„Dacă nu se schimbă nimic, rușii vor pierde încet acest război”. Experți militari explică de ce contraofensiva Ucrainei a fost un succes, iar rușii s-au retras

Forțele armate ucrainene continuă o contraofensivă în mai multe direcții deodată. Cel mai mare succes îl are în regiunea Harkov, unde armata ucraineană a eliberat cel puțin 300 de așezări de la începutul lunii septembrie, a declarat ministrul adjunct al apărării ucrainean Anna Malyar. Pentru armata rusă, care nu a reușit să se mențină în teritoriile ocupate, retragerea a fost cea mai mare înfrângere din acest război. “Am întrebat experții militari de ce rușii s-au dovedit incapabili să apere pozițiile pe care politicienii ruși promiseseră să nu le părăsească niciodată.

– De ce serviciile secrete rusești nu au dezvăluit locul unde s-a produs ruptura și direcția ofensivei ucrainene? Sau a făcut-o, dar comandanții nu i-au dat importanță? La urma urmei, chiar și corespondenții de război ruși au raportat în mod repetat la începutul lunii septembrie că se pregătea o ofensivă în apropiere de Balakleya. Este o problemă de calitate a comenzii? Sau pur și simplu nu existau suficiente forțe rusești pentru a se apăra în mai multe direcții în același timp?

Pavel Luzin, expert militar : În primul rând este vorba de o lipsă de forțe, o lipsă monstruoasă de personal militar. Pentru că atunci când lupți timp de șase luni cu zeci de mii de victime, nu mai rămâne mare lucru din forțele terestre.

În plus, există o problemă cu inteligența. Spionajul radio-electronic este limitat. Spionajul aerian se face cu ajutorul dronelor, dar acestea sunt doborâte. Iar cei doi sateliți optici de recunoaștere oferă o rezoluție atât de mare încât pot fi folosiți doar pentru a cartografia sarcinile de zbor [pentru lansarea] rachetelor. În plus, acești sateliți trec prin același punct doar o dată la 16 zile: nu există posibilitatea de a primi date cu promptitudine.

Iar pentru a folosi datele deschise pentru informații (ceea ce este de asemenea posibil), aveți nevoie de oameni cu creier și de un sistem care să permită ca aceste date să circule liber în cadrul ierarhiei militare.

În cele din urmă, să spunem că au văzut că se apropie un atac – ce urmează? De unde să facă rost de bărbați? Echipament? Totul s-a terminat. Trecuseră șase luni și nu mai rămăsese aproape nimic din armată.

Henry Schlottman, analist, veteran al armatei americane: Am citit canalele de telegrame rusești – de exemplu, același Rybar și alte câteva. Și știau foarte bine unde urmau să contraatace ucrainenii. Cred că și Statul Major rus știa – dar probabil că a decis că poate face față contraatacului care se pregătea.

În plus, partea rusă nu a înțeles pe deplin câte rezerve au acumulat ucrainenii. În același telegram, comunitatea OSINT rusă a invocat câteva cifre, dar Statul Major General fie nu a crezut aceste cifre, fie pur și simplu i-a subestimat pe ucraineni. Sau au crezut că lovitura principală va cădea în continuare asupra Hersonului.

Eu însumi am folosit tehnici OSINT când eram în armata americană – și știu că armata nu ia întotdeauna în serios aceste date. De asemenea, armata dispune de propriile sale metode clasificate de culegere de informații, care uneori pot contrazice informațiile OSINT.

Un alt motiv [pentru contraatacul reușit al forțelor ucrainene] este că forțele rusești nu au putut reacționa la timp la acțiunile Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU). Existau destule trupe rusești în regiune – în special în jurul Izium. Dar nu ați văzut și imaginile care au venit mai târziu de pe pozițiile rusești abandonate? Câte echipamente militare fuseseră lăsate acolo!

De ce nu a reușit Rusia să își concentreze eficient trupele? Din cauza problemelor de întreținere și reparare a echipamentelor, de logistică. Dacă acele tancuri abandonate lângă Izium s-ar fi deplasat la timp în zona în care a atacat FAU, rezultatul ar fi putut fi diferit. Kupiansk ar fi putut rămâne sub control rusesc.

Cred că forțele rusești sunt pur și simplu în criză de piese de schimb pentru tancurile lor. Sunt pe front de șase luni – este posibil ca unele tancuri să fie dezmembrate pentru piese de schimb și pentru a le menține pe celelalte în funcțiune.

Atacul FAU a fost întâmpinat de unitățile și rezerviștii din Rosgvardia, desigur, cu sprijinul forțelor din Districtul Militar de Vest. Apropo, în urmă cu o lună, această secțiune a frontului era mai bine apărată, dar forțele Districtului Militar de Est au fost mutate de acolo spre sud, la Herson – și acest lucru s-a întâmplat imediat după o serie de declarații ucrainene potrivit cărora FAU se va concentra în mod special asupra Hersonului.

Mick Ryan, analist militar, general-maior în retragere al armatei australiene: Au existat cu siguranță indicii că se pregătește ceva în regiune – iar bloggerii militari au relatat despre acest lucru. Dar este posibil ca situația să nu fi părut atât de clară pentru comandanții militari ruși.

Istoria este plină de exemple de “surprize” militare care au avut loc pur și simplu pentru că generalii au ignorat avertismentele oamenilor de pe teren.

De asemenea, nu este clar dacă Rusia a avut măcar puterea de a răspunde la această amenințare. Sunt destul de multe formațiuni în sud, dar Ucraina este o țară mare și ar dura mult timp să ne deplasăm din sud spre est.

– Mai are armata rusă vreo rezervă? Dacă da, unde sunt? Este posibil ca comandanții ruși să își pregătească propria ofensivă?

Henry Schlottman: Este greu de spus. Desigur, în regiunile rusești se formează batalioane de “voluntari”, dar în cadrul forțelor terestre regulate au rămas puține rezerve.

Mick Ryan : În teorie, rezervele ar trebui să rămână. Corpul al treilea de armată a fost într-adevăr format, iar unele dintre unitățile sale ar putea fi trimise în estul și nord-estul Ucrainei.

Pavel Luzin : Armata rusă nu-și pregătea propria ofensivă: în iulie își pierduse deja capacitatea de atac. Au reușit să desfășoare acțiuni ofensive izolate în anumite locații, dar o ofensivă pe scară largă nu mai era posibilă.

Nu există rezerve. Ei [forțele armate ruse] înarmează acum marinarii: îi iau din flotă, îi schimbă în camuflaj, le dau arme automate – iar marinarii devin pușcași motorizați.

Batalioanele de securitate sunt, de asemenea, înarmate: au o bună pregătire fizică și tactică, dar nu sunt potrivite pentru operațiuni ofensive. Ei au propriile lor sarcini: pază și apărare a unor instalații foarte specifice, escortarea convoaielor în marș, lupta de contrasabotaj. Dar nu pentru a fi în tranșee și a lupta cu armata regulată.

– Cum apreciați practica prin care rezervele – noi detașamente și chiar formațiuni – sunt formate în întregime din “voluntari”? De ce comandanții ruși nu trimit “voluntari” în formațiunile existente?

Henry Schlottman : Nu sunt sigur că știu răspunsul – mă întreb și eu. Armata americană are o abordare diferită: în timpul Războiului din Vietnam sau al celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, noii recruți au fost trimiși în unități existente, unde existau veterani care puteau să le transmită experiența noilor recruți.

Poate că unitățile care se aflau deja în Ucraina erau atât de epuizate și epuizate încât comandamentul rus a decis pur și simplu: “Bine, hai să formăm altele noi”?

Mick Ryan: Instruirea recruților poate fi făcută doar de ofițeri cu experiență, atunci când aceștia nu se află pe front. Nu le poți pune să le facă pe amândouă.

Pavel Luzin : Știți câți dintre acești “voluntari” sunt? Numărați cu miile, pe degetele de la o mână. În realitate, nu există “rezerve de voluntari” – aceasta este o imitație a birocrației, a modului în care regiunile răspund la un ordin politic [de la Moscova]. Au afișat anunțuri: “Bărbați, recrutăm! Până la 60 de ani, experiența nu contează!”. Ei adună 150 de întârziați și îi trimit departe: jumătate dintre ei abandonează în primele două săptămâni de antrenament de luptă – fie se întorc acasă din proprie inițiativă, fie din cauza “prostatitei agravate”. Iar cealaltă jumătate vine în față și moare.

Și cum să refacem cu ele formațiunile deja existente? Cei existenți sunt în Ucraina, nu pot [în paralel cu operațiunile de luptă] să lucreze și cu noii recruți. Iar dacă aceste unități sunt scoase [în Rusia] pentru a fi suplimentate [de “voluntari”], atunci din nou: ofițerii nu sunt pregătiți să lucreze cu “gunoaie sociale”. Este clar că armata noastră nu este chiar vizitatoare la Ermitaj, dar acești așa-ziși “voluntari” sunt și mai răi. De aceea, ele sunt puse împreună în unități separate. Cine [dintre ofițerii cu experiență] ar vrea să le comande?

– Mobilizarea nu a fost niciodată anunțată în Rusia, iar trupele sunt acum de câteva ori în urma celor ucrainene din punct de vedere numeric. Este acesta principalul motiv al înfrângerii armatei ruse la Izyum?

Pavel Luzin: Principalul motiv al actualei înfrângeri este idioțenia guvernului rus. Idioțenie și psihopatie. Pentru că au stabilit un obiectiv pe care nicio armată nu-l poate atinge. În plus, însuși autoritarismul guvernului rus face imposibilă existența unor ofițeri care știu să lucreze cu creierul lor – în timp ce împotriva lor luptă armata regulată [a Ucrainei], bine motivată și antrenată, care înțelege de ce luptă.

Dar o armată de mobilizare de sine stătătoare nu a fost posibilă în Rusia timp de decenii. Activitatea regulată cu rezerviștii a încetat în anii 1970: echipamentele și tacticile deveniseră deja atât de complicate încât nu mai era practic să se lucreze cu rezerviștii. A devenit inutil ca o dată sau de două ori pe an să se adune o mulțime de soldați în activitate și absolvenți ai departamentelor militare pe un teren de antrenament pentru a încerca să-i învețe ceva.

Generalii sovietici de la acea vreme nu înțeleseseră încă că armata trebuie să devină profesionistă și contractuală și s-au concentrat pur și simplu pe ceea ce aveau – armata desfășurată în mod regulat, renunțând să lucreze cu rezervele.

Contrareformele [fostului ministru al apărării Anatoli] Serdiukov – ceea ce am implementat apoi în perioada 2009-2012 – au fost puse în aplicare la sfârșitul perestroikăi. Serdiukov a desființat instituțiile armatei de mobilizare: unitățile de cadre au fost desființate. Nu există tabere regulate de pregătire pentru rezerviști, ceea ce înseamnă că în trei sau patru ani o persoană care a servit își pierde abilitățile. Mecanismul de înregistrare militară la locul de reședință nu funcționează nici acum: există doar pentru înregistrarea inițială. Și dacă o persoană, după ce a servit și a devenit parte a rezervei, s-a mutat, asta este: s-a pierdut.

Acesta este aspectul tehnic al problemei, dar există și un aspect politic: atunci când declari mobilizarea, delegi puterea generalilor. Iar Kremlinul nu are încredere în generali. Pot, desigur, să încerce să o declare – dar va fi ultimul lucru pe care îl vor face. Va avea loc un colaps total – în economie și în societate.

Există doar două tipuri de mobilizare: [Primul] patriotism “republican” – ca în Marea Revoluție Franceză, în Războiul Civil American sau ca acum în Ucraina – atunci când Patria este în pericol și poporul are încredere în puterea sa. Și [al doilea] violent – [cum ar fi Vladimir] Lenin, [Lev] Troțki, [Iosif] Stalin, Mao [Zedong], Ho Chi Minh, Pol Pot.

Și numai țăranii pot fi mobilizați cu forța: când un comisar cu un nagan și doi soldați cu puști vin într-un sat, îi aliniază pe toți bărbații din sat și le spun: “Ori îi împușcăm pe fiecare al zecelea om, ori veniți cu noi”. Și în timp ce țăranii pleacă în altă provincie – în hainele lor ponosite, flămânzi și suferinzi – se îmbată în colectiv. Aceștia dezvoltă “sindromul Stockholm”. Iar când ajung în cealaltă provincie, li se dă o pușcă și li se spune să ucidă acești oameni. Așa se formează armate în mod violent.

Pentru o mobilizare forțată ai nevoie de un sat – iar acum în Rusia nu există niciun sat. Cum veți mobiliza cu forța în Ekaterinburg, în Perm, în Novosibirsk? Să fugim pe stradă și să adunăm oamenii? Ei doar îi vor măcelări pe toți acești “colectori” – asta e tot.

Mick Ryan : Ucrainenii luptă acum pentru existența țării lor, iar FAU însăși a suferit reforme semnificative din 2014. Soldații ruși, pe de altă parte, au fost trimiși pe front fără o pregătire adecvată – sau chiar au crezut că merg la un exercițiu de antrenament.

Henry Schlottman : Din acest motiv [diferența numerică dintre forțele adverse], Rusia ar putea pierde întregul război. Dar ultima înfrângere este mai degrabă o consecință a unui eșec al serviciilor de informații militare și al logisticii. Nu cred că FAU a avut un avantaj numeric decisiv aici – doar că forțele rusești nu au fost niciodată la locul potrivit pentru a-i opri pe ucraineni.

– De ce a pierdut armata rusă inițiativa pe care a avut-o în timpul verii?

Pavel Luzin : Armata rusă nu avea nicio șansă să câștige acest război, așa cum au scris înainte de război generalul în retragere [Leonid] Ivașov și colonelul în retragere [Mihail] Khodarenok. Ei bine, dacă armata rusă a pierdut inițiativa în iunie sau iulie, ce mai contează?

Henry Schlottman : Probleme logistice, desigur. Iar războiul de uzură și-a pus amprenta: unitățile continuă să piardă oameni și echipamente și nu mai sunt capabile să desfășoare ofensive.

Mick Ryan: În primul rând, ucrainenii au decis să nu lupte în modul în care rușii le-au impus – folosind metodele de “război de uzură” cu care Rusia s-a obișnuit în ultimii 100 de ani de istorie militară. FAU a început să atace Forțele Armate Ruse în secțiunile slăbite ale frontului, să pătrundă în spate, să taie liniile de aprovizionare. Acestea au subminat moralul armatei ruse. Iar acum este ca și cum nu ar avea niciun răspuns real la acțiunile Ucrainei.

– Este adevărat că armata rusă nu a reușit să lupte în conformitate cu propria doctrină?

Pavel Luzin : Nu a putut lupta conform propriei doctrine, deoarece nu a avut în vedere anihilarea statelor vecine și genocidul. Acesta a avut în vedere participarea la operațiuni pe termen scurt de natură pur defensivă (ca parte a coalițiilor și a forțelor internaționale) sau la operațiuni de natură ofensivă în afara granițelor rusești.

Henry Schlottman : Cred că nu este nimic în neregulă cu doctrina militară rusă – în Statele Unite, desigur, este studiată în mod activ. Se bazează pe artilerie și pe recunoaștere, dar atunci când unele dintre acestea nu mai funcționează corect (de exemplu, dacă recunoașterea nu furnizează artileriei date exacte și în timp util despre țintele inamice), totul se întrerupe. Iar acum, artileria rusă, în ciuda puterii sale de foc, nu provoacă daune decisive ucrainenilor.

Mick Ryan : Rușii au ales, într-adevăr, dintr-un motiv oarecare, să își ignore propria doctrină. Și a mizat pe un scenariu în care ucrainenii urmau să-și întâmpine “eliberatorii”, iar războiul urma să se încheie în câteva zile.

Forțele armate rusești se pregăteau pentru un marș al victoriei spre Kiev, mai degrabă decât pentru un război prelungit, așa că au intrat în luptă cu o logistică care nu era pe deplin stabilită, cu o artilerie care nu era pe deplin pregătită și cu echipamente de război electronic care nu erau complet desfășurate.

– Care sunt principalele puncte slabe ale organizării armatei ruse și ale metodelor sale de luptă?

Mick Ryan : Armata rusă se bazează prea mult pe puterea de foc a artileriei sale – ca și cum aceasta ar fi singura modalitate de a câștiga.

De asemenea, comandanții buni încearcă, de obicei, să cruțe viețile soldaților lor. Comandanții armatei ruse s-au dovedit a fi diferiți.

Pavel Luzin : Principalul punct slab este un stat autoritar și o economie de piață. Și nebunia liderilor care își stabilesc obiective canibalice.

Henry Schlottman: În lipsa de flexibilitate tactică și operațională. Rușii nu au reușit să reacționeze la timp la acțiunile AFU. Poate că Statul Major General a înțeles ce se întâmpla – dar în josul lanțului de comandă, la comandanții de divizie și de brigadă, informațiile au fost transmise prea încet. În momentul ofensivei rapide a Ucrainei, acest lucru a devenit o problemă.

Și dacă nu se schimbă nimic, rușii vor pierde încet acest război.

Traducere 10tv.ro /