Lăcașele sfinte erau folosite „la negru” de comuniști, care aveau toată puterea necesară pentru a schimba, treptat, tot ce iubeau românii de la bun început. 
Astfel, preponderent, începând cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, bisericile românești au fost golite de tot ce le reprezenta și transformate în localuri de divertisment.

Vin, filme și ghinion

Una din cele mai pătimite este Biserica „Sfântul Pantelimon”, care a fost construită în 1891, după proiectul renumitului arhitect A. Bernardazzi, cu ajutorul financiar al fraţilor Ioan şi Victor Sinadino, cetăţeni de onoare ai Chişinăului.

Despre istoria bisericii din sec. XIX – începutul sec. XX se cunosc și se povestesc multe, însă biserica din mijlocul sec. XX este puțin cunoscută. Unul din puținii oameni care povestesc despre trista istorie a lăcașului sfânt din perioada sovietică este părintele Valeriu Potoroacă. Conform lui, sovieticii au distrus inventarul bisericii, iconostasul a fost tăiat în bucăți și pus pe foc, și au transformat biserica într-un salon de degustare a vinului. În subsol, unde se aflau osemintele celor 26 de răposați din neamul Sinadino, au fost depozitate poloboacele cu vin, iar osemintele – aruncate. Însă, spre fericirea credincioșilor și marea dezamăgire a cotropitorilor, vinul a început să se strice, iar în curând sala de degustare a fost închisă. Ulterior, clădirea a fost „revalorificată” fiind transformată în depozit pentru recuzitele Studioului „Moldova-Film”. Totul bine și frumos, doar că ghinionul rușilor a continuat – peliculele au început să dispară din depozitul improvizat și zeci de cutii cu filme au fost aruncate la gunoi, fiind deteriorate din cauza condițiilor nefavorabile de păstrare a materialelor. Biserica a fost redeschisă în anii ’90 ai secolului trecut.

În ritm de dans…

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, zidită în 1901, a fost sfinţită de către episcopul Chişinăului şi al Hotinului, Iacob, cu participarea corului de arhierei, dirijat de Berezovschi.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu venirea sovieticilor, noile autorităţi au închis sfântul locaş, edificiul fiind transformat în Casă de cultură a Institutului de Medicină. În anii ’40-’50, Casa de cultură, în afara cursurilor de medicină, mai găzduia și serate de dans pentru viitorii doctori, pentru care această clădire era mai mult un club, decât Casă de cultură sau, cu atât mai mult, biserică.
Ea a fost redeschisă abia la începutul anilor ’90. După reactivarea, în anul 1992, prin actul sinodal al Mitropoliei Basarabiei, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a devenit una dintre cele mai importante biserici din cadrul acesteia.

Mai aproape de cer?

Catedrala „Schimbarea la Faţă”, la început, capelă a Gimnaziului de băieţi nr. 2 (Liceul militar „Mihai Viteazul”), a fost construită în 1902, din donațiile guvernatorului Constantin Alexandrovici. Timp de câteva luni, biserica a fost ridicată. La 19 mai, acelaşi an, ea a fost deschisă şi sfinţită.

În perioada ocupaţiei sovietice, în aprilie 1962, biserica a fost închisă şi transformată în planetariu. El a fost foarte popular în rândurile cetățenilor, în 1982 a fost vizitat de circa 213 mii de oameni. În sala principală, vizitatorii puteau să observe, acompaniați de muzica lui Ceaikovski, mișcarea navelor spațiale, a bolizilor, a stațiilor cosmice „Venera” și „Marte”, de altfel, ei puteau să admire cerul artificial de zi sau de noapte, planetele, Luna și Soarele sau erupțiile vulcanice. În cadrul programului cultural, erau incluse și cursuri științifice de astronomie, conferințe, seminarii și întâlniri cu oameni de știință.
Astfel, biserica a rezistat, iar în anii ’90 ai sec. XX a fost restaurată și redeschisă pentru credincioşi.

Epopeea Catedralei

Catedrala „Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos”, imaginea orașului Chișinău, a fost sfinţită la 13 octombrie 1836. Fiind amplasată în apropierea reşedinţei Mitropoliei, alături de Grădina Publică, Catedrala era pe atunci cel mai impunător monument de arhitectură din Basarabia.
În 1940, sovieticii au distrus monumentele a trei mari basarabeni: Alexei Mateevici, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, înălţat în parcul Catedralei încă în 1933. Însă șirul stricăciunilor nu s-a oprit aici. Astfel, în vara anului 1941, când trupele sovietice s-au retras din Basarabia, cupola Catedralei a fost deteriorată.
Revenite în teritoriu, autorităţile româneşti au încercat din răsputeri să restabilească Catedrala, însă, din cauza războiului, lucrările de restaurare se executau foarte greu.

Ulterior, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1962, din ordinul autorităţilor comuniste, eforturile românești au fost aruncate în aer odată cu clopotniţa. Mai târziu, Catedrala a fost transformată în sală de expoziţii.

Edificiul a fost retrocedat Bisericii după abolirea regimului sovietic, în 1991. Atunci au început şi lucrările de restaurare care au durat până la 25 august 1996, când a fost instalată şi sfinţită Crucea Catedralei, o cruce de bronz asemenea aceleia pe care o avusese la ctitorie. Tot la 25 august 1996, a fost pusă piatra de temelie a clopotniţei, care a fost ridicată în 1997.

În prezent, opiniile asupra celor descrise se împart. Unii blamează distrugerea culturii și batjocorirea lăcașelor sfinte, pe când alții crescuți și educați în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, își amintesc cu nostalgie de momentele frumoase în care dădeau zece copeici pentru intrarea în planetariu, și nu cinci lei pe o lumânare în biserică.

ARHIVA TIMPUL
04.02.2013