Dle Dungaciu, ați afirmat de mai multe ori că alegerile din 30 noiembrie vor fi geopolitice, nu politice. Ce aveați în vedere?
Un lucru pe care îl știam demult despre R. Moldova, respectiv că așteptăm alegerile parlamentare nu pentru a vedea ce doctrină politică va guverna republica, ci direcția geopolitică în care partidele de aici o vor duce. Despre asta va fi vorba și după 30 noiembrie: R. Moldova va fi cu Occidentul sau împotriva lui. Așteptăm alegerile parlamentare ca să vedem dacă de data asta vectorul occidental rezistă mai mult decât un mandat.
Nu e nimic nou sub soare!
Ba da! Războiul din Ucraina… Pe care, deocamdată, politicienii de la Chișinău se fac că nu îl văd, după o strategie deja specifică locului: dacă nu discutăm o problemă, se cheamă că ea nu există! Asta sesizase foarte bine George Fridman la conferința pe care a ținut-o la Chișinău cu ocazia lansării Fundației Universitare a Mării Negre. El spunea atunci că R. Moldova s-a învățat de multă vreme să nu i-a decizii ferme în ceea ce o privește sperând ca alții să ia o decizie în locul ei… Nouă în această campanie este confruntarea din Ucraina, războiul, care pentru populația republicii contează infinit mai mult decât ar reieși din campania politicienilor. Pentru populația din R. Moldova, războiul este o realitate concretă, plauzibilă și aproape palpabilă. Legăturile cu Ucraina – economice, sociale etc. – sunt reale și faptul că acum au intrat în criză subit transmite un mesaj că asta se poate întâmpla și în R. Moldova. Repet, chiar dacă politicienii nu vorbesc despre asta, oamenii vorbesc. De aceea mă aștept ca să apară și la nivel politici interesul pentru temă. Ceea ce se petrece parcă e o scenă de suprarealism. Ne comportăm de parcă războiul nu are nimic de-a face cu noi! În realitate, războiul acesta e lecția cea mai dură pe care realitatea regională ne-o servește fără nicio milă: în acest spațiu, nimic nu se poate construi temeinic, nici economic, nici politic, nici social, nici cultural – fără securitate. De aceea cred că această campanie va fi marcată, dincolo de dihotomia Est-Vest, de apariția pe agenda publică, pentru prima dată în mod serios, a problematicii de securitate, a statului de neutralitate a republicii și, mai ales, a temei NATO. Nu se mai poate evita așa ceva, nu mai putem continua să ne comportăm ca niște copii care cred că dacă duci mâinile la ochi și nu o mai vezi, respectiva realitate chiar a încetat să existe.
Cine credeți că va începe dezbaterea? ONG-urile, presa, politicienii?
ONG-urile din Chișinău nu vor face asta. Din păcate, fie că depinde de donori, care nu finanțează asemenea cercetări, fie că sunt foarte atente să nu deranjeze autoritățile fie, pur și simplu, nu cred în necesitatea unei dezbateri despre NATO. Cu mici excepții, tema NATO și a securității este absentă de pe agenda societății civile. Presa este și ea, de multe ori, atentă la comenzile politice, deci nu cred că de acolo poate pleca, deși mai există campanii de presă sau relatări pe tema asta, dar cu titlu de excepție. Tot politicienii trebuie să înceapă dezbaterea, căci fără ei nu va ajunge în niciun caz temă de campanie sau de interes public. Ei trebuie să dea semnalul, așa cum l-au dat și pentru integrarea europeană. Fără semnalul lui Vladimir Voronin din 2005 după care „avem voie să fim cu UE”, nu mai depășea 50% în sondaje opțiunea europeană niciodată. Așa va fi și cu NATO. E nevoie de vocea elitelor guvernamentale, care acum tac, „strategic”.
În ce măsură evoluțiile din Ucraina influențează evoluțiile din R. Moldova?
Într-o măsură foarte mare, și nu numai direct. Acțiunile Rusiei în regiune vor depinde clar de evoluțiile din Ucraina după alegerile parlamentare din 26 octombrie. Dacă vom avea la Kiev o majoritate solidă, un guvern funcțional care controlează situație și menține vectorul occidental, sigur că presiunea Rusiei pe R. Moldova va fi una furibundă. Moscova nu poate să-și permite să piardă totul în regiune, e singurul loc unde mai contează. Dacă Ucraina nu va reuși să stea în picioare și va intra într-o față de semi-colaps, Rusia va fi, probabil, mai temperată. Dar o Ucraină în semi-colaps va obliga R. Moldova să iasă cât mai repede din parteneriatul necâștigător cu Ucraina și să continue altfel drumul prooccidental. Oricât de paradoxal ar suna, în nici un caz nu e recomandabil să își pui multe speranțe în evoluțiile din Ucraina în acest moment. Oricare ar fi evoluția, Chișinăul trebuie să se pregătească de vremuri complicate. Este însă greu să credem într-o revenire rapidă a Ucrainei: Rusia încă negociează prețul gazelor cu Rusia, vine iarna, banii de la FMI presupun din partea Kievului reforme dureroase și cu efecte politice majore, separatismul va consuma și el energii etc. Iar în cazul unui guvern de coaliție, Moscova va face ceea ce a făcut după Revoluția Oranj: va juca cu o singură parte (partid) a Coaliției, o va blama pe cealaltă, uneia îi va face concesii, vor veni concesii la schimb, vor apărea tensiuni interne etc. E un joc pe care l-a practicat cu perechea Iușcenko – Timoșenko, iar guvernarea Revoluției Oranj a durat… 9 luni. Cred că același joc îl va face și pe viitor, chiar dacă acum rezistența la Rusia este incomparabil mai mare decât în 2004. O Rusie care are conștiința că pe termen lung nu va rezista, este o Rusie periculoasă pe termen scurt, care nu mai respectă nicio regulă.
Cum vedeți evoluțiile politice din R. Moldova? Câte partide vor intra în viitorul Parlament?
În mod normal, erau patru partide: PCRM, PLDM, PL și PD. Dar s-a întâmplat ceva surprinzător, aproape, cu PCRM, care a făcut o mișcare încă neclarificată, pe 2 iulie, când în Parlament nu s-a exprimat ferm împotriva Acordului de Asociere și a preferat să nu fie prezent în sală. Ce a însemnat asta? O repoziționare politică majoră. La început PCRM era un partid boutique, în care găseai ce doreai – „euro-marxismul-ortodox”, cum s-a spus. În această formulă cu „de toate pentru toți” și fără resurse financiare și administrative, PCRM nu mai putea în niciun caz să aspire la 51 de mandate. Intrase într-un blocaj, mai ales că, în același timp, ținea locul ocupat pentru ca alte partide pro-estice să mai pătrundă pe eșichierul politic. Ce face în aceste condiții? Prin mișcarea din 2 iulie și „curățirea” de „extremiștii” din interior, PCRM a lăsat descoperită politic extremă stângă, și i-a trădat, practic, pe cei care căutau în PCRM Uniunea Vamala și Eurasiatică, Rusia și Putin, mai ales electoratul rusofon. Electoratul rusesc este un electorat urban, educat, atent la mesaje și greu de păcălit. Iar acest electorat a sesizat mișcarea. Prin mișcarea de la 2 iulie, PCRM a obținut patru lucruri: Primul: abandonează una dintre etichete, cea de partid etnic rusesc și pierde voturi din acest tronson, pentru că este abandonat de prorușii radicali. În al doilea rând, se mută mai pe centru-stânga, înghesuie PDM-ul dinspre stânga, se mută spre electoratul social și încearcă să obțină acum mai degrabă voturile celor dezamăgiți de tranziție, sătui de Europa și integrarea europeană. În al treilea rând, se purifică de elementele „extremiste”, se dă cu parfum european și devine chiar eligibil pentru o viitoare coaliție cu partidele pro-europene, după cum semnalase la un moment dat însuși Dirk Schuebel. În al patrulea rând, și cel mai important, face loc pe eșichier partidelor de extremă stângă, pentru că electoratul de această formulă se simte trădat și nu mai se mai simte reprezentat de PCRM. Așa au apărut în prim plan, prin recul, partide radicale până mai ieri fără șanse, partide de nișă croite în jurul unor lideri pilotați de la Moscova și care, în teorie, au acum șansa să depășească pragul electoral pentru că PCRM le-a făcut loc pe eșichier. Întrebarea majoră este dacă această mișcare a PCRM – din care partidul a pierdut voturi, nu a câștigat! – are sau nu în spate o gândire elaborată în altă parte și care, sesizând că singur PCRM nu mai poate reveni la putere, urmărea un singur lucru: ca partidele de stânga și extremă stângă să obțină 51 de mandate în viitorul Parlament prin extinderea cât mai mult a bazinlui electoral pro-Est. În politică nu întotdeaua 1 plus 1 fac doi, dar, uneori, fac!
Cine are șansele cele mai mari să câștige alegerile parlamentare? Actuala coaliție de guvernământ sau Opoziția?
Nici una nici alta. Nici Puterea actuală nici Opoziția comunistă. Șansele cele mai mari le are Alianța pentru Integrare Europeană, respectiv PLDM, PL și PD. Dincolo de scorul din sondaje, aceste partide au alături și voturile diasporei și voturile din România, care nu sunt contabilizate în sondajele din R. Moldova. Chiar dacă diaspora este și ea nițel dezamăgită, va conta, totuși. În plus, faptul că PCRM și sateliții săi nu mai au acces la pârghii administrative reduce mult șansele acestora de reușită.
Dacă PLDM, PL și PD vor acumula împreună peste 50%, deci vor avea mandate suficiente pentru refacerea Alianței pentru Integrare Europeană, atunci alt scenariu nu este posibil. Nici unul dintre cele trei partide nu se poate retrage și încerca altceva. Este exclus. Lumea s-ar simți trădată și ar ieși în stradă.
Dacă AIE nu va obține 50%, Chișinăul va cădea de pe harta Europei politice, dezamăgirea publică va fi enormă, iar ceea ce Rusia a reușit prin război în Ucraina va reuși prin alegeri la Chișinău. Adică schimbarea vectorului geopolitic, de la Vest la Est. Nici nu vreau să speculez dacă va intra într-o asemenea combinație „de stânga” și vreun partid potențial membru AIE, pentru că nu are rost. Jocurile vor fi oricum făcute.
În ambele cazuri, cu atât mai mult în cazul al doilea, există o problemă cu care ne vom confrunta: alegerea viitorului președinte. În funcție de ele vom vedea și dacă viitorul ciclu politic va fi complet. Cred că acest element contează și a contat când s-au întocmit listele: nu mai trebuie să fie potențiali „trădători” atunci când se vor colecta cele 61 de voturi pentru președinte. E foarte posibil să avem un ciclu politic scurt.
Cum vedeți perspectiva europeană a R. Moldova după alegerile parlamentare?
Refacerea AIE va mai menține cel puțin discuția despre integrare europeană. În ceea ce privește maniera și formatele în care acest proiect va continua, aici e mult de discutat. Din păcate, problema formatelor politice aici în regiune este extrem de complicată. Cam toate s-au decredibilizat. Avem, de pildă, Triunghiul de la Weimar (Germania-Franța-Germania), care și-a dovedit ineficiența atunci când primele două state au scos Polonia din orice format de negocieri pe Ucraina. Grupul de la Visegrad, cu Ungaria promotoare a „gulaș-putinismului” și a „democrației neliberale” e complet desuet ca model pentru Est. Și, nu în ultimul rând, Parteneriatul Estic, care a fost de la început neviabil ca mecanism de integrare europeană. De ce? Pentru că nu avea nicio dimensiune de securitate, deci capabilă să reformeze aceste sectorare și să ofere fie și minime garanții din acest punct de vedere. Acesta este motivul pentru care toate statele care s-au integrat în UE s-au integrat întâi în NATO. După războiul din Ucraina, a crede că te mai poți integra în UE ignorând chestiunea securității, este o eroare strategică sau o naivitate, de aceea parteneriatul Estic este mai degrabă o compresă la un picior de lemn: lasă urme, dar nu modifică cu nimic esența realității. Să fim foarte bine înțeleși: Niciun format sau proiect politic care nu include NATO nu mai are legătură cu integrarea în UE. Nu putem continu să mai vorbim despre „integrarea europeană” a R. Moldova, cu atât mai puțin să facem campanie electorală, ignorând problema aceasta. Dacă cineva te întreabă despre viitorul european al R. Moldova, îți vine să răspunzi parafrazând sloganul de campanie al lui Bill Clinton – „It´s the security, stupid”!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
