EconomieROMÂNIA

Dacia a lansat un nou model în România: Cum arată și cât costă

Dacia lansează o nouă generație Duster Pickup. Noul model, dezvoltat în colaborare cu Romturingia, companie specializată în producția de caroserii, poate fi comandat începând cu 17 septembrie. Prețul de achiziție începe de la 25.983 Euro (fără TVA).

Dacia Duster Pickup va avea o capacitate de încărcare de 430 kg și va putea fi comandat și în versiunea cu tracțiune 4×4.

Noul model este disponibil în trei variante de echipare: Expression, Extreme și Journey și în două versiuni de motorizare, ambele răspunzând normei de poluare Euro 6: Hybrid 140 și Mild-hybrid 130 4×4.

Bena are un spațiu util de 1.050 mm x 1.000 mm. Pentru asigurarea mărfurilor transportate au fost prevăzute două șine metalice laterale, cu 4 inele de ancorare.

La interior, cabina dublă oferă 4 locuri, pasagerii locurilor din spate dispunând, în premieră, de o cotieră centrală.

Printre dotări se numără: airbag-uri frontale și laterale pentru șofer și pasager, ABS cu repartitor electronic al forței de frânare, ESP și funcție anti-patinaj, sistem de asistență la demarajul în rampă, frânare automată de urgență, sistem de asistență la coborârea pantei, recunoaștere semne de circulație cu alertă de depășire a vitezei, asistență pentru păstrarea benzii de deplasare, avertizare pentru unghiul mort, cameră multi-view.

Dacia a anunțat că Duster Pick-Up este disponibil în 7 culori: Sandstone, Lichen Kaki, Terracota Brown, Glacier White, Schiste Grey, Pearl Black și Cedar Green.

Comenzile sunt deschise începând din data de 17 septembrie în întreaga rețea comercială Dacia din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *