De ce este AUKUS un seism geopolitic de anvergură rară, comparabil cu criza din Suez, politica lui Nixon față de China și căderea Zidului Berlinului

„Doar ocazional, poți vedea plăcile tectonice ale geopoliticii schimbându-vă sub ochii tăi. Suez, în 1956, Nixon plecând în China, în 1972, și căderea Zidului Berlinului, în 1989, sunt printre exemplele din memoria vie. Pactul trilateral de apărare semnat între Australia, Regatul Unit și Statele Unite (cu introducerea acronimului incomod AUKUS) oferă o astfel de rară ocazie”, notează The Economist.

<< AUKUS are în vedere o gamă largă de colaborări diplomatice și tehnologice, de la securitatea cibernetică la inteligența artificială, dar în centrul său se află un acord pentru începerea de consultări pentru a ajuta Australia să achiziționeze o flotă de submarine cu propulsie nucleară (deși nu dotate cu armă nucleară). O consecință a acestui fapt este anularea de către Australia a unui contract în valoare de zeci de miliarde de dolari, semnat în 2016 cu Franța, pentru submarine diesel-electrice. Când a anunțat formarea AUKUS, în 15 septembrie, alături de prim-miniștrii Australiei și Marii Britanii, Scott Morrison și Boris Johnson, președintele Joe Biden a subliniat că este vorba despre „investiția în cea mai mare sursă de forță a noastră – alianțele noastre”. Cu toate acestea, cel mai vechi aliat al Americii, Franța, a reacționat cu o furie de înțeles. Ministrul său de Externe, Jean-Yves Le Drian, a numit momentul o „înjunghiere în spate”. Pe 17 septembrie, președintele Emmanuel Macron a retras ambasadorii Franței de la Washington și Canberra (deși nu și de la Londra).

Puternicele reverberații ale AUKUS arată ce schimbare profundă reprezintă (acest acord). Pentru America, este cea mai dramatică mutare de până acum, în contextul hotărârii sale de a contracara ceea ce vede ca pe o amenințare din ce în ce mai mare din partea Chinei, în special provocarea maritimă pe care o reprezintă aceasta în Pacific. America nu numai că împarte bijuteriile coroanei tehnologiei militare, instalația de propulsie pentru submarinele nucleare, cu un aliat, pentru a doua oară în 63 de ani (cealaltă dată fiind cu Marea Britanie), dar își și semnalează cu fermitate angajamentul pe termen lung față de ceea ce numește un „Indo-Pacific liber și deschis”.

Multe țări din regiune care împărtășesc sentimentul de amenințare din partea Chinei salută acest lucru. AUKUS va oferi acum un fundal puternic pentru prima întâlnire personală a liderilor Quad – America, Australia, India și Japonia – la Washington, DC, pe 24 septembrie. Luna trecută, pe fondul unei retrageri haotice din Kabul, s-a vorbit despre lipsa de putere a Americii și despre pierderea încrederii, în rândul aliaților săi. Cu toată furia Parisului, AUKUS schimbă acea narațiune. „Semnificația mai largă este aceea că SUA își întărește angajamentul față de aliați, iar aliații săi își întăresc angajamentul față de Statel Unite”, spune Michael Fullilove, de la Lowy Institute, un think-tank din Sydney. „Din păcate, Franța înregistrează daune colaterale.”

Din perspectiva australienilor, evoluțiile care au dus la AUKUS s-au produs în mare parte în China. Presiunea grea pe care China a aplicat-o asupra Australiei, cel mai izbitor exemplu recent fiind răspunsul la solicitarea sa pentru o investigație independentă asupra originilor Covid-19, a dus la un interes urgent de a găsi modalități de a riposta. Renunțarea la contractul cu Franța, privind submarinele, a fost o mișcare îndrăzneață. Deși acordul cu Naval Group, o companie în care statul francez deține o participație majoritară, a întâmpinat dificultăți din cauza creșterii costurilor și întârzierilor și a avut puțini prieteni în rândul politicienilor sau al presei, a fost totuși unul dintre cele mai mari contracte din istoria Australiei și se credea că este prea mare pentru a fi aruncat peste bord. Faptul că guvernul a făcut acest lucru, în ciuda perspectivei unor sancțiuni puternice, reflectă atât amploarea pariului său pe America, în calitate de aliat, cât și atractivitatea tehnologiei submarine pe care o va obține: submarine mult mai discrete și cu o rază de acțiune mult mai mare decât a celor diesel-electrice.

Poate că Marea Britanie este cel mai puțin important actor din trio-ul aukus; cu siguranță, rolul său a fost văzut ca unul redus, în decizia franceză de a nu-și revoca ambasadorul la Londra (domnul Le Drian a numit Marea Britanie „a treia roată” din acord). Chiar și așa, pentru dl Johnson, pactul ilustrează rolul în schimbare al țării sale, în lume. Îi convine și se potrivește cu efortul post-Brexit de a promova conceptul de „Marea Britanie globală” (de acum înainte urmând a fi susținut energic de un nou secretar la Externe, Liz Truss). Și dă substanță „înclinării către Indo-Pacific”, adoptată într-o revizuire cuprinzătoare a politicii externe și de apărare, publicată în martie.

Și pentru francezi, AUKUS cristalizează ceea ce ei consideră a fi realități profunde în relațiile internaționale, în special ideea că Europa are nevoie de mai multă „autonomie strategică” pentru a nu depinde excesiv de America. Cu toate acestea, reacția tăcută în rândul partenerilor europeni ai Franței ridică dubii familiare referitor la cât de serioasă poate fi o astfel de autonomie. După ce au apărut știrile despre acordul AUKUS, un oficial german a cerut „coerență și unitate” între puterile occidentale, despre care a spus că va necesita „mult efort” pentru a fi atinsă. Franța a ajuns la concluzia că trebui să lupte pentru un tratament echitabil în fața reflexelor aliaților anglofoni de a face cluburi (acordul trilateral se adaugă alianței „Five Eyes”, un schimb de informații care implică aceleași trei țări, plus Canada și Noua Zeelandă). Dar furia franceză, în special împotriva Australiei, este condusă și de un sentiment personal de trădare.

Asta bate dincolo de pierderea unui contract uriaș, oricât de dureroasă această pierdere. Franța bate mult moneda pe rolul său în regiunea indo-Pacifică, unde păstrează aproximativ 7.000 de soldați și unde are aproape 2 milioane de cetățeni, inclusiv pe teritoriile sale insulare, cum ar fi Noua Caledonie și Polinezia Franceză. A construit asiduu ceea ce credea că este o relație din ce în ce mai strânsă cu Australia. Încă din 30 august, comunicatul de la consultările ministeriale la nivel înalt australiano-francez vorbea despre „forța parteneriatului nostru strategic” în multe domenii și sublinia „importanța viitorului program privind submarinele”. Cu toate acestea, nici la acel summit, nici la multe altele din lunile în care AUKUS era în lucru, Franței nu i s-a dat nici o înștiințare pe acest subiect. „Cele șase luni de secret” au fost „destul de performante”, spune François Heisbourg, un expert francez în politică externă care, prin grupul său de reflecție, fusese implicat ani buni în cultivarea legăturilor cu Australia.

Efectele neplăcute resimțite în Franța reprezintă unul dintre cele câteva avertismente la ceea ce altfel pare a fi o lovitură strategică dată de cei trei parteneri din AUKUS. Ideea administrației de a lucra împreună cu aliații pentru a ține din scurt China are sens. Dar o divizare majoră cu un aliat cheie – unul cu interese indo-pacifice serioase – nu ajută cu mult. Acum vor fi necesare eforturi creative din partea echipei AUKUS pentru a încerca să atenueze daunele.

În al doilea rând, e ceea ce spune acest lucru despre diplomația americană. Francezii nu aveau cum să nu se supere, dar abordarea de care au avut parte a fost lipsită de grație. Acest lucru se adaugă slabei gestionări a retragerii din Afganistan de către administrația Biden. Un exemplu de incompetență de politică externă dă impresia a ceva regretabil; dar două, în succesiune rapidă, arată ca un model. Acest lucru nu este de bun augur pentru gestionarea relației cu China, care implică elemente de competiție militară, laissez-faire economic și colaborare, să zicem în ceea ce privește schimbările climatice și controlul armelor.

În al treilea rând, politica externă americană a fost adesea criticată, inclusiv de către dl Biden, pentru că pusese prea mult accent pe dimensiunea militară, iar nu suficient pe diplomație și alte instrumente. Inițiativa nuclearo-submarină este o mișcare importantă pe frontul apărării, dar China este din ce în ce mai puternică în regiune pe fronturile economice și financiare. China a răspuns la AUKUS criticând „mentalitatea de război rece”. A doua zi, a solicitat aderarea la CPTPP, un pact comercial transpacific format din 11 țări, la formarea căruia America instigase, ca o modalitate de a limita influența Chinei, dar pe care apoi l-a abandonat.

Nu există o soluție rapidă pentru greșelile Americii în politica economică. Într-adevăr, rivalitatea dintre China și America, împreună cu aliații săi, se va desfășura în mai multe zone, de-a lungul multor ani. Este provocarea geopolitică definitorie a secolului XXI. Iar acum, prin AUKUS, a căpătat un nou reper. >>