Social

Educația altfel sau ce învață elevii moldoveni în SUA

În fiecare an, elevii din țară își încearcă norocul și cunoștințele aplicând la programul FLEX (Future Leaders Exchange Program), care oferă burse de studii într-un liceu american. Printre norocoșii de a învăța și a petrece o experiență de neuitat în SUA au fost Gheorghe Țăran din Căușeni și Victoria Bodean din Strășeni. Tinerii au povestit despre experiențele lor din țara-gazdă unde au învățat zece luni cot la cot cu colegii lor americani.

Gheorghe spune că întotdeauna a fost o persoană îndrăzneață ca să încerce ceva nou și diferit. Pentru că nu a fost admis din prima încercare la program, tânărul a reușit să fie admis în următorul an. Astfel, după câteva etape de selecție și un răspuns pozitiv, în august 2015 tânărul și-a luat zborul spre Statele Unite ale Americii. Băiatul avea atunci 17 ani și urma să învețe în orașul Boise, capitala statului Idaho, care se află în partea de vest a continentului american.

Ore de artă culinară și actorie

Potrivit acestuia, programa școlară din SUA este total diferită de cea din Moldova. În liceul american, Gheorghe a studiat opt obiecte, dintre care câteva la alegere. Conform cerințelor programului, elevii care participă la el trebuie să studieze istoria Guvernului American și alte câteva obiecte obligatorii, printre care engleza și matematica. Alte obiecte pe care le-a mai studiat au fost istoria Statelor Unite în secolul XX-XXI, economia, spaniola, actoria, arta culinară, sănătatea și psihologia. „Am hotărât să fac ore de artă culinară pentru că la noi în țară nu este o astfel de opțiune în școală. Am încercat de toate câte un pic. La ore am învățat bazele artei culinare și cerințele securității alimentare din statul în care am fost. Mai mult decât atât, am obținut și un certificat care demonstrează că știu regulile securității alimentare”, spune Gheorghe. În timpul acestor ore, elevul a învățat să pregătească diferite feluri de mâncare din carne, tacos (mâncare tradițională mexicană) înghețată de casă, shake-uri, blinii americane, popcorn și multe altele.

După lecții, elevul s-a implicat în mai multe activități de voluntariat. Acest lucru i-a permis să facă parte dintr-o echipă de fanfară sau, cum o numesc americanii, marching band. „Pe terenul de fotbal american, la jumătatea meciului are loc o pauză, timp în care se organizează un show de către o fanfară. Nu toată lumea cântă la instrumente gen fluier, saxofon, sau tobe, dar fac și mișcări sincronizate. De fapt este o prestație de circa 70 de oameni care fac un show complex și diferit în mișcări”, a spus Gheorghe. Trupa din care a făcut parte și moldoveanul a luat locul doi în cadrul unei competiții din capitala statului Idaho. „Am învățat toate mișcările într-un timp record. Nu a fost chiar atât de simplu cum pare în prestații de acest gen”, susține elevul. Printre alte ore de voluntariat, elevul a mai fost și persoana de monitorizare la un perete de alpinism din cadrul unui centru de recreere și sport pentru familie. Altă experiență de care s-a mai bucurat, a mai fost că a făcut parte din echipa de schiat și snowbording al liceului. „Niciodată nu am schiat înainte de a merge în State, iar acolo am avut posibilitatea să învăț. Eu am reprezentat școala în care învățam, deși eram un străin. Dar a fost un moment de reușită pentru succesele pe care le-am avut”, a subliniat elevul.


Marching band sau fanfara din SUA din care a făcut parte și Gheorghe
Imagine: simbol

Prima dată la școală. În SUA

Experiența Victoriei de a merge într-un schimb cultural departe de casă i-a oferit ocazia să își cunoască puterile. Având deficiențe locomotorii, tânăra a trebuit, pentru prima dată în viața ei, să ducă un mod de viață independent departe de casă. „Prima dată am fost fără mama mea care mereu era alături de mine, dar m-am descurcat. Am încercat să închid ochii la greutăți și să merg înainte”, susține eleva care avea atunci 16 ani.

În timpul programului, eleva a fost pentru prima dată la școală. Fiind în Moldova, Victoria a primit educație la domiciliu din cauza lipsei infrastructurii pentru a se deplasa la școală. „În SUA a fost o experiență nouă pentru mine și mi-a fost ușor să mă deplasez, fiindcă școala era mare și nu erau scări. Mi-a fost greu prima oară să alerg dintr-o clasă în alta în timpul pauzelor de cinci minute. Copiii mergeau prin hol fără să mă observe că mă deplasez cu căruciorul cu trei roți și câteodată aveam accidente. Apoi îmi ceream voie de la profesori să ies de la ore cu câteva minute înainte de sunet, pentru a mă deplasa în voie unde aveam nevoie”, spune eleva. Cel mai preferat obiect ales în timpul anului de studii a fost înotul. În afară de aceasta, tânăra a mai studiat engleza, spaniola, istoria americană, matematica și corul, la care ulterior a renunțat din cauza că grupul de elevi era mult prea avansat, însă i-a plăcut enorm experiența de a studia ceva diferit decât acasă.


Victoria (în mijloc) alături de alte câteva tinere, la fel participante a programului din diferite țări

Tânăra a rămas uimită de infrastructura din statul Pennsylvania, unde a învățat. „America este mult mai accesibilă pentru persoanele cu dizabilități. Sunt instalate rampe practicabile, uși care se deschid/închid automat și multe altele. Chiar și acolo unde nu sunt rampe sunt create condiții accesibile. Întotdeauna lângă scări este o posibilitate să urci cu scaunul cu rotile sau cu căruciorul cu care mergi. Mi-a fost ușor din punctul acesta de vedere să mă deplasez”, a declarat tânăra.

Victoria susține că în SUA a învățat să fie independentă și că nicăieri nu este la fel ca acasă. „A fost o lecție bună pentru mine, căci am devenit mai tare de caracter, mai puternică, mai matură moral”, a conchis tânăra.

Pe parcursul celor 24 de ediții, 25 de mii de elevi au beneficiat de bursele oferite în baza programului FLEX.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *