Doi nepalezi, care urmau să ajungă în România contra 9 000 €, duși într-o carieră, amenințați și jefuiți: Patru suspecți, reținuți

Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Poliția de Frontieră și Inspectoratul General al Poliției, au reținut patru persoane din Hâncești – trei bărbați și o femeie – suspectate de trafic ilegal de persoane și tentativă de tâlhărie.
Potrivit PCCOCS, cei patru au încercat să transporte doi cetățeni nepalezi peste Prut, contra sumei de 9 000 de euro. Ulterior, grupul a încercat să-i jefuiască pe cei doi, urmând să le ia suma rămasă de 800 de euro.
La baza schemei infracționale se află un bărbat, care în 2023 și-a ispășit o condamnare de cinci ani de închisoare pentru jaf, și nepoata sa, condamnată anterior pentru transmiterea drogurilor în penitenciar. Al patrulea membru al grupului are antecedente pentru furt.
Transportul a fost organizat sub pretextul unui drum spre România, însă cei doi nepalezi au fost conduși spre o carieră, unde unul dintre membrii grupului a încercat să-i atace cu un cuțit pentru a le lua banii.
După intervenția polițiștilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv.
Ancheta continuă, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției conform legislației în vigoare.