Ziua comemorării victimelor foametei din Găgăuzia a fost instituită oficial în 2019, dar este puțin cunoscută la nivel național. Fostul președinte al Curții Constituțională evocă, într-o postare pe rețelele sociale, tragedia istorică a foametei din 1946-1947, dar și frica, tăcerea și manipularea care încă planează asupra acestei regiuni. Tănase atrage atenția că memoria acestor victime este o responsabilitate a întregii societăți și un test de maturitate democratică pentru întreaga Republică Moldova.
Alexandru Tănase și-a exprimat mirarea despre cât de puțin cunoscută este această zi de comemorare, fenomen alimentat, în opinia sa, și de percepțiile stereotipice și greșelile elitei de la Chișinău în raport cu autonomia găgăuză.
„Astăzi, 19 octombrie, în autonomia găgăuză se sărbătorește oficial Ziua comemorării victimelor foametei, de care au suferit găgăuzii în perioada stalinistă. Recunosc cu rușine, nu știam că există o astfel de zi în autonomie. Și asta spune multe nu doar despre mine. Din păcate, la Chișinău, ne-am obișnuit: când vine vorba de Găgăuzia, suntem obișnuiți ca această regiune, capturată de Șor și compania, să fie dată la dispersare de elitele corupte din Comrat. Ne-am umilit, aproape că am încetat să ne mai jignim. E mai ușor să te gândești că găgăuza au căzut în sfârșit în brațele putinismului, și nu poți face nimic în privința asta”, a scris Alexandru Tănase pe facebook.
Dar tocmai această prejudecată este cea pe care o contrazice realitatea pe care a descoperit-o în Alexandru Tănase într-o vizită în Găgăuzia.
„Această percepție prejudecată m-a împiedicat să cred că aici, în Găgăuzia, cineva nu numai că poate concepe, ci și apăra ideea perpetuării memoriei victimelor regimului stalinist. Într-o regiune în care statuia lui Lenin încă se află în centrul orașului, dorința însăși de a vorbi deschis despre crimele comunismului părea – sincer – imposibilă. Și aici am greșit. În Găgăuzia, am întâlnit două femei remarcabile – jurnalista Ekaterina Jekova și educatoarea Elena Karamit. Acestea, în ciuda presiunii și rezistenței, au reușit să convingă Adunarea Națională a Autonomiei să adopte o rezoluție de Ziua Memoriei din 15 octombrie 2019. Două femei, fără lozinci și fără steaguri, au făcut pur și simplu ceea ce nu au putut face așa-zișii „mari oameni de stat””, a adăugat el.
Tănase a subliniat reacția opoziției și frica umilă de care clasa politică din regiunea găgăuză a dat dovadă.
„Propunerea de instituire a Zilei Comemorării Victimelor din 1946-1947 în Găgăuzia a întâmpinat rezistență dură de la început. Atât cetățenii obișnuiți, cât și deputații Adunării Naționale au obiectat. Toți cei pentru care trecutul sovietic nu este o tragedie, ci o nostalgie. Cei care au pledat pentru adopție au fost acuzați că au încercat „discreditarea URSS”. Proiectul în sine a fost numit „provocare politică”, deși nu a avut nicio legătură cu geopolitica. Această indecizie – acest compromis forțat – vorbește de la sine. Arată cât de adânc a paralizat sistemul sovietic conştiinţa întregului popor. Dacă în 2025, este încă dificil să ne amintim pur și simplu de victimele grevei foamei regimului sovietic – atunci frica și autocenzura au ajuns prea adânci”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale.
Alexandru Tănase a subliniat că refuzul de a-ți pomeni străbunii, umiliți și uciși de un regim neomenesc nu este despre uitare. Este despre lipsa absolută de scrupule și demnitate. Acesta a amintit că inițiativa de a declara Ziua comemorării victimelor foametei din Găgăuzia a fost respinsă de fosta bașcană, Irina Vlah, ceea ce explică multe.
„Să refuzi să-ți aduci aminte de morții tăi – nu uciși de dușman, care a murit în război, ci care a murit de foame din cauza autorităților, ale căror monumente sunt încă ridicate aici – nu mai este doar uitare. Asta e amnezie programabilă. Fosta șefă a autonomiei, Irina Vlah, s-a opus inițiativei cu redundanță. Ea a declarat că este „anti-rusă în esență”. Ca și cum onorarea memoriei oamenilor înfometați este un caz geopolitic. Dar adevărul este simplu: memoria este periculoasă pentru cei care se hrănesc cu mituri. Măcar să știm ce s-a întâmplat atunci, în sudul Basarabiei”, a adăugat el.
Tănase a explicat și dimensiunea istorică și umană a tragediei foametei, organizată de regimul Stalinist.
„Foamea din 1946-1947, aranjată de regimul sovietic, a devenit una dintre cele mai grave tragedii din istoria găgăuzilor. Potrivit istoricilor, între 30 și 50 de mii de găgăuzi au murit de foame. În unele sate, populația se întinde de la 20% la 50%. Astea nu sunt numere urâte, asta înseamnă moarte în fiecare a doua casă”, a spus Tănase.
Fostul președinte al Curții Constituționale consider că tăcerea, lipsa unor reacții firești și teama de a spune lucrurilor pe nume și de a condamna asemenea operațiuni, cum a fost foametea, reprezintă un act de complicitate la umilința propriului popor.
„Tăcerea din jurul acestei tragedii – din frică, rușine sau atașament față de ideologie – spune mult mai multe despre noi decât ne-am dori.
Există și vina Chișinăului în faptul că Găgăuzia a devenit autonomie captată. De prea mult timp ne prefacem că asta e “problema lor”, nu a noastră. Am rămas tăcuți, convingându-ne că nu ne privește”, a explicat el.
Alexandru Tănase a explicat că Republica Moldova nu poate fi completă fără Găgăuzia eliberată de mituri și frici.
„Moldova nu va fi stat cu drepturi depline până când o parte din ea nu va fi obligată să respire prin măștile false ale putinismului. Avem datoria morală, istorică și politică de a ajuta acești oameni să revină la adevăr și demnitate – libertatea de a cunoaște adevărul istoriei lor.
Este responsabilitatea noastră comună să ajutăm Găgăuzia să devină o parte reală a spațiului comun numit Republica Moldova.
P.S. Rolul Ecaterinei Jekova și Elenei Caramit în luarea deciziei de a stabili ziua de 19 octombrie ca zi de comemorare a victimelor foametei în rândul găgăuzilor – nu poate fi supraestimat. Aceste două femei, stând singure, au făcut ceea ce alții nu au putut – sau nu ar avea curajul să facă. Istoria cunoaște multe cazuri când demnitatea unui întreg popor a fost salvată de o mână de oameni curajoși. Curajul lor este poarta spre viitor. Un viitor cu adevărul. Amintire. Şi demnitate”, a încheiat Alexandru Tănase.
