De ce să-și ia bărbații concediu paternal
Echilibrul dintre muncă și familie devine mai greu de menținut atunci când apare un copil. Unul dintre părinți are posibilitatea să ia un concediu de îngrijire, însă de cele mai multe ori, femeia își asumă această responsabilitate, iar bărbatul merge la muncă ca să asigure casa din punct de vedere financiar. Astfel, se creează inegalitatea de gen, contrar până și Legii Supreme a Republicii Moldova.
Alina Andronache, vicepreședinta Platformei pentru Egalitate de Gen susține că „suntem o societate inhibată și plină de stereotipuri, ceea ce ne încurcă să ne dezvoltăm și să ne mișcăm din loc. Noi trebuie să conștientizăm că divizarea prin rolurile de gen prejudiciază familia și rata divorțurilor atinge cote înalte. Indiferent de funcția, profesia și orele ocupate, se poate totuși asigura un echilibru de partajare, de implicare în familie și în creșterea fiului/fiicei”, explică specialista.
Experta gender spune că femeia care stă acasă este predispusă spre depresie postnatală. „Certurile se încep atunci când soțul revine de la muncă și îi zice soției: „Tu ai stat acasă, mâncare nu ai făcut, curățenie la fel, dar eu lucrez ca să-ți aduc bani”. Împreună cu rutina, se creează o ambianță nesănătoasă pentru creșterea unui copil, sau se ajunge la divorț”, explică Alina.
Mai mult, vicepreședinta Platformei pentru Egalitate și Gen, care are și ea la rândul ei doi copii mici, justifică primele paisprezece zile foarte necesare. „Atunci când se naște un bebeluș, nevoie de grijă și dragoste are nu doar el, dar și mama. Vă dați seama, dacă nu se implică tații, tânăra mămică nu are pe nimeni alături, mai ales că a avut o naștere grea. Nașterea oricum are consecințe grele, grave și femeia are nevoie de o perioadă de reabilitare. Ea are nevoie de grijă, de suport și încă își asumă responsabilitate și grijile față de copil, pe deasupra”, mărturisește mama a doi băieți.
Mamele își doresc ca cel de alături să le sprijine. Lilia Levco-Smolenschi spune că „implicarea ambelor părți este esențială pentru dezvoltarea integră a copilului. Chiar dacă copilul nostru este mic, pot spune că soțul s-a implicat încă de când era în burtică. Este mereu alături şi mă ajută cu tot ce este necesar, dar totuşi o face acolo unde îi spun. Implicarea soțului este foarte importantă, mai ales după naştere, când nu ştii ce să faci şi cum să te descurci, iar hormonii îți dau mari bătăi de cap. Ambii părinți au aceeaşi pondere în educația copilului”, mărturisește tânăra mămică.
Legislația Republicii Moldova prevedea, până în aprilie anul acesta, doar concediu postnatal pentru femei, nu și pentru bărbați. Astfel, Legea nr. 180, tații au 14 zile de concediu paternal achitat din fondul social. În acest mod, organul legislator încearcă să încurajeze bărbații să se implice activ în educația copiilor lor. Până a fi votată această lege, dacă un tânăr tătic decidea să fie alături de mama cu bebelușul lor imediat după naștere, el își ia zile libere din cont propriu sau din concediu medical.
Potrivit unor studii realizate de Platforma pentru Egalitate de Gen, 34,1% din bărbați vor să aibă posibilitatea de a-și lua concediu paternal, în comparație cu femeile care susțin această inițiativă în proporție de 33,2%. Concediul paternal de două săptămâni este insuficient, spun tații, dar totuși, reprezintă un pas înainte.
Peter-Vlad Ienușevici, un tată model, povestește din experiența sa cu entuziasm: „Am participat activ la nașterea fetiței noastre și pot să vă zic că a fost cea mai transformatoare și importantă experiență din viața mea. Nu numai pentru mamă nașterea copilului este un moment unic, ci și pentru tați, pentru că li se întâmplă o minune, o dată sau de mai multe ori în viață. Trebuie să menționez că am avut norocul să-mi iau nu 14 zile de concediu paternal, că e puțin, dar am luat mai mult – șase luni pentru a trece prin acest moment”. Tatăl tinde să convingă că bărbații trebuie să se emancipeze și să nu mai considere că sunt cei care aduc acasă doar resurse. Ei trebuie să transmită emoție pozitivă și să balanseze, împreună cu mamele, sistemul emoțional al copilului.
Practica țărilor europene este diferită. Dacă, în Portugalia, tații au concediu paternal obligatoriu de o săptămână, în Suedia, aceștia sunt obligați să-și îngrijească copilul timp de două luni, iar în Irlanda – trei luni. Unele state alocă și un alt concediu de îngrijire pe care cuplul poate să-l împartă după bunul lui plac.
Egalitatea de gen (ne)promovată de sistemul educațional
Desigur factorii educaționali nu sunt doar cei din cadrul familiei, ci și în grădinițele, școlile pe care le frecventează zilnic. Prin urmare, educatorii și profesorii își asumă responsabilitatea de a-i educa, din experiență sau din cărți.
Specialista Alina Andronache afirmă că trebuie să revizuim manualele și cadrul didactic pentru că acestea promovează diverse stereotipuri. „Statutul familiei și rolurile în familie trebuie explicate corect, pentru că nu e obligatoriu ca femeia să stea doar în bucătărie sau cu picii acasă. Ea poate să meargă la serviciu, poate să-și facă o carieră, fiind pe picior egal cu genul masculin. Trebuie și de înțeles corect ce înseamnă rolurile de gen și care este armonia dintre ele”, opinează experta.
De cealaltă parte, bărbații spun că vor egalitate de gen, doar că rolul lor, până la urmă, e să susțină familia din punct de vedere financiar. Directorul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, Grigore Vasilache spune că „decalajul între bărbați și femei, în cadrul unui colectiv profesional, este mare. Dar o profesoară poate să-și facă meseria foarte bine și copiii să o accepte, la fel ca un profesor. În meserie, nu văd problema genului”, spune directorul care îndeplinește totodată funcția de profesor de informatică pentru elevi.
Întrebat fiind de ce bărbații se angajează mai puțin în sistemul educațional, în comparație cu femeile, directorul răspunde că „în primul rând, ei hrănesc familia și ținând cont de aceasta, ajungem la punctul doi ce ține de salariul profesorilor care spune totul”, mărturisește Grigore Vasilache, directorul liceului.
În același timp, Nadia Climașevschi, profesoară în cadrul aceluiași liceu, consideră o necesitate implicarea bărbaților în educația copilului. „Elevii suferă foarte mult dacă acasă doar mama este cea care ajută, susține, îndrumă. La școală aceasta se simte, sunt mai retrași”, relatează profesoara. Drept exemplu, femeia își amintește de orele de limbă și literatură română, pe care le predă, în cadrul cărora se discută subiecte ce țin și de viața de familie. „Unii copii vorbesc frumos despre relația ce o au cu părinții, însă mai există cineva ce stă deoparte și preferă să ignore tema”, mărturisește profesoara.
„Tații au impact colosal asupra copiilor în sferele de dezvoltare cognitivă, dezvoltarea emoțională și bunăstarea psihologică, dezvoltarea socială, condiția fizică și minimizarea riscurilor de accedere la comportamente negative”, concluzionează psihoterapeuta Daniela Terzi-Barbăroșie.
Care este impactul taților din Republica Moldova asupra propriilor copii, dar și câți vor îmbrățișa noua lege urmează să aflăm…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!