5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti bine pe pământ. Nu putem pretinde că suntem buni creştini, dacă îi necinstim pe părinţii noştri. Să îţi loveşti părintele este cumplit. Să îl vorbeşti de rău este la fel de grav. O singură întrebare se strecoară aici: în ce măsură părinţii care aruncă pe drumuri propriul copil mai pot fi consideraţi mamă şi tată? Creştinul lepădat de părinţi, trebuie să îi lase toată judecata lui Dumnezeu şi să nu îşi întunece sufletul cu ură.
6. Să nu ucizi. Uciderea e de trei feluri: crimă, sminteală şi avort – dezvoltate fiecare în parte în articolul despre păcatele strigătoare la cer. Voi mai atrage încă o dată atenţia doar asupra faptului că sminteala poate fi adusă nu doar cu fapta, ci şi cu cuvântul. Îndepărtăm un om de Dumnezeu prin faptele rele şi cuvintele împotriva lui Dumnezeu. Aici o atenţie sporită ar trebui să o aibă preoţii căzuţi în păcat. Preotul trebuie să fie un exemplu pentru creştini. Iar vorba din popor „să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune el”, e o soluţie extremă. Preotul care îşi conştientizează păcatul să se pocăiască şi să renunţe la preoţie, să renunţe şi la statutul de învăţător al poporului. Un preot curvar şi beţiv nu are ce căuta în faţa oamenilor, fie că scrie cărţi, fie că ţine conferinţe. Ca nu cumva să devină ucigaşul păstoriţilor lui: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi” (Matei 23; 15).
7. Să nu fii desfrânat. Din păcate, o poruncă de mult uitată de ortodocşi. A nu fi desfrânat nu înseamnă – aşa cum credeau foştii mei elevi – să nu îţi înşeli iubitul sau soţul. Desfrânare e orice relaţie intimă în afara căsătoriei. Hainele albe la nuntă au în vedere fecioria. Iar cununa pusă pe capul mirilor e cununa fecioriei. Acesta e motivul pentru care la a doua cununie Biserica Ortodoxă nu mai foloseşte cununile. În ziua de azi, aproape că nu mai există feciorie la altar.
8. Să nu furi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că orice avem cu prisosinţă este un furt de la cel care nu are nimic. În zilele noastre, furtul ar trebui analizat în funcţie de ispitele vremii. Mai mare hoţie e să vinzi alimente expirate săracilor, decât atunci când un înfometat fură o pâine. Neplătirea impozitelor la stat, care conduce la pensii mici, salarii mizere, măsuri de austeritate – este tot un furt de la aproapele nostru. Deosebit de important din acest punct de vedere este ca fiecare om să îşi facă datoria la locul de muncă.
9. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Cei mai mulţi rezumă această poruncă prin următoarea sintagmă: să nu minţi. Totuşi există situaţii excepţionale. Dacă minciuna mea îl poate salva de moarte pe aproapele meu, atunci voi minţi. Cel mai recent şi concludent exemplu l-au constituit deţinuţii politici din sistemul comunist, care minţeau ca să îşi păzească apropiaţii de puşcărie. Un astfel de „mincinos” a fost părintele Nicolae Steinhardt. De aceea cred că a noua poruncă trebuie păstrată aşa cum am primit-o de la Dumnezeu: să nu depunem mărturie mincinoasă împotriva aproapelui nostru. Adică să nu minţim ca să îi facem rău celui de lângă noi.
10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. Această ultimă poruncă vorbeşte clar despre începuturile tuturor relelor. De aici se nasc invidia, răutatea, crima.
Dar cred că în final ar trebui să avem în vedere şi ce spunea Sfântul Apostol Iacov: „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. Căci Cel ce a zis: „Să nu săvârşeşti adulter", a zis şi: „Să nu ucizi". Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege” (Iacov 2, 10-11).
