De ce avem proteste eșuate
Acest format era perfect împotriva unui partid dictator: partidul comunist, singurul existent în ambele țări române. Tocmai de aceea avea sens existența tribunei, fiindcă de acolo răsuna vocea poporului.
După aproape trei decenii, în România și în Republica Moldova partidele sunt foarte multe. Din acest moment nu mai putem avea o opoziție atât de limpede între popor și conducere, pentru că s-au înmulțit partidele din opoziție și ele vor căuta mereu să confiște protestele mulțimii. Gândiți-vă cum s-a întâmplat și în 2009. Tinerii s-au anunțat prin internet, s-au adunat în stradă și au reușit să își atingă scopul: să înlăture de la guvernare Partidul Comunist. Totuși, tribuna a fost foarte repede înființată, dar nu a reușit să devină imediat una partinică.
În ultimii ani am avut doar proteste eșuate. Pentru că Moldova nu mai are un singur partid. Iar aceste partide care se bat pentru putere ar trebui să ne determine să desființăm tribuna. Ca în lumea largă, ca în România. Nu să avem organizatori care își asumă protestele, nu lideri mai mult sau mai puțin credibili. Vocea protestelor într-o țară democratică trebuie să fie a mulțimii! Fără lideri, fără politicieni.
Am văzut în ultimii cinci ani cum protestele din România își ating scopul. Democrația (puterea poporului) nu trebuie să se manifeste doar la vot, ci ori de câte ori conducerea aleasă democrat o ia razna. Iar România asta face. Iese zile la rând în stradă. Manifestanții fac marșuri, stau la un loc, fiecare cu pancarta lui. Și atunci vedem că puterea opozantă e a poporului.
La noi fac grupuri, adună semnături, cât de repede devin partid, dacă nu au fost de la început. Fiecare miting își anunță organizatorii, îi aduc în față să vorbească. Și vedem că de fapt pe lângă interesul general, dacă există, imediat își face loc cultul personalității și dorința de a se coagula organizații, platforme civice, partide. Iar aceste acțiuni duc automat la confiscarea protestului. Chiar și atunci când partidul ar fi unul ideal, nu vorbim de puterea poporului, ci de mișcări partinice.
În ziua în care protestatarii Moldovei vor desființa tribuna de pe scenă, când vor renunța la adunarea semnăturilor, când vor arunca la gunoi microfoanele și portavocile, când mulțimea va deveni personajul principal și singura voce, abia atunci protestele noastre vor avea sens. Abia atunci protestele noastre vor avea rezultate imediate. Abia atunci vom putea vorbi de un protest democrat.
Când țara se revoltă, trebuie să vedem revolta ei, revolta pașnică, nu să fie obligată să se alăture protestului organizat de Usatîi, Năstase sau oricine altcineva — bun sau rău. Ei se plâng: de ce nu ne putem uni împotriva răului? Dar stați puțin?! De ce veniți să cereți astfel de solidarități? Să ne trezim în PMAN unde de la tribună vorbește Dodon, cum s-a întâmplat nu demult? Că împreună suntem mai puternici?
Nu, nu suntem mai puternici când usatiștii, Platforma DA, unioniștii și oricine altcineva se adună împreună și își dau microfonul de la unul la altul. Vom fi mai puternici când vom ști să nu ne declarăm liniile partinice, când vom lăsa liderii politici să stea acasă sau printre manifestanți, nu în fruntea lor.
Uite de ce nu se unesc mulțimile din Moldova, oricât și-ar dori liderii. Fiindcă nu știu să se alinieze mulțimilor. Mulțimea trebuie să fie vocea, nu să se ducă să le aplaude discursurile. Când vom înțelege că în România au fost în stradă 600.000 de oameni, fără să aibă lideri și tribune, nu pentru că nu au oameni capabili să o facă, ci fiindcă mulțimea nu le dă voie, abia atunci avem o șansă la proteste democratice.
Iar când vom învăța această lecție, vom putea decide ce acțiuni ale puterii să le tolerăm și ce acțiuni să le sancționăm. Abia atunci vom avea democrație și proteste democratice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!