Despre monştri şi oameni

Există o tagmă de profitori şmecheri care îşi bat joc de acest popor după cum le vrea năravul. Mai mult, ne dăm seama că societatea noastră se împarte în două mari categorii: monştri şi oameni. Oamenii au ieşit duminică să protesteze împotriva monştrilor. Oamenii au ieşit să ceară miliardul şi statul acaparat înapoi, oamenii s-au săturat de lupte pentru limbă şi adevăr istoric, oamenii vor o ţară normală cu un sistem politic normal. Monştrii s-au folosit de oameni, ca de obicei, şi dacă demult era clar cu se mănâncă politica moldovenească, la protestele de duminică toate măştile au fost date jos. Monştrii s-au demascat singuri, nesiliţi de nimeni. Probabil au făcut-o din prostie, sau poate din cunoaşterea faptului că această societate nătângă o să-i ierte şi de această dată, şi iarăşi o să-i voteze.

E clar că aceşti oameni care au ieşti să protesteze au şi ei unele preferinţe politice, chiar dacă politicienii pe care-I preferă sunt nişte monştri. Monştrii politicieni şi-au tras armate de monstruleţi mai mici: bloggeri, postaci, ziarişti, prezentatori tv, artişti şi oameni simpli care îşi scot ochii unui altuia din cauza monştrilor care-I conduc. Monştrii se adună nopţile prin saune, restaurante şi sedii de partid, ciocnesc pahare de cognac Ştefan Vodă şi râd de monstruleţii proşti care cred în ei şi sunt gata să-I slujească pentru câteva ciolane de la masa lor. Republica Moldova e mâncată de trei căpcăuni mari: liderul PD, liderul PLDM și liderul PCRM. Ăştia trei n-au împărţit treuca la vremea lor, iar acum se duşmănesc de văzul lumii. Pe lângă cei trei mari căpcăuni mai există și căpcăuni mai mici: lideri de PSRM-uri, PL-uri și alte partide populiste care trag la aceeași turtă oligarhică. Foștii ortaci ai marilor căpcăuni sunt și ei supărați rău pe actualii monopoliști, și toarnă zoi din greu de pe la televiziunile pe care le dețin. În rest, avem parte de monstruleți în formă de susţinătorii acestor căpcăuni, care se mănâncă între ei pentru firimituri. Monstruleţii nu au nimic de pierdut, le mai pica şi lor câte un os. Au de pierdut doar oamenii simpli, cei care mai cred dintr-o naivitate înnăscută în bunele intenţii ale marilor monştri. Monştri dorm bine noaptea, de aia şi sunt monştri, nu au mustrări de conştiinţă şi îşi privesc copiii direct în ochi, cu dragoste şi speranţă că mâine aceşti urmaşi de balaur se vor transforma şi ei în monştri adevăraţi. Dintr-un punct de vedere îi invidiez pe aceşti monştri, pe mine mă mustră conştiinţa foarte des şi deseori îmi pun întrebări dacă ceea ce fac e corect. Poate aş vrea să devin şi eu un monstru, să nu-mi mai pese de nimeni, de oraş, de ţară, de popor, de oamenii care mă înconjoară. Însă cât aş încerca, nu pot deveni ca ei – îmi pasă şi mă doare inima. Iar atunci când pot să ajut un om mai slab ca mine îl ajut, şi nu o fac în speranţa unei remunerări divine. Nu cred în Rai sau în Iad, cred în umanitate. Şi prefer să construiesc Raiul în jurul meu, în timp ce monştrii construiesc Iadul.