Documente desecretizate: Marea Britanie lua în calcul o invazie rusă în Ucraina încă din 2001. Avertismentul Kievulul ignorat de Londra
Un consilier guvernamental britanic de rang înalt recomanda în urmă cu peste 20 de ani, într-un memoriu confidenţial, ca Regatul Unit să aibă ”o relaţie mai apropiată” cu Ucraina, cu scopul de a împiedica ”o intervenţie rusă în Ucraina”, relatează AFP.
În memoriul respectiv – desecretizat odată ce arhivele au fost făcute publice miercuri, 19 iulie – erau prezentate îngrijorări cu privire la veleităţile de atunci ale Moscovei.
În acest memoriu confidenţial – din iulie 2001 -, consilierul în Politică Externă Roger Liddle evoca ”cel mai rău” scenariu pe care-l reprezenta o ”intervenţie rusă în Ucraina” şi rezistenţa de prevăzut a ucrainenilor faţă de o ”erodare a independenţei cu greu obţinute a ţării”.
Susținere britanică în condiții stricte
Acest memoriu – adresat premierului britanic de atunci, Tony Blair – face parte dintre sute de arhive ale Guvernului britanic cu privire la Ucraina, făcute publice miercuri.
Ele arată dificultăţile Regatului Unit de a răspunde aspiraţiilor Ucrainei de a adera la NATO şi Uniunea Europeană, la un deceniu după căderea URSS.
La 20 de ani de atunci, Ucraina nu a aderat la niciuna dintre aceste două organizaţii şi a fost invadată la 24 februarie 2022 de către Rusia.
În arhivele desecretizate miercuri, Londra pare să susţină ambiţiile occidentale ale Kievului – însă pune condiţii stricte.
Un memoriu intern exclude, de exemplu, posibilitatea unor vizite de stat reciproce ale liderilor ucraineni şi britanici în 2002 şi 2003.
Alt memoriu prezintă opoziţia de atunci a Londrei faţă de faptul că Ucraina ar fi îndeplinit o etapă suplimentară în aderarea la NATO.
Kievul ”este departe de a îndeplini criteriile aşteptate”, iar acest lucru ”ar complica grav gestionarea relaţiei noastre NATO-Rusia”, se arată în acest document.
Viziune ”optimistă” cu privire la Putin
În această perioadă – la puţin timp după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA -, NATO şi aliaţii săi din Occident voiau să-şi consolideze relaţiile cu Rusia şi cu preşedintele Vladimir Putin, care îşi exprimase susţinerea faţă de ”războiul împotriva terorismului” al Statelor Unite.
Într-o scrisoare din noiembrie 2001 – adresată secretarului general al NATO de atunci, George Robertson – Tony Blair elogiază o ”reînnoire” a legăturilor Moscovei cu Alianţa Nord-Atlantică şi se declară ”convins” că Vladimir Putin vrea ”să dezvolte un nou parteneriat cu NATO”.
În notele sale, Roger Liddle – în prezent un membru al Camerei Lorzilor – detalia importanţa strategică a Ucrainei.
Imediat după ce a primit o delegaţie ucraineană în Regatul Unit – în decembrie 2001 -, el îi raporta lui Tony Blair că ucrainenii estimau că Londra avea ”o viziune prea optimistă cu privire la Putin (care, în opinia lor, este un politician abil şi prezentabil, dar nu un erou democratic)”.
Cu şase luni mai înainte, el detalia – într-o scrisoare – dorinţa Kievului de a forja o ”relaţie specială” cu Londra, ”doar dacă noi arătăm mai mult interes”.
”O consolidare a democraţiei şi economiei care se clatină ale Ucrainei creşte stabilitatea viitoarelor frontiere din Est ale UE şi constituie o barieră formidabilă împotriva oricărei reapariţii a imperialismului rus în Vest”, scria el.
”O implozie a Ucrainei ar antrena, în cel mai bun caz, presiuni migratorii masive dintr-o ţară cu 50 de milioane de locuitori prin frontiera poroasă a UE”, avertiza el.
”În cel mai rău caz, asta ar putea conduce la o intervenţie rusă în Ucraina şi la un război civil lansat de către ucraineni din vest, care se opun ferm erodării independenţei cu greu obţinute a ţării lor”, scria Roger Liddle.
Sursa: Ziare.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Razboiul actual este “razboiul de independenta a Ucrainei”. De la nasterea sa, Ucraina nu a fost si nu a dorit niciodata sa fie independenta. Mai mult, a adoptat limba rusa in loc de ucraineana si a acceptat pe teritoriul ei un numar nelimitat de rusi, ca si cand ar fi fost ucraineni, acest lucru ducand la secesiunea Donbasului, populat majoritar de rusi, veniti bineinteles de unde, din Rusia. Adica Ucraina si-a premeditat soarta prin aservirea in fatza Rusiei. Cand nu a mai dorit sa fie sluga, bineinteles ca Rusiei nu i-a mai placut ca sluga sa fie pe picior de egalitate cu stapanul. Era o relatie tacita, acceptata de ambele parti. Cum putea sa se bage atunci Marea Britanie sau Germania sau altcineva intre parti, cand ele doreau acea relatie de sclav-stapan ? Abia acum Ucraina isi traieste razboiul sau de independenta, cum la romani a fost razboiul din 1877 de independenta fatza de turci. A acuza acum pe Angela Merkel sau pe Tony Blair de razboiul ruso-ucrainean este nejustificat.