DOC. Crearea comisiei de lichidare a Partidului Șor, declarat neconstituțional, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul Ministerului Justiției privind crearea comisiei de lichidare a Partidului Șor, declarat neconstituțional, a fost publicat marți, 29 august, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, din comisie fac parte șapte persoane – angajați ai MAI, Serviciului Fiscal, CEC, doi avocați și vicepreședintele Consiliului Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, relatează Radiomoldova.
Astfel, în calitate de lichidatori vor fi Ion Popa și Olga Burea. Aceștia vor fi remunerați lunar cu câte 16 000 lei.
„Membrii comisiei de lichidare vor asigura organizarea și desfășurarea întrunirilor în ședințe periodice, pentru realizarea obiectivului stabilit. La ședința comisiei de lichidare vor putea fi invitate și alte persoane”.
De asemenea, în același document se menționează că Ministerul Justiției va oferi tot sprijinul necesar pentru desfășurarea ședințelor.
Decretul de promulgare și Legea prin care Partidul Șor este declarat neconstituțional au fost publicate pe 18 august, în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare. Astfel, membrii partidului ȘOR nu vor putea fi aleși, pe o perioadă de la trei până la cinci ani.
Vă amintim că la 19 iunie, magistrații Curții Constituționale (CC), au declarat neconstituțional Partidul „Șor”. Înalta Curte a dat curs cererii Guvernului de a interzice activitatea formațiunii conduse de Ilan Șor. Decizia a fost anunțată de președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, după mai mult de trei ore de deliberări. Potrivit acestei hotărâri, deputații „Șor” din Parlament își vor exercita funcția până la sfârșitul mandatului ca deputați independenți.
Ulterior, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul pentru escrocherie și spălare de bani, a anunțat că a creat un nou bloc politic.
Un nou bloc? Poate de celule clandestine!