Actualitate

Duminica, ora 12:00 – Protest Alegeri fraudate

Scopul final al mitingului reprezintă repetarea turului 2 al alegerilor prezindențiale, printre cele mai importante revendicări adresate autorităților de la Chișinău fiind:

– anularea rezultatului celui de-al doilea tur;
– demisia șefului CEC;
– demisia ministrului de externe;
– creșterea numărului de secții de vot de peste hotare pentru turul repetat;
– cercetarea, conform legii, a fraudelor din 13 noiembrie semnalate de societatea civilă și pedepsirea celor vinovați.

„Trebuie să ieșim în stradă pentru a pune presiune. Rezultatul turului doi este unul mincinos și cu toții știm asta. Așteptăm toți cetățenii de bună-credință la acest protest. Să vină și să-și expună opinia. Să vină cu pancarte și să inscripționze pe ele mesajele pe care le consideră relevante. Să ia cu ei steaguri sau alte atribute. Vom avea și un microfon liber la care vor avea acces toți participanții. E o acțiune organizată de tinerii din societatea civilă, nepartinică, de aceea poate participa oricine, indiferent de viziunile sale politice, atât timp cât vrea alegeri libere”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Manifestația se va desfășura pașnic și este coordonată cu Primăria Chișinău și Inspectoratul General al Poliției.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *