Politică

Dionis Cenușa: Scandalul cu „verișoarele” a ajuns direct la Comisia Europeană…

Analistul politic Dionis Cenușa a spus că „informația despre scandalul cu „verișoarele” a ajuns direct la Comisia Europeană. Probabil, din acest motiv avem atâtea demisii in lanț. Dar încă insuficiente, până la alegeri noi sau poate chiar alegeri anticipate, dacă se va insista pe o reforma fiscală complet disproporționată din punctul de vedere al echilibrului social”.

Potrivit spuselor sale, aparent, există o încercare de a canaliza de pe acum voturile celor care se dezamăgesc rapid în PAS și președintă către altcineva/altceva. Problema guvernării este că ea nu are aliați reali către care emigrarea voturilor lor nu ar fi ceva grav, deoarece ar reprezenta investiția într-o viitoare coaliție de guvernare.

„Și aceștia, recent afiliati la tabăra guvernării, nu se tem să o critice, riscând acuzații că vor fi acuzați ca destabilizează țara. Știți de ce? Probabil, pentru că ei erau printre cei care veneau cu acuzații de acest gen împotriva altora și care furnizau guvernele străine cu informație distorsionată pentru a-i pune sub sancțiuni. Este o ipoteză care merită verificată”, a adăugat el într-o postare pe Facebook.

Expertul a menționat că, în acest context, ceea ce cade sub lovitură este imaginea UE. „Am avertizat (colegii și prietenii știu la ce mă refer) ca crizele de încredere prin care inevitabil va trece guvernarea de la Chișinău se va transforma in neîncredere față de UE. Anume din acesta logica actuala guvernare va reieși cand își va penaliza exponenții. Dar, un lucru este cert, opoziția își întărește motivația de a folosi protestele drept instrument politic (după ce timp de 5 ani acest instrument a fost monopolizat si discreditat de către exponenții lui Șor)”, a mai constatat Dionis Cenușa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *