Cum intenţionează Guvernul Filat să lupte cu mafia drogurilor
Astfel pentru anii 2011-2018 autorităţile îşi propun să se concentreze asupra prevenirii consumului de droguri injectabile, precum şi reducerea şi prevenirea consumului drogurilor sintetice. Programele de prevenire se vor axa în special pe difuzarea informaţiei în rândurile tinerilor, deoarece se observă o tendinţă de săvârşire a infracţiunilor de către minori cu vârsta cuprinsă între 14-15 ani. Pe parcursul semestrului I al anului 2010 au fost traşi la răspundere penală 31 de minori.
Contactat de TIMPUL, şeful Direcţiei antidrog, Vladimir Ceban a menţionat că aceasta prevede formarea Comitetului Naţional Antidrog. „Până acum era o comisie interdepartamentală, care se aduna pentru o anumită perioadă, dar Comitetul va activa permanent. Comitetul va elabora politicile statului privind implicarea diferitor ministere, va conlucra activ cu societatea civilă şi administraţia publică locală” a spus Ceban.
În 2009 pe teritoriul R .Moldova au fost înregistrate 1333 de cazuri noi de consum. Din numărul persoanelor luate la evidenţă, 114 fac abuz de narcotice fără a fi dependente, iar 6,5% (572 persoane) sunt femei. Pe parcursul ultimilor ani au crescut preţurile la drogurile comercializate cu amănuntul, dar Republica Moldova este, totuşi, o ţară unde drogurile sunt destul de accesibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!