Cum au folosit GRU și FSB rețelele sociale pentru a pregăti invazia în Ucraina
„Perioada de pregătire pentru invazia militară a fost însoțită de folosirea activă de către serviciile speciale ruse a operațiunilor speciale de informații și psihologice împotriva Ucrainei. În special, prin crearea, administrarea, creșterea artificială a vizualizarilor grupurilor anti-ucrainene și pro-ruse din segmentul ucrainean al rețelelor sociale „Vkontakte“ și „Odnoklassniki“, – a spus Laputina.
„Știm că multe dintre aceste grupuri erau administrate de pe teritoriul Federației Ruse. De asemenea, au fost puse în aplicare măsuri de recrutare de catre serviciile speciale ale Federației Ruse a unor cetățeni ucraineni, care, în unele cazuri contra cost, prin plati efectuate prin intermediul serviciului “Yandex. Denighi“, au executat acțiuni în detrimentul integrității teritoriale, suveranității și securității Ucrainei“, – a adăugat reprezentantul SBU.
Amintim, pe 28 aprilie, președintele Ucrainei Petro Poroșenko a semnat un decret „Cu privire la aplicarea unor măsuri speciale cu caracter personal și economic (sancțiuni)“, care prevad, printre altele, blocarea accesului la rețelele sociale rusești „VKontakte“ și „Odnoklassniki“, precum și la serviciile Yandex și Mail.ru.