De ce guvernul de la Chișinău nu vrea limba română în Constituție?

Continuăm campania LARICS de introducere a „limbii române” în Constituția Republicii Moldova. Din materialele anterioare (aici și aici), a devenit limpede că limba română poate intra în Constituție fără vot al unei majorități constituționale, prin simpla repetare a procedurii de modificare a Articolului 78 din Constituție care viza schimbarea modului de alegere a președintelui RM, de la alegere de către Parlament la alegere în mod direct. Așa că Președinții Dodon și Maia Sandu au fost aleși pe baza unui articol modificat de CC, după care a intrat în Constituție fără vot constituțional în Parlament.

Cum a demonstrat domnul judecător Panzâru, așa trebuie procedat și în cazul limbii române. Decizia Curții există. De ce nu se redactează Constituția în consecință? De ce se ezită? De ce se tace? De ce nu se acționează? Domnul Igor Grosu, speakerul Parlamentului, a început să răspundă în ultimele zile unui șir de întrebări primite de la Moldova 1 – felicitări domnului Mihai Surdu! -, apoi de la TVR Moldova, ultima fiind o emisiunea la Radio Moldova. În toate intervențile a încercat să evite problema, să ocolească un răspuns tranșant, promițând „soluții” în perspectiva unor evenimente importante care stau să vină. Vom reveni pe larg asupra declarațiilor speakerului Parlamentului. Deocamdată, ridicăm problema tăcerii vinovate a executivului de la Chișinău, în această primă parte a materialului dedicat guvernului. De ce acesta consideră că Articolul 13 privind limba română trebuie tratat altfel decât Articolul 78? De ce nu acționează? De ce tace? De ce nu fac politicienii de la Chișinău, când sunt la putere, ceea ce declarau când erau în opoziție?

Campania noastră pentru limba română în Consituția RM continuă (LARICS).

Republica Moldova a obținut independența și suveranitatea în anul 1991. De atunci s-a tot balansat între aspirația utopică de a deveni „Mica Elveție” și realitatea crudă de a preveni o implozie socială. Sărăcia fizică și confuzia morală față de propria identitate au fost prezente de la început. Astfel, foștii nomenclaturiști din URSS, făcând abstracție de Declarația de independență, votată în august 1991, unde limba oficială era numită „limba română”, au continuat gogorița sovietică și au inclus „limba moldovenească” drept limbă oficială în Constituția din 1994. Situația, de atunci, dar și după 1994, s-a manifestat printr-o luptă chioară între rusofonii care insistă să creadă că „limba moldovenească” nu ar fi limba română și moldovenii apropiați de România care consideră că așa-zisul experiment al limbii moldovenești este un spectacol de prost gust menținut în mod intenționat de cei care dețin puterea pentru a preveni etnicizarea majorității populației române.

Așa s-a ajuns ca impostura să făcă parte din atitudinea de zi cu zi a majorității oamenilor politici care au trecut prin Parlamentul și Guvernul republicii în ultimii treizeci de ani, iar „limba moldovenească”, contestată de nenumărate ori prin proteste de stradă și inexistentă din punct de vedere științific, să rămână până astăzi în Constituție.

Foto: Captură din Constituția Republicii Moldova postată pe pagina oficială a Parlamentului de la Chișinău – aici

Anul 2013 a fost diferit de toți ceilalți ani. În urma unei sesizări depuse de câțiva deputați din Partidul Liberal de la Chișinău, Curtea Constituțională a decis că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, nu cea moldovenească. Motivarea Curții a fost că „Declarația de independență (din 1991), în care se vorbește de limba română, prevalează față de Constituție”.

Dar culmea imposturii rămâne, desigur, existența unei indiferențe față de problemă și utilizarea sa în scopuri politice. Abia în anul 2017, un grup din 35 de deputați PLDM, PL și PDM, au sesizat, din nou, Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care a dat aviz pozitiv unui proiect de amendare a Legii Supreme în vederea schimbării denumirii limbii oficiale – din „moldovenească”, în română. 

Nu s-a întâmplat asta nici atunci. Conform explicațiilor jurnalistului Vitalie Călugăreanu, „având în vedere că majoritatea parlamentară este una pestriță, încropită tenebros inclusiv din foști comuniști care, în cariera lor politică, au blamat brutal limba română. Socialiștii și președintele pro-rus Igor Dodon, care își construiesc strategiile electorale pe pilonii moldovenismului, deja au condamnat avizul Curții Constituționale” (Sursa aici). Toată speranța cădea pe actuala majoritatea pro-europeană realizată datorită prestigiului, dar și prestanței Maiei Sandu.

De atunci, aproape toți trăiam cu ideea că pentru a numi corect limba în Legea Supremă este nevoie ca 67 de deputați să susțină inițiativa în Parlament și să se organizeze un referendum. Am trait cu asta până a apărut explicația fostului judecător al Curții Constituționale din Republica Moldova, Tudor Panțîru.

În data de 12 decembrie anul curent, Judecătorul Tudor Panțîru, în continuarea articolului intitulat „Votați limba română în Parlamentul de la Chișinău”, scris de Profesorul Dan Dungaciu, a venit cu argumente juridice ce dovedesc faptul că Guvernul de la Chișinău poate introduce limba română în Constituția R. Moldova fără vot în Parlament! (vedeți aici). LARICS a publicat argumentele domnului Panțîru, iar în spațiul public din Republica Moldova, cu mici excepții, s-a așternut tăcerea. Cum nu prea înțelegem această atitudine, am hotărât să redăm ce au mai spus membrii Guvernului din R. Moldova despre limba română în ultimii ani.

Priviți, citiți, judecați!

Natalia Gavrilița poate propune ajustarea textului actelor normative în conformitate cu hotărârile Curții

Natalia Gavrilița, actuala prim-ministră a Republicii Moldova, a declarat pe 31 august anul curent, citată de TVR Moldova, că „Limba română este cel mai puternic element identitar care ne definește ca națiune, care arată lumii cine suntem și de unde venim. Ea este vorbită, scrisă și cântată de milioane de oameni în toate colțurile lumii.” (Sursa).

Într-adevăr, limba română a fost și a rămas cel mai puternic element identitar al românilor din Republica Moldova. Ea este studiată la școală, unde este denumită corect, dar încă nu își găsește locul în Legea Supremă a societății și a statului Republica Moldova. Poate că un semn de recunoștință pentru sacrificiul generațiilor de intelectuali care au păstrat-o și au apărat-o ar fi ca doamna Gavrilița să o pună acolo unde îi este locul, în Constituția republicii. Ar fi cea mai indicată persoană să anunțe, în următoarea ședință a executivului pe care îl conduce, un proiect de transpunere în Constituția Republicii Moldova a limbii europene românești.

Nicu Popescu, vicepremier și Ministru de Externe, poate mulțumi și el României: „Limba română face mai scurtă calea noastră spre Europa”

Astfel, dumneaiei ar pune în practică ceea ce a declarant deja colegul său Nicu Popescu, Ministrul Afacerilor Externe. Și anume, faptul că drumul Republicii Moldova spre Europa ar fi mai scurt, mai rapid decât în cazul țărilor care trebuie să traducă așa-numitul acquis comunitar. „Limba noastră este o limbă oficială a UE”, a susținut domnul Popescu în anul 2021, citat de Radio Europa Liberă Moldova. Un lucru adevărat, care ar putea să devină o certitudine dacă domnul Popescu ar vota alături de ceilalți membri din cabinetul din care face parte propunerea doamnei Gavrilița. De asemenea, domnul Popescu i-ar putea spune la următoarea întâlnire ministrului Afacerilor de Externe de la București, domnului Bogdan Aurescu, „iată un mod frumos prin care am decis să vă mulțumim pentru susținerea pe care ne-o acordați. Iată un mod concret prin care îi descurajăm pe cei care vor să ne bună bețe în roate. Am mai făcut un pas concret spre UE”.

Deocamdată acesta este doar un scenariu ipotetic. Așteptăm să vedem dacă se va întâmpla în realitate și dacă minciuna limbii moldovenești va fi extirpată din Legea Supremă a Republicii Moldova.

Sergiu Litvinenco poate „reînvia” ce a omorât PD-ul lui Plahotniuc

Ne așteptăm, de asemenea, ca o propunere pentru ca limba română să revină în Constituția Republicii Moldova să vină din partea domnului Sergiu Litvinenco, Ministrul Justiției, deoarece domnia sa, pe timpul când era în opoziție, a luat poziție pe acest subiect în spațiul public. Mai exact, domnul Litvinenco, în anul 2018, a distribuit o postare a doamnei Sandu, actuala președintă a Republicii Moldova, în care era foarte bine subliniat faptul că, citez: „Să nu recunoști limba română drept limba comunității noastre este o rușine și o palmă adusă tuturor vorbitorilor de limbă română, în orice regiune ar locui aceștia, este o profanare a științei și a adevărului lingvistic și istoric”. Domnul Litvinenco se pare că era de acord cu cele scrise de Maia Sandu și a ținut să precizeze, la rândul său, că Partidul Democrat din Moldova, condus la acea dată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, citez: „a ”omorât” și introducerea limbii române în Constituție”. Un lucru cât se poate de adevărat. La acea vreme, când Sergiu Litvinenco era preocupat de soarta limbii române, politicienii cinici de la Partidul Democrat din Moldova au refuzat să supună la vot includerea limbii române în Constituție. „Atât liderul PD, Vlad Plahotniuc, cât şi preşedintele parlamentului de la acea dată, Andrian Candu, au declarat că în PD sunt păreri diferite pe marginea acestui subiect, însă conducerea formaţiunii poartă discuţii cu toţi deputaţii pentru a-i convinge să voteze acest proiect” (Agerpres). În realitate, Plahotniuc a tărăgănat transpunerea în Constituție a limbii române și a păcălit, cum îi era obiceiul, cetățenii din ambele state vorbitoare de limbă română care își puneau speranțe în acest sens. Acum, că a fost scoasă la iveală această posibilitate juridică nemaiîntâlnită de a înlocui în textul Legii Supreme așa-zisa „limbă moldovenească” cu „limba română” ca limbă de stat în Republica Moldova, sperăm ca domnul Litvinenco să acționeze și să „reînvie” limba română la Chișinău. Noi chiar năzuim că nu va proceda la fel cum a procedat fugarul Plahotniuc și colegii săi din PD.

„Doi ministri, o singură cultură.” Cu limba română cum rămâne?

Un alt membru al Guvernului de la Chișinău care a vorbit frumos despre limba maternă și cultura română, de la care avem așteptări să acționeze acum, cât deține un portofoliu într-un executiv monocolor și pro-european, este domnul Sergiu Prodan, ministrul Culturii.

În acest an, de Ziua Limbii Române, la TVR Moldova, ministrul a declarat că „atât de mult ne-am dorit revenirea la limba română, încât atunci când am obținut acest lucru, cumva ne-am oprit. Restul nu mai contează. Am obținut ce ne-am dorit de o viață, de un secol”(Sursa aici). Nu se înțelege clar la ce se raportează domnul Prodan, deoarece nu menționează unde ne îndreptam atunci, care era obiectivul final. În schimb, dacă se referea la denumirea limbii oficiale în Republica Moldova, chiar dânsul poate fi merituosul ce poate finaliza ceea ce au început înaintașii. Dacă ministrul Prodan crede cu adevărat în ceea ce declară, în faptul că în cele două state există „doi ministri și o singură cultură”. Noi sperăm că nu va mai sta ascuns și va veni chiar dânsul cu propunerea ca acest artifact politic și ideologic numit „limba moldovenească” sau „limbă de stat” să înceteze a mai exista oficial. 

De ce nu spunem limpede în ce limbă ne educăm?

Un alt membru al Guvernului Gavrilița care ar fi îndreptățit și obligat moral să propună transpunerea limbii române în Constituție este, Anatol Topală, ministrul Educației. Domnul Topală este un om care ține o distanță foarte bine calculată de tot ce înseamnă discurs identitar. O scurtă analiză a aparițiilor sale în spațiul public denotă faptul că limba română pentru domnia sa reprezintă, mai degrabă, o noțiune, o disciplină, decât o limbă. Nu ne-a fost ușor să identificăm două sau trei apariții în care ministrul de la Educație să pomenească limba română. Probabil că domnul ministru se simte în largul său când operează cu formulari hilare de tipul „limbă”, „limba noastră”, „comunitate lingvistică și istorică”, în loc de „limba română” și „istoria românilor”. Cunoaștem foarte bine această metodă rațională sovietică a menținerii actualei imposturi, de aceea nu ne facem iluzii că ar putea veni cu vreo propunere în favoarea limbii române. Cu toate acestea, în CV-ul său publicat pe site-ul ministerului a indicat clar limba română drept limbă maternă. Din acest motiv, noi credem că nu nu s-ar opune unei devizii a guvernului de a redacta Constituția în acord cu decizia CC din 13 decembrie.

Un alt ministru care acum ar putea să pună în practică ce spunea mai ieri

Un ministru rațional, pro-european și declarat atașat de identitatea românească este domnul Dumitru Alaiba, actualul ministru de la Economie. Dumnealui susținea în anul 2021 că „fără 31 august 1989, probabil nu era nici 27 august 1991”.

Suntem de acord cu această opinie. Însă poate că a venit momentul să abandonăm simțul, prea dezvoltat, al criticii și îndemnurilor curajoase din opoziție pentru a realiza ceva cu adevărat semnificativ la guvernare. Așteptăm ca domnul Alaiba să dea dovadă de răspundere și ingeniozitate, generând viteză în procesul de transpunere a limbii române în Constituția Republicii Moldova. Un asemenea demers ar întări legăturile cu România atât simbolic, cât și pragmatic, în ciuda marilor și necruțătoarelor pericole pe care le tot invocă politicienii de la Chișinău de treizeci de ani, atunci când sunt întrebați de acest subiect.

*Radu Cupcea este doctor al Universității din București și cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române.

Adevarul.ro