De astăzi, moldovenii pot aplica online pentru cazierul judiciar

Astfel, cei care vor solicita cazierul în format electronic vor avea nevoie doar de conexiune la Internet, cererea putând fi înregistrată oriunde şi oricând, 24 din 24 de ore. Tot ce va trebui să facă solicitantul este să-şi ridice personal certificatul. Totuşi autorităţile îşi exprimă încrederea că, în viitor, cazierul judiciar va putea fi recepţionat direct la domiciliu.
„Începând cu ziua de azi, cetăţenii îşi vor putea comanda un cazier judiciar de acasă, fără a fi nevoiți să se deplaseze la Chişinău evitând, totodată, cozile interminabile de la Direcţia Informare şi Evidenţă Operativă”, a menţionat Dorin Recean, ministrul de Interne (MAI) .
Cazierul judiciar poate fi obţinut prin accesarea portalului www.servicii.gov.md, secţiunea e-Cazier, unde vor introduce IDNP-ul. Vor confirma apoi datele şi vor printa recipisa cererii înregistrate. Cu ea vor putea achita taxa la bancă sau la terminalele de plată, în decurs de şapte zile. Cazierul judiciar va fi ridicat la Direcţia Informaţii şi Evidenţe Operative a MAI sau la comisariatele de poliţie”, a explicat Eugeniu Ursu, şeful DIEO a MAI.
„Pe de altă parte, prin lansarea acestui serviciu public electronic va creşte transparenţa în actul guvernării, se va diminua corupţia şi se va debirocratiza sistemul”, a declarat Stela Mocan, directoarea Centrului de Guvernare Electronică..
Potrivit lui Eugen Onică, purtătorul de cuvânt al MAI, taxa pentru obţinerea cazierului judiciar rămâne aceeaşi, adică 60 de lei pentru un cazier eliberat timp de o zi şi 30 de lei pentru cazierul emis în decurs de 10 zile. De asemenea, Eugen Onică a specificat că procesarea cererii de eliberare a cazierului va începe doar după achitarea taxei la bancă sau la terminalele de plată.
Totodată, cei care au nevoie de cazier judiciar şi nu au acces la internet, vor putea merge la bancă pentru a solicita completarea cererii de obţinere a cazierului prin serviciul e-Cazier. e-Cazierul va fi accesibil, de asemenea, prin terminalele de plată.
Timpul.md