De ce AIE îi cântă Moldovei „veșnica pomenire”?

Moldovenilor care până acum se lăsau pradă morții, neavând un serviciu și, respectiv, nici poliță de asigurare, astăzi li se fură și ultima șansă de a-și potoli durerile. 

Femeia care plânge pe drumuri

Să nu se supere Ministerul Sănătății, căci chiar n-am nicio intenție de a-l critica. Fac doar unele concluzii, după ce mai mulți oameni m-au sunat la redacție și mi s-au plâns că „statul nu ne mai vrea” sau că „suntem sortiți pieirii”. Iar ieri, în fața redacției, o femeie cu ochii împăienjeniți de tristețe s-a apropiat de mine cu un fel de frică și m-a întrebat: „Vă rog foarte mult să mă iertați, dar în organizația voastră nu aveți cumva nevoie de oameni la lucru?”. I-am spus că nu, din păcate, și ea s-a întors ca fulgerul și a plecat. A fugit, biata de ea, ca să nu-i văd lacrimile, pentru că depărtându-se, tot trupul i se zguduia de plâns. Dacă nu are de lucru, această femeie nu va putea niciodată să-și cumpere medicamente, pentru că nu are poliță de asigurare, nici bani.

Hora politicienilor de toate culorile

Dacă încă nu ne-am transformat în dobitoace, deși trăim într-o lume a nedreptății, noi trebuie să privim lucrurile în ochi și să recunoaștem că pe acești oameni, cum e femeia de mai sus, nimeni din guvernare nu vrea să-i vadă. Pe ei toți îi evită – și politicienii de dreapta, și cei de stânga, și cei de centru. Cu atât mai mult, cu cât ei, nemaiavând simpatii, ci doar antipatii politice, nu mai ies la votare. Dacă într-o zi acești nenorociți ar muri in corpore, nu m-aș mira când toate partidele noastre s-ar uni într-o horă a frăției pe mormintele lor.

„Desigur că nu”…

Nu-mi iese nici azi din minte declarația ministrului Andrei Usatâi după ce a emis ordinul privind eliberarea medicamentelor cu rețetă. „Vom avea cozi sau nu la ușile medicilor? Desigur că nu. Oamenii sănătoși trebuie să-și organizeze viața în așa mod ca să nu ajungă la medic. După 19 octombrie, aceiași oameni, care sunt bolnavi, vor veni la medic după rețetă”. Respectiva pledoarie ne arată că ministrul habar nu are despre cozile uriașe ce se formează uneori la ușile cabinetelor medicilor de familie și care, după ordinul său, vor crește întreit. În consecință, pentru o simplă rețetă, moldovenii care au norocul să dispună de poliță de asigurare, vor avea nenorocul să piardă în mod garantat o zi întreagă și un sac de nervi la ușa doctorului. Iar afirmând că oamenii sănătoși trebuie să-și organizeze viața astfel, ca să nu ajungă la medic, ministrul se referă numai la cei cu serviciu și venituri. Ceilalți, neavând posibilitatea să meargă la doctor atunci când sunt grav bolnavi, nu o vor face niciodată pentru o examinate medicală de rutină. În caz de boală, însă, acești oameni, preponderent foarte săraci, ca să obțină dreptul de a-și cumpăra leacuri, vor fi nevoiți să caute bani în plus pentru consultația medicului de familie. De aceea, ei se îmbolnăvesc fără să știe și mor ca niște fluturi, pe neprins de veste…

Mai mult, de unde să iei doctori de familie în cazul unui acces de durere pe timp de noapte? Deseori, nici Salvarea nu poți s-o chemi, pentru că ea nu vine pentru „fleacuri”, cum ar fi, de pildă, o durere mustuitoare de dinți.

De ce să-l ucidem pe Cioclea?

De nebunia provocată de ordinul lui Usatâi m-am convins chiar zilele trecute, când la o bucată de noapte m-a sunat, gemând după o migrenă, poetul Eugen Cioclea. În acea seară, îmi spunea bietul de el, a hoinărit pe la toate farmaciile din jurul casei, dar nimeni nu-i lua în seamă durerea din simplu motiv că nu avea rețetă. Chiar n-am știut ce să-i răspund, când m-a întrebat revoltat: „Mi se rupe capul de durere, măi! De unde să iau rahatul de rețetă?”. De i-aș fi sugerat să ceară explicații de la Andrei Usatâi, presupun că acesta l-ar fi sfătuit să-și organizeze viața astfel, ca să nu ajungă la medic… Dar cu ce e vinovat omul că, în tinerețe, a fost maltratat câinește în Moscova, iar agresorii i-au stricat de cap o sticlă de șampanie, după care abia de a rămas în viață? Pentru că nu are poliță de asigurare, Cioclea e nevoit să obțină o rețetă falsă. El nu are poliță, deoarece, spre deosebire de mulți alți scriitori de-ai noștri, trăiește ca un adevărat artist. Există pentru a crea, are geanta plină cu hârtiuțe pe care scrie poezii, pe el nu-l interesează mașinile și alte acareturi. Cu toate astea, e om și el, și vrea să trăiască. De ce să-l ucidem, dle ministru?

Pentru cine se adoptă legile?

Aș admite că ministrul Usatâi a scăpat atunci niște vorbe aiurea, de care poate regretă, dacă n-aș observa aceeași debandadă și în alte domenii. Am spus-o și o repet: la noi legile se fac în apărarea intereselor demnitarilor și în detrimentul cetățenilor simpli. Cu același scop, de exemplu, a fost exclusă pedeapsa penală pentru contrabandă și a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care rezidenții Zonelor Economice Libere trebuie să prezinte trei declarații vamale în loc de una. Or, chiar să aibă intenții nobile, Andrei Usatâi face parte dintr-o mașinărie de care depinde, dintr-un sistem care neglijează populația fie intenționat, fie în necunoștință de cauză.

Poți fi vindecat numai prin minciună

Uneori, am impresia că guvernarea noastră nu știe nimic despre ce se întâmplă în țara aceasta și adoptă toate legile din pur egoism, ca să nu zic incompetență. Pentru demnitarii noștri ar fi un efort colosal să calce pragul apartamentului lui Cioclea, să mănânce cu el o bucată de slănină și ceapă, fără pâine, să-l asculte atent și să meargă la medicul lor de familie, unde să mintă că-i doare capul pentru a obține o pastilă pentru Cioclea. Poetul poate fi vindecat numai prin minciună. Dar dacă, Doamne ferește, în timp cât caută un mincinos care să-l lecuiască, Cioclea moare? Dispariția sa fizică nu va însemna nimic pentru AIE, însă urmașii noștri, care îl vor venera după moarte, ar trebui să știe cum au stat lucrurile. Apropo, l-am ales pe Cioclea doar ca un exemplu, căci în realitate avem foarte mulți asemenea necăjiți.
Eu nu-s nici cu Plahotniuc, nici cu Filat. Pe ambii i-am criticat, și pe ambii i-am lăudat, dar fiecare dintre ei, dacă nu pot să contribuie la bunăstarea populației, ar trebui să se eschiveze barem de la înmormântarea propriilor alegători. Prin culisele puterii se vorbește că aceștia fură deja mai mult decât comuniștii, dar eu nu vreau să cred. Eu prefer să fiu furat, decât condus de comuniști, dar cu toate acestea tot ce se întâmplă în jurul meu mă îngrozește. Deși lipsa de milă nu mai este un viciu, ci un principiu al lumii moderne, să nu uităm măcar de respectul pentru cei care cândva au avut încredere în noi și de elementarul bun simț.