Timpul Liber

Despre voluntariat

– Ce faci la Centru?
– Păi, activităţi cu copiii…
– Şi ce-ţi pică ţie?
-…

Întrebarea aceasta o aud destul de des în ultimele luni, de când am început colaborarea cu un centru de voluntariat. Din noiembrie, de când s-a deschis acest loc frumos şi primitor, viaţa mea e mai plină, mă simt utilă şi bună, mi-am făcut prieteni, am primit şi-am dăruit, am învăţat lucruri noi şi m-am apropiat mai mult de oameni şi de Dumnezeu. Deci, ce-mi pică mie din treaba asta? Mai nimic, ar zice unii pentru care doar un salariu, ori altă răsplată materială poate reprezenta o recompensă adevărată.

Voluntariatul, într-adevăr, nu e pentru oricine. Voluntariatul e o noţiune care are urgent nevoie de reabilitare. Se confundă prea des cu munca patriotică pe care, pe vremuri, trebuia să o prestăm obligatoriu, dar cu titlul de „muncă voluntară”. O contradicţie în termeni numai bună să zăpăcească oamenii şi să le dezordoneze sistemul de valori. Acum a trecut deja un sfert de secol peste toată debandada ideologică, ar fi cazul să ne scuturăm bine de vechile concepţii mioape şi strâmbe, să privim drept şi să descoperim cât de plăcut este să întâlneşti oameni, să le oferi din experienţa ta, să le împărtăşeşti bucuria de a fi ales o meserie frumoasă, să experimentezi nonformalul şi alternativele educaţionale.
Voluntariatul înseamnă altruism şi generozitate… mda, chestii rare, într-o societate consumatoristă şi materialistă. Pentru voluntariat sacrifici timp liber…, o problemă, atunci când prea multe emisiuni subculturale şi cronofage te invită să te afunzi lenos în fotoliu. Voluntariatul te dezvoltă… e mult mai incomod decât a rămâne blocat în ignoranţă.

Deci, ce-mi pică mie? Vă invit pe dvs. să descoperiţi cu ce se mănâncă voluntariatul, încercând o experienţă extraşcolară. Sunt sigură că există în proximitate centre de voluntariat sau o instituţie de învăţământ unde dascălii sunt deschişi la minte, unde în fiecare zi copiii vin dornici să primească ceva în plus faţă de programa şcolară, adică să înveţe prin joacă despre viaţă. Nu trebuie o invitaţie specială ca să vizitezi aceste organizaţii, acolo porţile sunt deschise în fiecare zi pentru cei care pot şi doresc să-şi scoată capul din cutie (n.r. – Think outside the box).

TIMPUL (Suplimentul Femeia)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *