bune, dar ei nu sunt politicieni. Igor Munteanu ar fi cel mai potrivit, doar că ai noştri sunt foarte ranchiunoşi şi o să-l sape şi pe el. Este foarte greu să alegi o candidatură din interior. Au existat cazuri în istorie când, pentru formarea statului, au fost aduşi oameni din străinătate pentru a se încadra în sistemul politic european printr-o familie regală. Însă această persoană nu trebuie să fie din Rusia sau din România, căci n-o să fie acceptată. Trebuie de propus o persoană care nu are cumetri şi rude în Moldova sau o persoană căreia îi displace puterea.

„RM are nevoie de un preşedinte-proroc, nu de o maimuţă”

Constantin Tănase, editorialist, cotidianul TIMPUL

Recent, am auzit că „…şi o maimuţă poate fi preşedinte, oricine poate fi preşedinte al R. Moldova, nu mă interesează viziunile lui politice”. Dacă a fost spus la modul serios, înseamnă că în societate există o viziune dacă nu primitivă, apoi grav distorsionată asupra a ceea ce trebuie să însemne un şef de stat în condiţiile Moldovei de azi. O ţară zguduită de probleme de tot felul poate fi „scoasă la lumină” doar de un lider autentic. Doar un lider cu caracter poate „duce” după sine societatea. Acesta trebuie să fie credibil – să-l creadă societatea! -, să înţeleagă liniile de evoluţie a ţării pe termen lung. El trebuie să împace lumea, deci nu poate fi o maimuţă cu care să se fotografieze premierul şi care ne poate doar distra. Maimuţe am avut şi mai avem, le vedem în fiecare seară la ecrane. Viitorul preşedinte nu poate fi nici doar un simplu conţopist cu mânecuţe care ştie treaba la hârtii. În zorii secolului XX, poetul Alexie Mateevici scria că basarabenilor le trebuie un proroc. Un proroc, nu o maimuţă sau un conţopist. Un om puternic, integru, patriot, care şi-ar asuma conştient o operă de sacrificiu. Avem asemenea oameni. Ca să-l găsim pe cel potrivit, pur şi simplu trebuie să ne schimbăm ochelarii ca să vedem mai desluşit interesele fundamentale de perspectivă ale RM.

VOX POPULI

Natalia, comerciantă
Eu nu mai cred în nimeni. Noi vrem să fie bine, dar nu ştiu cine ar putea să ne ajute. Americanul îl excludem din start. Pe Eugen Doga îl respect foarte mult în calitate de compozitor, dar nu cred că el ar putea să ne ajute să ridicăm ţara asta pe picioare. Nu ştiu cine ar fi potrivit pentru a ocupa acest post, dar e timpul deja ca politicienii noştri să hotărască odată. Noi, moldovenii, suntem un popor foarte silitor, dar deja suntem atât de dezamăgiţi… Nu ştiu dacă este vreunul care ar putea să facă ceva. Ţara e pierdută.

Nicu, tânăr specialist
Oricare din ei ar putea să ocupe acest post. Toţi sunt oameni cu scaun la cap, instruiţi şi cred că ar putea conduce ţara noastră. Deocamdată, nimeni nu face nimic ca să rezolve problemele în ţara asta.

Nelly
De trei ani, de când nu avem preşedinte, AIE nu a făcut absolut nimic pentru a schimba situaţia din republică. Pentru tineret îi foarte greu acum. Noi avem nevoie de un preşedinte care se gândeşte la populaţie. Valeriu Munteanu din PL, care a fost primar în satul Floreni, a făcut foarte multe pentru populaţia din sat şi cred că ar putea reuşi să fie şi un preşedinte de ţară bun, care să facă ceva pentru tinerii noştri.

Veaceslav
Eu aş opta pentru Eugen Doga. El este un erou naţional, iubeşte Moldova şi nu este membru al vreunui partid. Totuşi, persoana care va veni la acest post trebuie să aibă cunoştinţe în economie şi drept. Ca om, Doga este foarte bun, dar ca să devină preşedinte ar trebui să facă nişte cursuri, să se ridice la nivelul cuvenit. În principiu, cred că dacă vor fi mai mulţi candidaţi la preşedinţie, vom avea de unde alege. Important este ca viitorul preşedinte să nu aparţină niciunui partid.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *