Politică

Deputatul Margarint, despre deficitul de energie: E nevoie de soluții, nu apeluri la economii

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, critică cererea autorităților față de cetățeni privind reducerea consumului de energie electrică, în intervalul 21:00–23:00. Mai mult, parlamentarul solicită Guvernului să abordeze problema prin investiții și soluții pe termen lung.

„Moldova este din nou în criză. Și din nou, guvernarea vine către cetățeni cu același mesaj: consumați mai puțin. De fiecare dată când apare o criză, responsabilitatea este mutată pe umerii cetățenilor și ai agenților economici. Oamenii își fac partea lor de datorie, economisesc și se adaptează, dar au nevoie de soluții clare din partea celor care conduc țara”, a declarat Nicolae Margarint.

Deputatul a atras atenția asupra dependenței energetice a Republicii Moldova și a spus că autoritățile invocă frecvent factori externi, precum situația din Ucraina sau România, pentru a explica problemele din sectorul energetic.

„Investițiile în interconectări sunt necesare, nimeni nu le pune la îndoială. Dar dacă depindem în continuare de problemele din alte state, unde este independența energetică promisă? Este nevoie de investiții în producția proprie de energie, în surse regenerabile și în sisteme de stocare, pentru ca Republica Moldova să nu ajungă periodic în aceeași situație”, a subliniat parlamentarul.

În acest context, Margarint a făcut referire la proiectele de interconectare energetică, printre care linia Vulcănești–Chișinău, proiectul Bălți–Suceava și conexiunea Strășeni–Gutinaș, despre care a spus că sunt importante, dar nu înlocuiesc necesitatea dezvoltării capacităților interne de producere a energiei.

Deputatul a atras atenția și asupra dificultăților birocratice cu care se confruntă cetățenii și agenții economici care doresc să instaleze sisteme fotovoltaice, afirmând că procedurile complicate încetinesc dezvoltarea surselor de energie regenerabilă.

Este de menționat că, în după-amiaza zilei de astăzi, autoritățile au anunțat că Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un deficit de energie electrică în această seară, între orele 21:00 și 23:00. Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, situația este cauzată de contextul regional și de reducerea capacității unor centrale electrice din cauza debitului scăzut al Dunării. Autoritățile au îndemnat populația să reducă consumul în intervalul 21:00–23:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *