Interviu

Dumitru Grosei: „În R. Moldova, dacă vrei să faci film, îți distrugi sănătatea”

 – Dle Grosei, știm că o perioadă ați fost plecat din țară, ba chiar ați renunțat la cinematografie. Ce v-a determinat să vă întoarceți?
– Dacă ar fi să cumulez toți anii în care am stat departe de casă, cred că ar ieși vreo două decenii. În 2002, pe când locuiam la București și câștigam bani buni din clipuri, începusem să mă plictisesc. Așa că, într-o bună zi, pe la 4 dimineața, citind Biblia, mi-a atras atenție un pasaj în care Dumnezeu l-a alungat pe Adam din Rai și i-a spus: „În sudoarea frunții îți vei câștiga pâinea”. Atunci am realizat că eu, de fapt, nu îndeplineam această poruncă și nu transpiram, prin urmare m-am lepădat de fumat și m-am pornit în străinătate. La biroul de pașapoarte, am cunoscut-o pe actuala mea soție, Xenia, o actriță talentată, care avea același gând. Am plecat împreună în Franța. Pe insula Corsica, am lucrat administrator și grădinar la o casă de vacanță. Îngrijeam de o grădină botanică de două hectare. După 5 ani ne-am întors acasă, simțind că, dacă mai rămânem un an, ne dezrădăcinăm. Însă mie mi-a plăcut dintotdeauna Moldova. La Chișinău, o bună perioadă am îngrijit grădinile decorative ale oamenilor bogați. Am făcut traduceri, apoi am plecat iarăși peste hotare, ca bucătar pe malul mării etc. Prin 2012, am încercat să pun pe roate Asociația Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”. Iar în 2013, la Festivalul TIF, l-am reîntâlnit pe bunul meu prieten, regizorul Marian Crișan. Am făcut schimb de câteva scenarii și mi-a plăcut ideea filmului „Cadoul”. I-am modificat scenariul și am revenit cu acest film în cinematografie.

– Cum e să faci film într-o țară în care industria cinematografică este foarte slab dezvoltată?

– E foarte greu, pentru că filmul este o muncă de echipă, iar eu am lucrat mai mult singur. În R. Moldova, dacă vrei să faci film, îți distrugi sănătatea. Noi nu prea avem profesioniști, aproape toți au plecat peste hotare. Cei care s-au angajat în această muncă, pentru a deveni vedete, suferă. Iar eu nu sufăr, am toată libertatea și fac filme cu plăcere. De exemplu, am văzut la București o imagine interesantă pe stradă și am filmat-o cu telefonul. Mai târziu, am filmat niște plopi cu același telefon și am uitat de acele imagini. Dar peste doi ani, întâmplător, mi-a venit ideea să unesc aceste două cadre pentru a face un film. Se numește „Dante Cafe” și are opt selecții la festivaluri internaționale de film experimental.

„Am făcut un film de 100 de mii de euro cu doar zece mii”

– Cum ați devenit cel mai selectat regizor moldovean la festivalurile internaționale de film în 2018?
– Am depus o muncă enormă, nefiind sprijinit de nimeni. Cu toate că, pe unde am fost, s-a fluturat drapelul de stat și s-a vorbit despre R. Moldova, distincțiile în țara noastră, se pare, sunt acordate doar pentru ochi frumoși, prietenii sau preferințe politice. Poate că mi-ar fi plăcut să iau Premiul Ministerului Culturii pentru 2018, dar cine să mă înainteze?

– Dacă statul acordă foarte puțini bani pentru cinematografie, de unde ați găsit finanțare pentru a vă realiza filmele?

– „Cadoul” l-am făcut din cei 2000 de euro, pe care Marian Crișan i-a câștigat la un festival din Franța pentru acest scenariu, plus resurse financiare proprii și donații de pe o platformă online. Pe lângă aceasta, întreaga echipă, formată din personalități importante, a lucrat gratis, suntem prieteni. Astfel am cheltuit doar 10 mii de euro, chiar dacă bugetul filmului era de 100 de mii. Filmul „Ecouri” a fost realizat ca material didactic pentru un curs de montaj, pe care l-am predat unor tineri. Însă, din întâmplare, a fost văzut de niște oameni și a ajuns la un festival din Estonia, apoi la alte festivaluri importante. La documentarul „Călărași – un ținut la poarta Raiului”, pe lângă banii personali, ne-a ajutat Casa de producție SYMBOL MEDIA, cu sprijinul Consiliului Raional Călărași. Am avut susținere și din România, de la HI-FI PRODUCTION. Iar în acest an vom lansa documentarul „Reîntoarcerea”, care a fost făcut cu sprijinul prietenilor mei, dar și filmul „Călătorie în timp de la Bonn la Speia”, care va fi produs de SYMBOL MEDIA împreună cu ALTERNATIVE CINEMA.

„Călătorie în timp de la Bonn la Speia”, acceptat în multe țări, dar respins la Chișinău

– Ce a generat conflictul de la sfârșitul anului 2017 dintre Valeriu Jereghi, directorul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), și un grup de cineaști?
– Personal, nu am avut nimic cu dl Jereghi. Împreună cu Sergiu Prodan, Dumitru Marian, Sergiu Cumătrenco, Igor Cobileanski și alții, am încercat să-i recomandăm să colaboreze cu cineaștii profesioniști, iar dumnealui, fiind de o anumită factură, nu s-a putut schimba. A confundat opiniile noastre diferite cu vrăjmășia. E adevărat că, de când se află în fruntea CNC, s-au făcut niște filme, dar se putea de făcut mult mai multe lucruri frumoase. Or, un funcționar public dintr-o instituție destinată să gestioneze banii pentru cinematografie ar trebui să fie imparțial, dar dl Jereghi nu este. Asta se întâmplă pentru că legea-i permite. El, ca director, nu ar trebui să fie și membru al Consiliului de Administrație al CNC, care decide cui li se dau banii. Pentru că așa are drept de veto și-i poate influența pe ceilalți membri, ceea ce se și întâmplă. De exemplu, am aplicat la ei cu proiectul de documentar „Călătorie în timp de la Bonn la Speia”, care nu a fost aprobat. Ulterior, același proiect a fost selectat la festivaluri destinate pentru finanțare de la Riga, Kiev, Perm etc. Și la Festivalul „Golden Tree” de la Frankfurt a fost selectat pentru a fi finanțat de Guvernul Chinei. Dacă din cele 50 de proiecte din toată lumea, au fost selectate doar nouă, printre care și filmul meu, rezultă că acea comisie de la CNC este fie incompetentă, fie manipulată.

„Bugetul unui scurtmetraj ar trebui să constituie cel puțin 50 de mii de euro”

– Dacă filmul nu aduce bani în R. Moldova, din ce trăiesc cineaștii?
– Filmul e o pasiune, nu o sursă de venit. Eu am niște rezerve de când am lucrat în străinătate, am și niște pământuri. Țin cursuri pentru cei dornici de a pătrunde în lumea cinematografiei, fac și traduceri. Când am revenit în R. Moldova, câștigam bine din îngrijirea grădinilor și nu am nicio problemă să revin la grădinărit, dacă va fi nevoie. Încă de când am terminat studiile, am înțeles că, dacă vreau să fac film, trebuie să fac și altceva, pentru a-mi câștiga existența. Doar nu suntem în SUA, unde, dacă ești angajat la un studiou de cinema, primești foarte mulți bani. Și în România s-a îmbunătățit situația. Numai la noi se dau doar vreo 200 de mii de euro pentru toți cineaștii, bani din care ar trebui să trăim și noi, dar să facem și filme. Și asta chiar dacă bugetul unui scurtmetraj ar trebui să constituie cel puțin 50 de mii de euro.

– Cum am putea pune pe roate industria cinematografică autohtonă?

– Mai întâi, trebuie ajustată Legea cinematografiei, ca să se poată crea un fond cinematografic și să se găsească un mecanism prin care să se colecteze sume importante de bani. Ar trebui înființată și o școală de film serioasă, fundamentată științific, cu metodologii și bază tehnică. Aceasta ar trebui să aibă și cel puțin cinci-șase linii de producție complete și post-producții, astfel încât studenții să poată aplica în practică teoria învățată la cursuri. Apoi ar trebui create sisteme de distribuție.

„Politica este asemenea unor nisipuri mișcătoare”

– În această situație, ce ar trebui să facă tinerii specialiști pentru a avea succes?
– Noi nu avem tineri specialiști. Avem tineri talentați, dar majoritatea nu sunt specialiști. Celor care cu adevărat vor să facă film le recomand să trimită producțiile lor la festivaluri, pentru a intra în circuit. Personal, am demonstrat că se pot obține rezultate și fără investiții mari.

– Dle Grosei, pentru că se apropie alegerile parlamentare, credeți că în R. Moldova mai există politicieni care ar putea scoate acest petic de pământ din impas?
– Toți politicienii sunt o apă și-un pământ. Ei joacă teatru pe scena politică și creează impresia că sunt vrăjmași, dar în realitate sunt prieteni sau cumetri. De aceea, dacă iei partea cuiva, rămâi prost și te murdărești de la mizeria în care ei se scaldă. Politica este asemenea unor nisipuri mișcătoare, iar cel împotriva căruia ai fost mâine poate fi de partea ta. O singură dată am avut încredere într-un politician și m-am ars. Vlad Filat a avut cea mai bună echipă, cel mai bun electorat, dar și calitățile fizice și intelectuale necesare pentru a fi un bun conducător. Dar ce folos, dacă nu a avut caracter?

Un film despre Plahotniuc?

– Nici în politicienii unioniști nu aveți încredere?
– Nici un politician din R. Moldova nu își dorește cu adevărat Unirea. Ei sunt conștienți că, dacă acest lucru se întâmplă, le va fi mult mai greu să acceadă în Parlament, Guvern etc. Mai mult, în zone unde există un vid legislativ, politic și spiritual, precum e Transnistria, poți plimba banii fără niciun control, iar acest lucru, din păcate, le convine tuturor. Noi, ca oameni, ar trebui să încercăm să trăim românește.

– Dacă Vlad Plahotniuc v-ar propune să faceți un film despre el, ați accepta?
– În general, nu fac filme de conjunctură. De aceea, i-aș spune că accept numai dacă-mi dă libertatea să-l fac așa cum vreau eu. Aș face un film portret despre el, în care i-aș arăta atât părțile pozitive, cât și cele negative. Însă pentru aceasta ar trebui să-mi permită să-l studiez.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *