Actualitate

DOC/ O lege nepromulgată de Dodon, temei pentru PAS de a iniția un nou proiect de lege. Ce fel de lege?

Potrivit lui Jacot, proiectul de lege propus de PAS, care a fost consultat cu societatea civilă își propune îmbunătățirea prevederilor legale prin ridicarea gradului de coparticipare a locatarilor la administrarea imobilului, creșterea nivelului de transparență financiară și decizională, digitizarea procesului de administrare etc.

„Un proiect de lege la care s-a lucrat intens pe parcursul a câtorva luni, atât pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe, cât și pe platforma Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Sincere mulțumiri ministrului Andrei Spînu și echipei sale condusă de Mihai Lupașcu, care de altfel acum purcede la definitivarea Regulamentelor necesare pentru buna funcționare a prezentei legi, domnului Octavian Cazac, unul din coautorii Codului Civil și un participant foarte activ la procesul de elaborare a normelor și principiilor prezentului proiect, dar și doamnei Inga Grecu-Stavilă, funcționară în cadrul ASP”, a spus Jacot.

De asemenea, inițiativa legislativă prevede crearea unui fond special de reparație capitală, atribuirea mai facilă a terenurilor pe care sunt amplasate condominiile, dar și a terenurilor aferente.

Proiectul propune inclusiv micșorarea numărului necesar pentru asigurarea cvorumului la adunările proprietarilor de apartamente, posibilitatea votării prin corespondență, utilizarea platformelor electronice pentru comunicarea opiniilor.

Astfel, locatarii și proprietarii de bunuri vor avea acces direct și imediat la toate actele de constituire, la toate sintezele anuale, care reflectă situația financiară a asociației, la informația de contact a gestionarilor și prestatorilor de servicii. Legea prevede oportunități de înlesnire financiară pentru persoanele financiar și social vulnerabile.

Proiectul de lege urmează să fie supus dezbaterilor în plenul Parlamentului pentru a fi aprobat în lectura întâi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *