Discuții SUA – Republica Moldova pe teme militare
Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, a apreciat aportul Guvernului SUA în pregătirea efectivului Armatei Naţionale pentru misiunile internaţionale de menţinere a păcii, în conformitate cu standardele internaţionale, dar şi în asigurarea logistică şi de transport a militarilor din Republica Moldova în misiunea de pacificare KFOR din Kosovo.
Aurel Fondos a menţionat că Statele Unite ale Americii au contribuit semnificativ la dezvoltarea sectorului de apărare şi securitate al Republicii Moldova, prin diverse programe de modernizare şi asistenţă, burse de studii pentru militari în instituţiile americane de învăţămînt, dar şi prin implementarea proiectelor sociale comune benefice pentru populaţia locală.
La finalul întrevederii, Aurel Fondos şi Christopher Socha, directorul legislativ în cadrul Oficiului senatorului James E. Risch, şi-au exprimat convingerea că relaţiile bilaterale se vor intensifica prin implementarea de noi proiecte reciproc avantajoase pentru ambele armate.
Colaborarea în domeniul apărării se desfăşoară în baza Memorandumului „Cu privire la colaborarea în domeniul militar dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii”, semnat la 4 decembrie 1995.
Sursa: infoprut.ro