Este de menţionat că a absolvi are două sensuri distincte: 1. A termina un an şcolar, un ciclu sau o formă de învăţământ. 2. (jur.) A scuti de pedeapsă un acuzat.
Dicţionarele explicative mai vechi, de exemplu, DEX-ul din 1975 şi cel din 1998, dar şi DEX-ul online, diferenţiază aceste sensuri şi prin formele de conjugare la timpul prezent: ABSOLVĺ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an şcolar, un ciclu sau o formă de învăţământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. Deci, conform acestor dicţionare, când este vorba de o instituţie de învăţământ, se folosesc formele absolvesc, absolveşti, absolveşte, iar cu referire la instanţă apar formele absolv, absolvă.
Însă atenţie! Începând din 2005, când s-au schimbat mai multe reguli ortografice, pentru verbul a absolvi nu mai sunt prevăzute două forme de conjugare (absolvesc / absolv), ci doar una: absolv, cu referire la ambele sensuri. DOOM-ul menţionează modificarea de formă şi prezintă următoarea informaţie: absolvi (a~) (a termina un ciclu de învăţământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absolvă, imperf. 3 sg. absolvea; conj. prez. 3 să absolve.
Explicaţia acestei unificări ar fi că anume formele absolv, să absolve sunt intrate în uz, adoptate de cei mai mulţi vorbitori de română şi reflectă „legea minimului efort” şi a opţiunii pentru formele mai scurte. Însă vorbitorii basarabeni sunt mai conservatori şi nu prea adoptă această mică economie de sunete provenită din omiterea lui -esc, -eşte. Şi totuşi, cei care vor şi, mai ales, au obligaţia să respecte normele limbii române literare vor trebui să utilizeze formele eu absolv, tu absolvi, el absolvă şi să spună / să scrie: tinerii care absolvă liceul; dorea să absolve o facultate etc.
Şi asta pentru că dicţionarul este o lege, iar după cum se ştie, unde-i lege, nu-i tocmeală.
