Fanii sinceri, dar şi adulatorii plătiţi ai premierului Vladimir Filat mi-au reproşat şi continuă să-mi reproşeze atenţia sporită pe care eu personal i-o acord respectivului personaj politic. Ca să lămurim lucrurile, haideţi să pornim chiar de la „origini”, adică de la anul 2009, când Voronin a plecat şi în fruntea ţării noastre flămânde… de libertate a venit Alianţa pentru Integrare Europeană.
Cititorii (atenţi şi echidistanţi) îşi amintesc că în ajunul parlamentarelor din 2009 am promis că, după răsturnarea regimului Voronin, eu, ca jurnalist, şi TIMPUL, ca publicaţie liberă, ne vom retrage acolo unde este locul presei şi jurnaliştilor – în opoziţie cu Puterea. Imediat după constituirea AIE s-a văzut cu ochiul liber (de prejudecăţi şi de pasiuni pro-Filat plătite) că principala figură politică în noul context este anume el, Filat. Preşedinţii interimari (M. Ghimpu, apoi M. Lupu) nu au deţinut niciodată puterea reală, fiind, metaforic vorbind, nişte garduri pe care îşi scotea rufele la uscat furtunosul premier. Pe parcurs am început a observa că acesta, autodeclarat politicianul nr. 1 al R. Moldova, are calităţi pe care el şi le masca cu deosebit talent artistic înainte de a deveni premier: înfumurarea, intoleranţa, ranchiuna, setea de putere absolută, înclinaţii vădite spre cultul personalităţii, insensibilitate totală faţă de problemele naţionale (româneşti), duioase slăbiciuni geopolitice faţă de Moscova, înclinaţia (devenită morbidă) spre „sponsorizări” generoase, chipurile, din buzunarul propriu ş.a. Aceste „mici” devieri au fost observate nu numai de mine, dar şi de alţi jurnalişti care, totuşi, au preferat să rămână „în tabăra premierului”, deşi promiseseră şi ei că, după plecarea lui Voronin, se vor retrage în opoziţie.
Descâlcind în continuare ghemul ambiguităţilor, nu putem să nu observăm, cu doza respectivă de regret şi îngrijorare, că „rezolvarea crizei” şi alegerea preşedintelui R. Moldova nu a readus situaţia la normal. Astfel, şi după alegerea lui N. Timofti în fruntea statului, principala figură politică în R. Moldova a rămas tot V. Filat. Apariţia lui Timofti în vârful piramidei nu a modificat paradigma politică de la Chişinău şi nu a dus la crearea unui nou pol de putere, care ar „echilibra” situaţia; principalul personaj politic, cu puteri politice şi economice reale, a rămas premierul V. Filat. Vizita naţionalistului rus Rogozin la Chişinău a reconfirmat nu numai statutul politic al lui Filat, dar şi slăbiciunile lui politice faţă de Moscova. Întru-un cuvânt, lucrurile în R. Moldova merg totuşi atât de prost, încât numai orbii nu văd că e nevoie de o presă serioasă, matură, puternică şi curajoasă care ar putea să contracareze pornirile „politicianului nr.1”.
… Armistiţiul încheiat cu V. Plahotniuc, cel pe care el l-a numit „păpuşarul” şi „capul mafiei din R. Moldova”, nu poate dura mult, trebuie, deci, să ne aşteptăm că războiul la vârf va reizbucni (cu o nouă forţă şi violenţă). Preşedintele N. Timofti, oricât ar dori, nu va putea opri acest război. Aceasta înseamnă că astăzi în R. Moldova democraţia e mai fragilă ca oricând, un singur centru de putere tinde să controleze totul, inclusiv presa, societatea civilă, mersul la biserică şi cântatul păsărilor care primăvară vin fără viză din alte ţări… Cei care-mi reproşează că „îl atac pe Filat”, ori sunt naivi cu totul şi nu înţeleg ce se întâmplă în jungla politică moldavă, ori sunt bine plătiţi ca să nu observe ce se întâmplă.
Eu nu sunt nici naiv, nici plătit. De aceea, când în joc e pusă democraţia şi vectorul politic (viitorul) R. Moldova, eu nu pot fi nici cu Filat, nici cu acei care sunt cu Filat. Sper că am lămurit lucrurile. Deocamdată atât. Să ne iubim Ţara, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
