Într-un document de la 1760, în aşa-numitul „Catastif de dăjdii moldoveneşti”, sunt trecute păturile sociale ale populaţiei din Moldova care plăteau bir. Printre acestea sunt numiţi şi „Ungurenii otŭ Suceava”, şi „Brandaburii otŭ Cernăuţi”. Astfel Brandaburi era un nume etnic, dat unei clase de birnici, după originea lor etnică, din Brandenburg, stabiliţi cu traiul în ţin. Cernăuţi.
La 1809, în mărturia hotarnică a moşiei Medelenilor din stânga Prutului, ţin. Iaşi, este atestat postelnicul Toader Brandaburul, scris şi în varianta Brandabură. Gheorghe Bezviconi, printre boierii Moldovei dintre Prut şi Nistru din anii 1812-1821, numeşte şi familia de boieri români Brandabura. Or fi fost ei boieri români, dar de origine germană.
De la forma Brandaburu,(ă), prin diferite transformări fonetice, au apărut mai multe forme, devenite nume separate, atestate în Recensământul Moldovei de la 1774: Ioniţă Handraburu din satul Sărăteni, ţin. Orhei-Lăpuşna, Antohi Andrabura din ţin. Cernăuţi, Vasile Mandrabur din ţin. Hotin.
Întrucât provincia Brandenburg este cunoscută şi prin cultivarea unui anumit soi de cartofi, care a pătruns şi la români, fiind numit cu diferite variante de la numele Brandabur, e posibil ca numele cu formele Hrandrabura, Andrabura, Mandrabura, Gandrabura să fi apărut ca porecle ce au la bază numirea cartofului respectiv. Acad. I. Iordan explică numele Gandrabur ca una dintre numeroasele variante ale lui bandraburcă „cartof”.
Forma recomandabilă, atestată documentar, care circulă azi în republică, este Handrabura.
Numele respective provin de la numele Cezar, de origine etruscă, cu sensul „divinitate”, apoi Cezar capătă sensul comun de „împărat”.
În Europa de Răsărit numele latin Cezar pătrunde prin filieră greacă, fiind pronunţat Chesar, Chesariu sau Chesari. În calendarul creştin ortodox, la 7 octombrie, este pomenit Sf. Mc. Chesarie, diaconul.
În documentele româneşti, la 1586, este atestat Chesar, logofăt; la 1613 – Chesar, vornic. În documentele moldoveneşti, la 1625 este atestat numele cu forma Chisar (vinde parte din Şendreni lui Nicula Bălan-Gonţa). În documentele ardelene sunt înregistrate formele Chisa şi Chisul. În documentele moldoveneşti, la 1812 este atestat Vasâle Chiusa, moşan din satul Ciorăştii ce sunt la fundul Bâcului, ţin. Orhei.
De la forma Chisar, în pronunţie populară Chisari, prin afereză, a apărut forma Isar pronunţată Isari şi Ixari.
Azi circulă numele cu formele Chisari şi Ixari.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
