De aceea el nu înţelege cine putea să fure din arhiva Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (INN) dosarul medical al episcopului. Cât ţine de intenţia ministrului Andrei Usatâi cu privire la absorbţia INN de către Spitalul Clinic Republican (SCR), Eftodiev consideră că soluţia optimă ar fi alipirea Institutului la Academia de Ştiinţe, de altfel neurochirurgia din RM va avea doar de suferit. 

„Opreşte-te, măi băiete…”

– Dle Eftodiev, de ce a fost blocată reforma ministrului Usatâi privind alipirea INN la Spitalul Clinic Republican, care era practic implementată la începutul acestui an?
– Nu din cauza protestelor noastre, ci din cauza atmosferei politice de la acea vreme. De fapt, noi nu suntem contra comasării unor spitale orăşeneşti sau raionale, după exemplul altor ţări, dar nu se poate să alipeşti la un spital nişte instituţii de cercetări ştiinţifice. Fiind un institut de frunte în RM, având secţie de ştiinţă, implementând tehnologii noi, fiind instruiţi de renumiţi profesori din străinătate, n-ar fi mai bine să ne unim cu Academia de Ştiinţe? Sunt confuze şi priorităţile reformei. Ni s-a spus doar că vor face economii prin reducerile de cadre în aparatul administrativ. Ce fel de economie e asta? Cred că de noi se ascunde ceva.

– Dar situaţia s-a blocat datorită…
– …Pădurii Domneşti, cred. Au intervenit probleme în eşaloanele Puterii şi cei mari şi-au dat seama că greşesc. Probabil, dlui Usatâi i s-a spus: „Opreşte-te, măi băiete, că nu-i bine”.

– Iniţial, Vlad Filat susţinea reforma lui Usatâi.
– Poate că a văzut în el un revoluţionar, după cum zicea Vâsoţki: „Настоящих буйных мало, вот и нету вожаков”.

– Potrivit ministrului, reforma ar fi benefică pentru sistemul medical, care va necesita cheltuieli mai mici, inclusiv din reducerea numărului de secţii de acelaşi fel. Nu vă pare logic argumentul?
– Noi am fost filiala SCR până în 2001, de când ex-directorul Ozea Rusu ne-a izolat încetişor de acest spital. Mai întâi, am început a înflori din punct de vedere hotelier şi astăzi nu se compară condiţiile de aici cu cele de la SCR, unde există secţii cu linoleumul rupt. Era şi problema cu aparatajul. Primul aparat de rezonanţă nucleo-magnetică a fost instalat la SCR, unde 80% din investigaţii erau de la noi. Atunci pacientul era urcat în maşină, dus încolo, făcut rezonanţa, venit înapoi. După operaţie, putea să se repete acelaşi lucru. Mai mult, când s-a încercat implementarea reformei, companiile farmaceutice nu mai vroiau să ne vândă medicamente, căci SCR avea datorii faţă de acestea. Atunci eram nevoiţi să rugăm pacienţii să-şi cumpere spirt sau bisturie. Odată cu absorbţia, suma preconizată din bugetul de stat pentru INN va ajunge la şefii SCR, care vor prefera să-şi repare acoperişul la patomorfologie, decât să procure un microscop bun pentru noi. Se urmăreşte, probabil, concentrarea finanţelor într-un singur punct şi repartizarea acestora după cum vrea tata.

„Cred că e vorba de un Napoleon”

– Cine-i tata?
– Directorul de la SCR. Se anunţa că spitalul îşi procură o maşină sofisticată, dar ea deja stă în garajul lor, deşi le curge acoperişul. Observăm o dirijare iraţională a banilor bugetari.

– Sau tata este Usatâi, care a condus anterior SCR şi, conform contractului pe care îl are acolo, va reveni în aceeaşi funcţie după ce-şi va încheia mandatul de ministru?
– Cred că e vorba de un Napoleon, care vrea să dirijeze cu mai mult teritoriu. Asemenea reforme în statele baltice au fost implementate în doi ani, dar nu în două săptămâni. Parcă ar fi o nebunie.

– Iniţial, se preconiza alipirea la SCR şi a institutelor Oncologic şi de Ftiziologie. De ce ulterior s-a renunţat la ele?
– Şi a Centrului diagnostic, şi a Institutului de Cardiologie… La primul s-a renunţat, se zice, deoarece instituţia avea datorii, pe care SCR nu vroia să şi le asume. Şi Oncologia este o maşinărie greu de susţinut financiar. Dar noi suntem mici, plătiţi insuficient, însă creştem simţitor. Statul acoperă un caz neurologic tratat cu numai şapte mii de lei. Este foarte ieftin, căci o operaţie în neurochirurgie decurge de la două până la 17 ore. Cu toate astea, în 1983, când am venit aici, erau operaţi 34% din pacienţi, dar astăzi avem o activitate chirurgicală de 98 la sută.

„Rusu ne cerea să căutăm pacienţi”

– De-ar fi lângă noi Ozea Rusu, ar spune că ascensiunea se datorează lui. Ce i-aţi răspunde?
– I-aş mulţumi că a făcut un lucru bun – frumoase reparaţii! Şi atât. În rest, n-a contribuit la aducerea nici a unei pense în sala de operaţii. Ca şef de secţie, pe vremea lui, aveam 2000 de lei pe lună, pe când muncitorii de la reparaţii – de trei ori mai mult. Angaja şi grădinari, fotografi, pictori, care nu ştiu ce desenau… I-am spus atunci: „Dle director, mi-e ruşine să mă duc acasă fără bani”. Rusu ne-a hărţuit psihologic foarte tare. În fiecare zi, făceam interminabile adunări fără sens. Iniţial speram în el, fiindcă era cuscrul lui Voronin şi credeam că ne va aduce aparataj performant. Însă el s-a folosit de apropierea de Voronin doar pentru a face perturbaţii în finanţare, iar doctorii îşi cumpărau singur instrumentele necesare.

– Utilajul performant pe care îl are astăzi INN nu a fost cumpărat atunci?
– Nu, după plecarea dlui Rusu, când a venit dl director Moldovanu. Acum am primit un set de instrumente de la cea mai bună firmă din Europa. Cele mai bune – e un vis! Mă bucur ca un copil, le-aş pupa!

– Ce vă spunea Rusu la şedinţe?
– El iubea să facem mari programări. Programam ce o să facem a doua zi, peste o săptămână, peste un an, doi. Programam pacienţii din raioane şi patologiile acestora, în funcţie de numărul populaţiei. Dacă aveam deficit de pacienţi, ne cerea să-i căutăm. El zicea: „Am venit aici ca să-mi fac autoritate cu voi”. Sau mă întreba: „De ce, dle Eftodiev, pacientul stă 30 de zile în spital?”. „D-apoi e în comă”. „Nu asta te întreb, ci de ce ţii pacientul 30 de zile?”.

Misterele dispariţiei dosarului PS Dorimedont

– Se ştie că din arhiva INN a dispărut dosarul medical al PS Dorimedont. Atunci Rusu a declarat că acesta a fost furat fie de mine, fie de ex-premierul Tarlev. Cine avea interesul să fure acest document?
– În cazul episcopului Dorimedont, există semne de întrebare, care nici până astăzi nu şi-au găsit răspuns. Deşi suportase o traumă incompatibilă cu viaţa, noi l-am operat de urgenţă. Ca medici, eram obligaţi să o facem. Poate o minune? Seara, a intrat în comă cerebrală din cauza unui edem ascendent. Medicamentele au reuşit să nu-l piardă în deces. În zilele următoare, a fost transportat cu aviaţia sanitară internaţională în Austria, unde a supravieţuit cu respiraţie dirijată până în ajun de Anul Nou. Fişa de observaţie scrisă într-adevăr a dispărut, dar a rămas varianta electronică, în care lipsesc două lucruri: decizia consultativă a doctoriţei din Viena, care a transferat pacientul în Austria, şi descrierea comportamentul pacientului sub anestezie. Ambele sunt înscrisuri cu mâna.

– Enigma constă în cele două foi?
– Enigma este că, după transferarea pacientului de aici, erau foarte multe discuţii. Din Austria ni se spunea că am făcut o operaţie nereuşită…

– Noi am fost la Viena şi am discutat cu medicii de acolo, care nu aveau obiecţii faţă de operaţia dvs.
– Vienezilor nu le-a plăcut că operam atunci după metode vechi. Noi nu utilizam bare metalice pentru fixarea coloanei vertebrale, ci puneam în locul vertebrei fracturate un oscior conservat. Însă tragedia nu consta în acea fixare, ci în distrugerea totală a măduvei spinării pacientului, care duce informaţia de la creier la tot corpul. În urma unei luxaţii evidente, vertebra fracturată i-a tăiat măduva spinării în două. Aceasta nu se reface nicăieri în lume nici cu bare, nici cu oscioare.

– Se ştie că Rusu s-a împotrivit ca episcopul să fie transportat în Austria. Poate că anume acest lucru a fost notat de către medicul din Viena pe foaia care a dispărut?
– Din câte ştiu, ea a descris doar starea pacientului. Dl Rusu se afla atunci într-o mare dilemă. El, directorul instituţiei în care se afla o persoană de talia PS Dorimedont, era deranjat că nu a fost consultat cu privire la transferul acestuia în Europa în momentul în care toată lumea se interesa de starea episcopului.

– După decesul episcopului, în Aeroportul Chişinău a dispărut şi fişa sa medicală eliberată în Viena. Evident că cineva căuta să lichideze materialele despre acest pacient.
– Nu înţeleg cui îi trebuia dosarul, căci nu era un secret extraordinar de mare. Repet, trauma era incompatibilă cu viaţa.

– Dacă ar fi rămas în viaţă, în ce stare s-ar fi aflat PS Dorimedont?
– Ar fi rămas cu picioarele şi mâinile paralizate. Cel mult, puteau să-i rămână nişte mişcări în mâini. În RM, cunosc câţiva pacienţi care au supravieţuit unor traume cervicale mai uşoare, dar permanent au nevoie de îngrijire complexă, la care nu face faţă un singur om.

Minunile se întâmplă în medicină
– Înţeleg că uneori decideţi să operaţi, sperând la o minune. Există minuni?
– Minunile se întâmplă în medicină. O fetiţă a fost operată de micuţă, având o tumoare malignă la cerebel. Durata de supravieţuire era de 9-14 luni. Dar ea a trăit 20 de ani, s-a căsătorit, are copil, a terminat şcoala medicală, şi peste 20 de ani a făcut o recidivă de tumoare în acelaşi loc. Am mai operat-o odată. Peste un an recidiva s-a repetat şi a mai suportat o intervenţie. Au trecut de atunci şapte ani, însă tumoarea nu mai creşte.

– Cum se explică minunile?
– Posibil că există Dumnezeu, deşi eu am fost educat ca un ateu. În şcoală, mi s-a infiltrat în subcortical că Anul Nou este mai important decât Crăciunul şi 1 mai e mai important decât Paştele. Acum mă conformez, dar am fost educat atunci, nu acum. Nu exclud că minunile se datorează şi dorinţei omului de a învinge. Uneori, extragi o tumoare cât pumnul şi omul se simte bine, alteori scoţi o „tumorişcă” micuţă şi omul suferă. Uneori, înlături toată tumoarea şi pacientul rămâne paralizat, iar alteori nu poţi scoate tumoarea în întregime şi el rămâne om în toată legea, dar numai pentru câţiva ani…

– Sub bisturiul dvs. a trecut şi hoţul în lege Makena, care a fost arestat imediat după operaţie. Cum s-a întâmplat?
– Dl Moscalciuc a fost internat ca un pacient obişnuit şi am rămas nedumeriţi a doua zi, când poliţiştii au intrat în secţia noastră paşnică şi s-au postat la patul său. Atunci am aflat că este o figură în lumea interlopă.