Donatori de viață, tot mai puțini

În dorința de a-și salva apropiații, oamenii sunt gata să renunțe la propria integritate. Situația se complică în cazul donării de după moarte. Reticența bisericii și lipsa de informare duce la un număr foarte mic de donatori post-mortem. În același timp, în Republica Moldova, peste 300 de oameni mor anual de insuficiență hepatică și 50 în rezultatul celei renale, deși ar fi putut fi salvați prin donarea de organe.

Potrivit statisticilor naționale, peste 800 de persoane necesită transplant de organe. Din 2008, statul a început să facă pași concreți pentru a reglementa procesul de donare, prelevare şi transplant de organe. În acel an, a fost adoptată legea privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane. Doi ani mai târziu, a avut loc lansarea oficială a Agenţiei de Transplant, instituţie ce organizează şi supraveghează, pe întreg teritoriul țării, activităţile de transplant de organe. Aceste inițiative legislative au dus la realizarea primului transplant de ficat în 2013 și la sporirea numărului de operații.

Cu toate acestea, numărul transplanturilor de ficat și rinichi din acest an a scăzut drastic față de cele din 2014. Să comparăm: anul trecut, au fost efectuate zece transplanturi de ficat. Dintre acestea, șase au fost făcute cu ficat prelevat de la donator în moarte cerebrală, iar patru de la donatorii vii. În 2015, a fost realizat doar un transplant hepatic. Aceeași tendință se atestă și în cazul transplantului de rinichi. Doar două operații au fost efectuate în acest an, pe când anul trecut s-au reușit tocmai zece. Directorul Agenției de Transplant, Igor Codreanu, explică acest fenomen prin lipsa donatorilor și, în consecință, dificultatea de a găsi un organ compatibil. „Situația este incertă în țară. În aceste condiții, este foarte dificilă promovarea donării, care este un act voluntar și altruist”, declară directorul.

A face un bine după moarte

Specialiștii recunosc faptul că donarea post-mortem este un subiect sensibil, însă dezbaterea lui este necesară, întrucât cel mai mare număr de donatori trebuie să provină din rândul persoanelor aflate în moarte cerebrală. Potrivit directorului, Moldova se află la momentul creării unui registru de refuz. Persoanele ce nu vor dori să fie donatori de organe după moarte se vor putea înscrie în acest registru. Cu toate acestea, donarea nu va putea fi posibilă fără consimțământul rudelor celui decedat. „Țara noastră urmează sistemul spaniol. Implementarea unui astfel de registru necesită foarte multe costuri. Nu am mers pe ideea implementării registrului de accept, deoarece rudele tind să aibă ultimul cuvânt și nu țin de opțiunea pacientului”, explică Igor Codreanu. „Tocmai de aceea este foarte important ca oamenii să discute acest subiect, să presupună fiecare ce ar face. Să se întrebe reciproc: tu ai fi de acord să-ți donezi organele pentru a salva vieți? În acest fel, chiar în momente dificile, rudele ar putea să rămână deschise acestei opțiuni”, conchide directorul. Profesorul în bioetică, Teodor Țârdea, oferă exemplul Franței ce a instituit în 1994 un Centru statal de control. Pe lângă rolul acesteia de a monitoriza procesul de transplant, instituția se ocupă cu informarea corectă a populaţiei. „Asta presupune instruirea tineretului din şcoli asupra semnificaţiei donării de organe ca act umanitar, explicarea morţii cerebrale, mediatizarea precisă și dezvoltarea unei relaţii cu biserica”, menționează profesorul Țârdea.

Transplantul, o decizie personală

Deși Biserica Ortodoxă a Moldovei a binecuvântat lansarea Agenţiei de Transplant, menţionând că poziţia Bisericii este una pozitivă, ea rămâne, totuși, reticentă. „Nu mă opun, dar sunt rezervat”, susține părintele Severian Gheras de la Biserica „Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”. Părintele manifestă reținere în cazul donării organelor după moarte. „Din experiența mea ca duhovnic, știu cazuri când s-a aplicat transplantul, dar a fost afectat alt mădular, fără șanse de recuperare și persoana a decedat. Problema vieții nu rămâne după transplant, ea rămâne după păcat. Iar boala este consecința păcatului”, explică preotul. „Avem cazuri când se extrag organe imediat cum se constată pe masa de chirurgie că persoana a decedat. Omul acesta trebuie să se prezinte în fața lui Dumnezeu integru, după cum a și fost creat. Nu este în viață să răspundă”, susține părintele Severian.

Cu toate acestea, preotul susține cazurile de donare a organelor în timpul vieții, cu scopul de a salva. „Dacă cineva se oferă să acorde o bucată din ficat, care e regenerabil, sau un rinichi, dacă el vrea să împartă această suferință și să bucure viața unei mame care are un minor sau a unui copil, este un gest al bunăvoinței lui. Dumnezeu nu va sta împotrivă”, spune părintele.

Întrebați dacă susțin transplantul de organe și ar fi în stare să doneze, oamenii au avut păreri împărțite:

„Eu aș fi gata să donez pentru fratele meu, pentru a-l ajuta. Îmi dau seama că presupune și un risc, dar ți-l asumi, dacă vrei să dăruiești. Cred că moldovenii sunt sceptici, deoarece pentru ei, tot ce este nou este bizar. Personal, eu aș fi de acord să-mi donez organele după moarte”, a spus Ion, un tânăr de 22 de ani.

„Nu, parcă nu aș fi de acord. E un subiect foarte sensibil. Deși înțeleg că oamenii oricum mor, dar când mă gândesc la transplant, îmi pare că cineva așteaptă ca alți oameni să moară”, crede Valeria, o femeie de 50 de ani.

„Ca să salvez pe cineva, eu aș fi de acord. Mi-e frică de afacerea cu organe, de piețele negre. Dacă ar fi mai mulți oameni care ar dona, fenomenele acestea nu ar exista. Mi-aș dori să existe o invenție medicală, care să înlocuiască transplantul. Cred că dezinformarea și religia îi fac pe oameni sceptici cu privire la transplant”, este de părere Alina, o tânără de 23 de ani.

„Transplantul de organe este o practică esențială a medicinei moderne. Datorită ei, un număr mare de pacienți sunt salvați anual. Cred că avem nevoie de un cadru juridic, care ar permite preluarea organelor oamenilor decedați, care nu mai au nevoie de ele, și transferarea lor către cei ce sunt în așteptarea donatorilor. Nu cred că familia trebuie să decidă, ea nu are niciun drept de proprietate asupra corpului decedatului”, afirmă Vasile, un bărbat de 35 de ani.

Trei ani în urmă, printr-o hotărâre de guvern, a fost aprobat un program național de transplant pentru anii 2012-2016. Potrivit acestuia, până în anul 2016, se dorește obținerea următoarelor performanțe: numărul de transplanturi renale – 50 pe an, transplanturi hepatice – 14 pe an, transplanturi cardiace – 8 pe an. Specialiștii afirmă că numărul mic al donatorilor face imposibilă atingerea unor asemenea rezultate.

Este important să menționăm că procesul de donare a organelor post-mortem respectă o serie de reguli etice stricte. Donarea trebuie să fie voluntară şi altruistă, iar oamenii, indiferent de condiţie socială sau pregătire, trebuie să aibă acces în mod egal la orice fel de procedură de transplant. Medicii care confirmă decesul unui potenţial donator vor fi alţii decât medicii care participă nemijlocit la prelevarea unui oarecare organ. Cei care au efectuat prelevarea de organe de la o persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului prin îngrijiri şi mijloace specifice în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului.