Dintre sensurile derivate sunt: „băţ, vergea, nuia de îmboldit vitele la mers, ghiont; semn făcut cuiva pe ascuns; ac cu gămălie de prins o haină; ghimpe, cu sens figurat (ex.: Fetei şi lui Ipate au început a li sfârâi inima unul după altul. Boldul Satanei se vede că-i înghimpase – I. Creangă); prăjină de scornit peştele ascuns pe sub maluri”. În Bucovina o astfel de prăjină se numeşte boldur. De la bold s-a format adverbul boldiş „a împunge ca şi cu boldul”, iar în Transilvania are sensul „chiorâş, cu coada ochiului”. Datorită acestor sensuri, care pot fi asociate cu diferite trăsături fizice sau psihice ale persoanelor, cuvintele bold, boldiş, boldur au fost folosite ca porecle, care, prin intermediul supranumelor, au devenit nume de familie.
În documentele istorice moldoveneşti, la 1471 este atestat Danciu Boldiş, tatăl lui Ile Boldiş. La 1513 este atestat Boldul, întărit stăpân în Oneşti şi Vertiporoh pe Ciuhur. Numele Boldul apare în documente cu variantele Boldur şi Boldor: Sima Boldur (Boldor, Boldul, Bolduş), fiul lui Ivan Boldur, vistier, martor în sfatul domnesc (1486-1491), vornic, martor în sfatul domnesc (1491-1503). Între anii 1465 şi 1617 sunt înregistraţi mai mulţi boieri cu numele Boldur, Boldor, cu funcţiile: slugă domnească, diac, vameş, pârgar ş.a. În documentele basarabene, la 1495 este atestat boierul Boldur, vornic, la 1668 – Bolduroae. La 1512, într-un document basarabean se spune că Bogdan Voievod întăreşte unor moşinaşi, printre care şi Boldul, câteva moşii. La 1774 numele Boldul este atestat în ţinuturile Hotin, Cernăuţi, Vaslui ş.a. De la Boldul s-au format derivatele Bolduratu, atestat la 1774 în satul Goian, ţin. Orhei-Lăpuşna, şi Boldişor, atestat numai în documentele moldoveneşti, la 1622, 1625, apoi au apărut Boldescu, Boldureanu, Boldurescu.
Azi, în republică, cu numele Boldur sunt înscrise 6 persoane, cu numele Boldu – 68 de persoane, Boldişor – 604, Boldescu – 628, Bolduratu – 247, Boldureanu – 8, Boldurescu – 390 de persoane.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
