Directorul liceului românesc din Tiraspol, Ion Iovcev, demis printr-un apel telefonic de ministrul Educației
Directorul unicului liceu cu predare în limba română din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost eliberat din funcție printr-un ordin, care a fost semnat de ministra Educației, Lilia Pogolșa. Anunțul a fost făcut chiar de Ion Iovcev pe pagina sa de facebook.
Directorul liceului regretă că acest lucru s-a întâmplat cu puțin timp înainte ca liceul să marcheze 30 de ani de activitate.
„Dupa ce am trecut prin Covid-19, după ce am supraviețuit unui accident rutier grav, după ce unui angajat al biroului pentru Reintegrare i s-a interzis să mă felicite cu ziua de naștere, a urmat și „surpriza” semnată de ministrul în exercițiu al MECC, Liliana Pogolșa, ordinul de eliberare din funcția de director al liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Se întâmplă în ajunul aniversării a 30 de ani de activitate a instituției, în fruntea căreia am fost mai bine de 29 de ani”, scrie directorul Ion Iovcev pe pagina sa de Facebook.
Ion Iovcev mai anunță că a fost infomat despre eliberarea sa la telefon. „N-am crezut că cineva poate printr-un apel telefonic să-ți spună că azi e ultima zi de muncă…”, conchide directorul.
Amintim că Ion Iovcev este un apărător al drepturilor copiilor din stânga Nistrului la studii în limba română. Este deținător al Ordinului Republicii. În 2014 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României". Cea mai înaltă distincţie i-a fost oferită de ex-președintele României, Traian Băsescu, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti.