Printre aceştia sunt şi Dumitru Diakoff, şi Vlad Filat, care nu au dreptul moral să nu agreeze decizia Curţii Constituţionale.

Amintesc aici şi că, pe proiectul de iniţiativa legislativă privind modificarea art.11, despre “neutralitatea militară” a R.Moldova, ultimul dintre cei 13 semnatari a fost Vlad Filat…

Vreau să mulţumesc, şi pe această cale, cunoscutului şi neobositului publicist şi cercetător-filolog Vlad Pohilă, care a contribuit la elaborarea textului din Expunerea de motive, pe care îl puteţi vedea mai jos.

Au semnat aceasta intiativa deputatii:

Pavlicenco Vitalia

Cosarciuc Valeriu

Taranu Anatol

Lipcan Alexandru

Colta Vasile

Ciontoloi Ion

Serebrian Oleg

Klipii Igor

Onceanu Anatol

Plesca Valeriu

Diacov Dumitru

Susarenco Gheorghe

Guma Valeriu

Filat Vlad

Ivanov Dumitru

Buliga Valentina

Tulea Oleg

Grosu Lora

Neagu Ion

Jalba Zoia

Cusnir Valentina

Bujor Leonid

Grozav Vasile

Balan Vasile

Raducan Marcel

Golban Valentina

Proiect

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA
pentru modificarea art.13 din Constitutia Republicii Moldova

Parlamentul adoptă prezenta lege constituțională.

Articol unic. – Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1), cu modificarile ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La Articolul 13:

în alineatul (1) cuvântul „moldovenească”se substitutie prin cuvântul „română”.

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI

EXPUNERE DE MOTIVE

După adoptarea, in 1994, a Constitutiei Republicii Moldova, au fost formulate obiectii privind consistenta unor articole, cele mai multe vizind art.13 din Legea Fundamentala, ce proclama ca limba oficiala (de stat) „limba moldoveneasca”.

Obiectiile au fost generate de faptul ca in acest articol se contine un neadevar convenabil pentru promotorii ideologiei moldovenismului, ai diferentei lingvistice intre limba romana si inexistenta limba moldoveneasca, drept instrument de deznationalizare si de lichidare continua a constiintei nationale a romanilor din Republica Moldova, care sint populatia bastinasa majoritara, in pofida oricaror rezultate ale recensamintelor, criticate de catre observatorii de la Consiliul Europei pentru modul in care au fost desfasurate la capitolele nationalitate si limba…

O lume stie ca noi, bastinasii din R.Moldova, vorbim, la nivelul cotidianului, un grai al limbii române, dar in invatamint, in cultura, in scris, in comunicarea la un nivel superior celui colocvial – utilizam limba româna. Insusi textul Constitutiei R.Moldova este cea mai elocventa dovada ca limba noastra oficiala (de stat) este romana – in acest text nu exista un cuvint ce nu ar exista in limba romana literara sau in „romana exemplara”, dupa cum spunea lingvistul de notorietate mondiala Eugeniu Coseriu.

Fata cu acest fals din Legea Fundamentală e firesc faptul ca, imediat dupa adoptarea Constitutiei din 1994, s-au emis de mai multe ori opinii privind necesitatea modificarii acestui articol, numerotat, in mod fatal, cu cifra 13,continind un neadevar politizat, si nu un adevar stiintific, al vietii noastre.

Vom cita doar câteva argumente, spre a demonstra care este adevarul științific. Prima carte tipărită în Moldova, în 1643, s-a numit Cazania, a Mitropolitului Moldovei Varlaam, având subtitlul „Carte româneasca de învățătură”. De altfel, acelasi subtitlu – „Carte românească de învățătură” il avea și primul cod de legi din Moldova – Pravila lui Vasile Lupu, apărută doi ani mai târziu decât Cazania, în 1645, tipărită de domnitorul moldovean, al carui monument se mai înalță la Orhei. Dimitrie Cantemir, la începutul sec. XVII (1719-1722), aflându-se în Rusia, scria cu toata claritatea, în lucrarea Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor: „Astăzi moldovenii, muntenii, valahii transalpini [= ardelenii], misienii [= aromanii din Balcanii slavi],basarabenii și epirotii [=aromanii din Grecia] se numesc pe sine cu un nume cuprinzător, nu vlahi, ci români”. Primul ziar moldovenesc, editat de Gheorghe Asachi de la 1 iunie 1829, s-a numit Albina românească, având și un supliment cultural intitulat Alauta românească. Una dintre primele reviste literare de mare prestigiu din Moldova, fondată în 1855, s-a numit România literară. Aceste publicații au aparut cu mult înainte de unirea Principatelor Moldova și Muntenia, în 1859, și, evident, înainte de anul 1862, când statul a început a se numi oficial România.

Basarabenii, aflați sub stăpânire rusească din 1812, au fost lipsiți de dreptul de a folosi în școli, în biserici și în administrație limba națională. Concomitent, au fost lipsiți și de dreptul de a-și numi corect limba, regimul de ocupație rusesc, apoi și cel sovietic au fost interesate să-i îndepărteze la maximum pe românii basarabeni de ceilalți români. Privați de această inestimabilă valoare spirituală – limba strămoșească, numeroși intelectuali basarabeni și-au părăsit baștina, trecând Prutul, unde nu aveau asemenea probleme. Este vorba de Alexandru Donici, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Victor Crasescu, Zamfir Arbore, Constantin Stere și de alte personalitati marcante. Alecu Russo, cel care a depistat balada Miorița, a scris și un tulburator poem numit Cântarea României, aparut înainte de Unirea Principatelor și de constituirea statului român modern. Știm ce a spus preotul și poetul Alexe Mateevici, autorul poemului Limba noastră, ale carui cuvinte sunt parte a Imnului de Stat al R. Moldova. În vara anului 1917, înainte de Unirea Basarabiei cu România, Alexe Mateevici le explica învățătorilor moldoveni din satele Basarabiei: „Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele popor român, asezat prin România, Transilvania, Bucovina. Frații nostri din Bucovina, Transilvania, Macedonia își zic români. Așa trebuie să facem și noi. N-avem doua limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași ca peste Prut”.

După ocuparea Basarabiei de către URSS, la 28 iunie 1940, în scurt timp au fost interzise, prin violență, alfabetul latin și glotonimul „limba română”, cu circulație firească la noi în 22 de ani de aflare în componența României, întregite în anul 1918. Abia in anul 1989 s-a putut reveni – fie și parțial – la adevar. Istoricele legi din august 1989, pe care nimeni niciodata nu le va putea anula – privind limba de stat și revenirea la grafia latina –, au anticipat suveranitatea și independența noastră de „imperiul răului”. Aceste legi stipulează că „limba moldoveneasca” este aceeași cu „limba română”. Din pacate, când s-a adoptat Constituția R.Moldova s-a facut un pas înapoi in raport și cu aceste legi, adoptate, totuși, când destinul nostru încă se hotăra de străini.

Despre denumirea corectă a limbii vorbite în R. Moldova s-a scris și s-a vorbit incredibil de mult, la toate nivelurile – sesiuni, colocvii si congrese științifice, declarații și moțiuni semnate de savanți lingviști de vază din R.Moldova și Romania, din multe alte tari europene, sugerându-se autorităților de la Chișinau să modifice art.13 în spiritul adevărului istoric, științific, și cum am spus mai spus – al unui incontestabil adevăr existențial, al vietii. Desconsiderându-se, într-un mod oribil, opinia oamenilor de știință, se stimulează, în problema denumirii limbii, ridicole perorații propagandistice adânc politizate, în stil sovietic, KGB-ist, susținute, în special de alogeni care nu au învățat limba româna nici la „nivelulul ei moldovenesc”, la nivelul graiului, al unei cunoașteri elementare sau macar la nivelul limbii moldovenești, ca limba româna tradusă din limba rusa sau gândită în aceasta limbă.

Autoritățile de la Chișinău au ramas până acum surde și mute la apelurile savanților probabil și pentru că fac o legatura nepotrivită între denumirea limbii și statalitatea R.Moldova, lasând a se înțelege ca numele corect al limbii vorbite de populația băștinaăa majoritara din R.Moldova ar pune în pericol aceasta statalitate.

Comunitatea noastră trece prin schimbari calitative. De la 1991 glotonimul limba română a câștigat teren, fiind utilizat ca unic acceptabil în învățământ, în mass media, în uzul cotidian. Conform datelor oficiale, ale recensamintului populației R. Moldova, circa 17 la sută din moldoveni au declarat că limba lor materna este limba română. Conform unor date neoficiale, cifra e de circa 45 la sută – în pofida piedicilor, interdictiilor și intimidărilor la care s-au dedat autoritățile de la Chișinau în ceea ce privește dreptul la identitatea etnică și lingvistică a populației băștinașe a R.Moldova.

Denumirea unui grai nu poate substitui denumirea limbii. Cei care promovează cu îndărătnicie politonimul „limba moldoveneasca” în opoziție față de glotonimul limba română îi opun pe românii basarabeni, moldoveni – celorlalți români și contribuie la perpetuarea unei forme perverse de românofobie. Promovarea îmbinării „limba moldoveneasca”, conform logicii partizanilor acestui politonim, ar constitui o garanție a existenței moldovenilor ca etnie (distinctă de națiunea română), ceea ce ar garanta, chipurile, cel mai mult recunoașterea și dainuirea statului R. Moldova. Realitățile sugereaza, însă, că statalitatea R. Moldova e cel mai puțin primejduită de faptul că băștinașii se numesc români, iar limba și-o numesc româna. Adevăratele pericole vin din cu totul alte părți.

Adepții politonimului „limba moldovenească” acceptă, aparent, ideea de comun, de unic privind limba literară română, literatură româna, cultură, spiritualitatea românească, valabilă și pentru R. Moldova. Ei rămân, însă, pe linia unei vigilente delimitari – cu vadit substrat politic – când e vorba de întregul romanesc și de partea lui constitutiva, moldovenească. Cine, însa ar indrazni să ne arate pâna unde scrie Eminescu „moldovenește” si de unde scrie românește? Sau pâna unde pot fi acceptați ca „buni și pentru moldoveni” Nicolae Iorga, Constantin Brâncuși, George Enescu, Maria Tănase, Constantin Noica, Nichita Stanescu s.a. și cum pot fi ei ca români, respinși, deoarece ar fi „străini bastinasilor” din R. Moldova?

Republica Moldova, prin toate forțele politice, în special parlamentare, a declarat că are ca obiectiv strategic major pregătirea pentru a adera la Uniunea Europeană. Aici vine, în contextul, inițiativei noastre de modificare a Constitutiei, poate cel mai convingator argument pentru marile avantaje pe care ni le ofera accesul nestingherit la limba română! Este vorba de ACQUIS-ul comunitar – codul care reprezinta codul comunitar, totalitatea de documente legislative vizând activitatea Uniunii Europene, pe care Republica Moldova trebuie să le preia, traducându-le.

ACQIS-ul comunitar cuprinde acum peste 83 mii de pagini de diverse documente, numarul acestora crescind anual cu 5 mii de pagini. Pentru a fi tradus, am avea nevoie de citeva decenii si de cheltuieli fantastice pentru intretinerea a citorva zeci sau chiar sute de specialisti in materie. Eforturile traducerii, ca si cheltuielile inerente, pot si trebuie evitate, din simplul motiv ca acest patrimoniu juridic, politic si economic a fost tradus deja la Bucuresti si traducerea documentelor curente se face de catre o echipa de specialisti de inalta calificare. Printre altele, datorita acestei traduceri de anvergura, romana a devenit deja una din cele 20 de limbi oficiale ale UE. Face oare ca la Chisinau „sa fie inventata inca o data roata”, acum – in domeniul ACQUIS-ului comunitar? Conform logicii partizanilor mentinerii articolului 13 din Constitutie – ar face sa se purceada la o munca titanica, dar total absurda, dar si prea costisitoare pentru un stat atit de sarac cum e R.Moldova. Modificarea art.13, alias recunoasterea oficiala a denumirii corecte a limbii noastre, ne-ar oferi dreptul politic si moral de a prelua integral, fara probleme, ACQUIS-ul comunitar, inclusiv ca dovada a dorintei noastre sincere de a intra in Europa renuntind la falsuri propagandistice invechite si fideli unor principii civilizate de conlucrare si de convietuire cu popoarele Vechiului Continent.

În concluzie, modificarea denumirii corecte a limbii oficiale (de stat) a R.Moldova e o necesitate, ce ar pune capăt multor probleme ale unui trecut mai îndepartat sau mai puțin indepartat, probleme ce complica și ne înveninează existența, prezentându-ne în fața lumii ca certați cu adevarul științific, cu elementarul bun-simt, cu onestitatea și corectitudinea. Dilema „limba moldoveneasca” – limba română e una inventată și, ca orice născocire, trebuie abandonată. Eminescu nu poate avea alternativă, ca sa recurgem la cel mai elocvent exemplu de unitate în timp și spatiu a limbii române, a spiritualității române în ansamblu. Iata ce a spus în aceasta ordine de idei, în chiar anul când la Chiăinău a fost adoptată Constituția R.Moldova cu controversatul articol 13, și Eugeniu Coseriu, marele nostru conațional, originar din satul Băraboi din părțile Râsșanilor, adică nativ basarabean, dar român ca limbă și percepție intelectuală, ajuns cel mai mare lingvist al secolului XX, unul dintre cei mai de seama savanți ai omenirii: „A promova sub orice forma o limba „moldovenească” diferita de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naivă, ori o frauda științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural […], un delict nu mai putin grav decât genocidul rasial, chiar daca nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci numai anularea identității și memoriei lor istorice”.
——————

Mai sus găsiţi lista deputaţilor semnatari ai proiectului de lege şi Expunerea de Motive (scrisă de Valeriu Cosarciuc şi Vitalia Pavlicenco) din anul 2008, cînd eram în plin regim comunist, privind modificarea denumirii limbii de stat în R.Moldova – din “moldovenească” în “română”. Atunci mai erau în Parlament deputaţi PPCD şi un grup condus de Dumitru Braghiş, desprins din AMN, care a avut, de asemenea, parlamentari ce nu au semnat, printre care şi Serafim Urechean cu Veaceslav Untila, din Alianţa ”Moldova Noastră”. Acest fapt a împiedicat înaintarea iniţiativei legislative, ce trebuia să întrunească minimum 33-34 de semnături… Unul dintre motivele modificării intenpestive a Constituţiei era şi posibilitatea preluării integrale în limba română a acqui-ului comunitar european. 

Vitalia Pavlicenco
vox.publika.md