După ce am povestit în articolul „Condamnat la moarte” despre eroul Rezistenței armate antisovietice, Spiridon Magari, vom relata despre un tovarăş de luptă de-al său, Fănase Magari, care de asemenea ar trebui să facă parte din galeria martirilor neamului românesc. Cei doi nu au fost înrudiţi, Magari fiind cel mai popular nume de familie în s. Recea, r-nul Strășeni. Pentru unii acest nume ar putea trezi zâmbete, alții consideră că el provine de la cuvântul „mahăr”, însă cei mai mulți cred că e vorba despre un derivat din cuvântul german „mager”, care înseamnă „slăbuț, uscățiv”. Oricare ar fi adevărul, contează că numele respectiv este purtat de oameni de treabă, mulți dintre care au dat importanță localității în care au trăit.

Prietenul lui Inculeț

Fănase Magari s-a născut în 1898, la Recea, și a locuit toată viața aici. La începutul anilor ’30 ai secolului trecut, în calitate de reprezentant al Partidului Liberal din România Regală, a fost ales primar al comunei Gălești, județul Lăpușna, din care făcea parte și localitatea sa de baștină. În timpul mandatului său, s-au făcut în premieră drumuri pietruite în localitățile pe care le conducea: Recea, Gălești și Tătărești.

Fiind un primar energic și devotat cauzei pe care o slujea, el și-a demonstrat principialitatea chiar și în relațiile cu apropiații săi. Astăzi, aflăm din arhivele ce vizează postul de jandarmi din Strășeni că, în primăvara anului 1933, în urma unei altercații cu fratele său, Nicolae, care voia să pună mână pe un teren aflat în litigiu, primarul „l-a rănit cu un foc de armă la picior.” Fănase Magari a fost și un important activist politic, participând la forurile regionale ale partidului din care făcea parte. De mai multe ori, l-a avut, în calitate de oaspete, pe însuși Ion Inculeț, președintele partidului. Prietenia sa cu acest politician i-a marcat ulterior destinul.

A tras pe sfoară NKVD-ul

Ca fost primar al localității și fost liberal, Fănase Magari a nimerit în vizorul NKVD, imediat după instaurarea puterii sovietice în Basarabia din 28 iunie 1940. În scurt timp, i s-a întocmit un dosar care presupunea arestarea și strămutarea sa forțată, împreună cu toată familia, în Siberia. Fănase însă a dejucat planurile sinistre ale Securității și a reușit să se salveze atât pe el, cât și pe familia sa, rămânând în libertate. Se spune că el i-a identificat pe informatorii Securității, care îl urmăreau, și pe reprezentanții sovietului sătesc, care întocmeau listele cu „dușmanii poporului”, și le-a plătit câte ceva pentru a-l exclude din liste.

După 1941, odată cu reîntoarcerea românilor, Fănase n-a mai revenit în politică. A continuat doar să-și lucreze cele câteva hectare de pământ. Cu toate acestea, în 1944, după a doua venire a sovieticilor, el a fost arestat și învinuit de „colaborare cu ocupanții româno-germani”. Deși nimeni nu mai spera să-l revadă, peste unsprezece luni petrecute după gratii, Fănase s-a întors acasă viu și nevătămat…

Miliția sovietică însă a continuat să-l urmărească, iar primăria satului l-a inclus în lista „chiaburilor”. În noaptea de 6 iulie 1949, câțiva ostași cu steluță la chipiu i-au apărut acasă, pentru a-l deporta în Siberia. Însă el, aflând din timp despre planul NKVD-ului, a reușit să se salveze și de data aceasta.

Avea patru copii atunci. Fiica Paulina, căsătorită deja, locuia în altă casă și a putut să scape mai ușor de nenorocire. Feciorul Martin era mobilizat la muncă obligatorie în folosul statului și locuia într-o cazarmă din Odesa. Alexandra, soția lui Fănase, nu mai era în viață, decedând încă pe timpul foametei. Astfel, în noaptea cu pricina, curajosul gospodar a fugit de acasă și s-a ascuns împreună cu fiica mai mică, Anastasia, în vârstă de 15 ani. Doar feciorul Iacob, care la acea vreme era logodit cu Elena Barbăroșie, a fost prins și trimis în Siberia, alături de iubita sa. Pentru că statul confisca și averile deportaților, Fănase a rămas fără casă și masă, doar cu un cal. Înțelegând că viața i se află în pericol, el a ales traiul clandestin în pădurea Larga din apropierea satului. De atunci nu s-a despărțit de armă niciodată.

Armata din Pădure – o mișcare a maselor largi

În acea vară, pădurile noastre erau pline de lume, ascunsă de oroarea sovietică. După ce Fănase Magari i-a chemat la luptă sfântă pe toți cei neîmpăcați cu regimul criminal, care a ocupat Basarabia, s-a constituit grupul de luptători, despre care scriam în articolul precedent. Din grup mai făceau parte: Spiridon Magari, Filip Magari, Grigore Iovu, Nicolae Cheptene – toți din Recea, soții Gavril și Efimia Botnari, și Mina Cogan din Greblești, soții Gheorghe și Olga Focșa, și Anton Calancea din Tătărești, și alții. Ulterior, acestora li s-au alipit Gavril Andronache din Zubrești, aflat în ilegalitate încă din anul 1945, după ce evadase de sub escorta KGB-ului, consăteanul său, Sergiu Voinovan, fost participant în războiul cu Germania nazistă, Mihail Ninică din Teleșeu, precum și Ion Gălescu din Gălești – unicul luptător al Rezistenței armatei antisovietice din Basarabia postbelică, care încă se află în viață.

Toți membrii grupului, inclusiv femeile, dețineau echipament militar, în special carabine românești și rusești cu țeava retezată, dar și pistoale, arme de vânătoare și mitraliere. Ascultau la un aparat de radio „Vocea Americii”, iar știrile aflate le aduceau la cunoștința sătenilor din localitățile apropiate. Numărul de luptători, dislocați în codru, ajungea la cincisprezece-douăzeci de oameni concomitent. Ei se ascundeau în mai multe bordeie camuflate, dintre care la început principalele se aflau în pădurea Larga de lângă Recea și în pădurea Lopatna de lângă Cobâlca. Jurământul luptătorilor era scurt: „Eu, …, mă încadrez în lupta cu ocupanții bolșevici. Trăiască Basarabia Română!”

Armata din Pădure a avut nenumărate ciocniri cu trupele regulate ale KGB-ului, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, la distanță și corp la corp. Eroii noștri aveau zeci de locații conspirative și mulți informatori printre securiști. Le erau prieteni mai ales pădurarii, brigadierii, paznicii colhozurilor, dar și lucrătorii primăriilor sovietice, care, în caz de necesitate, le perfectau documente false, pentru a le ascunde identitatea.

Amploarea Rezistenței armate antisovietice din codrii Strășeni-Orhei-Bravicea i-au făcut până și pe sovietici să înţeleagă că aveau în faţă nu un grup, nici un detașament, ci o întreagă „organizație contrarevoluționară”. Acțiunile luptătorilor erau încurajate şi de numeroase zvonuri, precum că, în scurt timp, va începe un război între SUA și URSS. Se credea că vor câștiga americanii și Basarabia va fi eliberată, însă nu fără ajutorul detaşamentului lui Fănase Magari. Acesta a şi pus în aplicare un plan de transformare a grupului său într-o armată adevărată. În acest scop, fiecare localitate din zonă își avea plutonul său clandestin, ce făcea parte din Armată. Toate plutoanele trebuiau să fie gata de a intra în luptă în momentul în care războiul sovieto-american ar fi ajuns în RSS Moldovenească.

George MÂRZENCU