Când îi spui unui moldovean (cetățean al RM, adică) că e lipsit de bun simț, chiar dacă îți întemeiezi afirmațiile pe dovezi, el te face cu ou și cu oțet, că adicătelea cine ești tu că-i ceri socoteală. Apărându-se, fiecare își are povestea sa: că a avut mult de suferit în viață, că nu-i ajunge salariul, că a fost nevoit să plece la munci peste hotare, dar că, în pofida tuturor necazurilor, el este un om corect. Nu-i vorbă, fiecare are dreptate în felul său, dar cu toate astea nu vorbele arată fața omului, ci faptele. Vrem, nu vrem, de la vorbă până la faptă e un drum pe care în mod firesc ar trebui să-l poată parcurge oricine se respectă, însă nu toți se încumetă să o facă. Din păcate, cu asemenea tipaje nu vom putea niciodată construi o societate sănătoasă, indiferent cine ne-ar conduce țara, din simplul motiv că pentru ele egoismul primează în raport cu relațiile umane. Două întâmplări de ultimă oră mi-au întărit această convingere.

Au tăiat copaci în numele lui Chirtoacă

După ninsorile din săptămâna luminată, care ne-au distrus natura și ne-au lăsat mai multe localități fără energie electrică, când unii dintre noi au rămas fără mașini, iar alții fără viață, intuiam cu toții că am învățat o lecție. Și anume că Dumnezeu (dacă nu credeți în El, numiți-l cum vreți) nu se joacă cu noi. De aici s-ar trage concluzia că nici noi n-ar trebui să ne jucăm cu El, dacă vrem să ne fie viața mai lungă și mai frumoasă.
Pe moldovean, însă, nu-l interesează nimic altceva decât ligheanul de sub nasul său, dacă el a rămas viu și sănătos în urma unor calamități. De aceea, n-a trecut mult timp de la prăpăd și au ieșit gospodarii în stradă, apucându-se să taie chiar și copacii care au mai rămas întregi, pentru că iarna lemnele prind bine la foc. O făceau, chipurile, sub pretextul că ajută autoritățile la lichidarea consecințelor intemperiilor, dar în realitate se gândeau: dacă orașul a rămas fără copaci, de ce să nu profităm de moment, fiindcă oricum nu noi, dar Chirtoacă e vinovat de toate? Nu exagerez deloc că în cazul ăsta nu Dumnezeu, ci noi cu mâinile noastre ne pedepsim. Ne sinucidem, mai bine zis, provocând natura la răzbunare.

Cei mai harnici muncitori în Europa sunt cei mai puturoși la ei acasă

Să zicem, totuși, că acești gospodari sunt excepții și ei nu ne reprezintă. Dar peste o altă săptămână, când parcurile ne erau la pământ și autoritățile ne rugau să le ajutăm la strângerea crengilor și la curățarea orașului, a venit Ziua Muncii, 1 mai. S-a început maiovka și, dacă e zi liberă, de ce ar sta lumea acasă?

Conform tradiției, s-au împachetat toți cu carne și alcool, și au umplut parcurile pentru a face grătar. Odată ajunși aici, unde natura plângea, ei s-au purtat cu ea ca și cum ar vizita un bolnav la spital și, în loc să-l îngrijească, l-ar bate măr. În urma lor, parcurile Chișinăului au rămas înecate în sute de kilograme de gunoaie, chiar dacă pe teritoriul lor sunt instalate suficiente coșuri pentru resturile menajere, care nu au avut de suferit din urma ninsorilor… Pe bună dreptate este de neînțeles lenea moldoveanului, vestit în toată Europa pentru hărnicia de care dă dovadă la lucru, de a face câțiva pași pentru a arunca mizeria la locui ei. Ea poate să se explice numai prin faptul că, pentru ordinea pe care o lasă după el într-un loc public, moldoveanul nu primește niciun ban și de aia nu-i pasă. Revenim astfel la același egocentrism de la care am pornit.

Astfel, cultura și buna creștere a europenilor, pentru care moldoveanul muncește în sudoarea frunții, sunt străine de el. De aceeași părere sunt și angajații întreprinderii municipale „Spații Verzi”, care au rămas uluiți de murdăria care domnea în grădinile publice pe data de 2 mai. În loc să continue să strângă crengile rupte, aceștia au fost nevoiți să strângă rahatul din urma porcilor. Să-mi fie iertată expresia, dar alta mai potrivită nu găsesc. Citez mai jos doar câteva declarații făcute de cei de la „Spații Verzi” pentru un portal de știri: „Nicio experiență europeană nu poate schimba năravul moldoveanului”; „Tinerii umblă prin ţările Europei, dar vin la noi, în Moldova, în Chişinău, şi fac aceleaşi lucruri. Vedeţi ce se petrece acolo, vă place curăţenia, poftim, păstraţi-o şi aici în oraş”; „Urnele sunt goale şi tot gunoiul împrejur la urne”, „Aşa e la noi, dacă nu sunt şapte ani de acasă. Să le pui amendă, sau nu, educaţie nu-i, nici nu va fi. E urât, e păcat, nu ai ce face”, „Cred că oamenii ar trebui să aibă o atitudine mai respectuoasă față de natură, deoarece ea ne va răsplăti la fel”.

Suntem ipocriți ca cerșetorii mascați

Din orice acțiune a sa, pentru că nu s-a născut animal, omul trebuie să se aleagă cu vreun folos fie pentru el, fie pentru apropiații săi. Ce au avut de câștigat moldovenii care au făcut dezordine în oraș de Ziua Muncii? Și-au umplut burțile, au pilit mai mult sau mai puțin, au făcut multă murdărie, s-au întors acasă, a apărut o știre despre aceasta, și…? Păi cum și? Ne pregătim de 9 mai, pentru că maiovka continuă, chiar dacă noi nu prea credem în sărbătorile rușilor, dar de-o foame merg și ele. Și iarăși va continua aceeași poveste.

Bine, dar dacă nu ne pasă de noi, de orașul și de țara noastră, de copiii noștri, dacă refuzăm să facem un minuscul efort pentru a schimba noi înșine lucrurile din jur, cu ce ocazie condamnăm guvernarea că nu ne creează condiții optime de trai? Doar nu poți cere de la șef un salariu mai mare, dacă nu faci nimic. În atare situație, noi nu ne deosebim cu nimic de cerșetorii mascați care, deși sunt capabili să-și facă bucata de pâine, își mimează neputința și ne înjură cât îi ține gura că nu le dăm bani de pomană. Noi suntem la fel de ipocriți ca ei.

Igoraș…

Cu părere de rău, noi procedăm la fel și față de oameni. Dacă cineva este în stare și este de acord să slujească intereselor noastre, noi îi suntem cei mai buni prieteni, iar după ce nu mai avem nevoie de el, aruncăm hârtia și tragem apa. Ce vrea și simte omul respectiv pe noi nu ne privește nici câtuși de puțin, important este ca noi să ne simțim bine. Nu am nicio intenție de a ține lecții altora, pentru că de data aceasta eu însumi mă simt vinovat.

Zilele trecute, l-am pierdut pe Igor Pânzaru, un jurnalist de excepție și, mai important, un jurnalist demn, așa cum puțini avem astăzi în R. Moldova. S-a stins tânăr, de cancer… Îl cunoșteam din anii studenției, când eram prieteni. Pe urmă ne vedeam mai rar, iar de când s-a îmbolnăvit și s-a retras în sat nu l–am mai văzut. Ultima dată am discutat la telefon și ne-am certat pentru prima dată, chiar dacă Igoraș era omul cu care era imposibil să intri în conflict. Cei care îl cunosc știu că, dacă se supăra, el râdea și te scruta cu ironie. De data aceasta, însă, el m-a sunat cu rugămintea de a nu critica un preot anume, pentru a nu știrbi și mai mult din imaginea destul de șifonată a bisericii în ultimul timp. Când i-am replicat mai în glumă, mai în serios, că nu-i frumos să se implice în treburile mele, el mi-a spus: „Bine, Pașa, nu mă-nteresează ce faci, dar hai măcar noi să nu murdărim biserica. Tu vezi în ce timpuri trăim. O greșit el, preotul, greșim și noi. Toți suntem oameni”. Cred că astea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el și pe care nu pot să le uit nici acum. Într-adevăr, chiar dacă știu că avem în biserică și slujitori certați rău cu moralitatea, biserica nu trebuie să sufere din cauza acestora. Igoraș a avut perfectă dreptate.

În ultimele săptămâni, și eu, și el știam că va muri degrabă. Îmi ziceam deseori să-l vizitez, când voi avea timp, dar am dat-o în bară… El nu mai e. Și n-am mers la el tot din cauza egoismului, căci m-am gândit mai mult la ocupațiile mele trecătoare, decât la moartea lui veșnică. Sunt sigur că s-ar fi bucurat, de-ar fi văzut că nu l-a uitat toată lumea. Din păcate, numai după ce pierdem, înțelegem ce am pierdut, iar regretele târzii sunt ca țirnicile (n.red.: chibrituri) arse, după cum am scris într-o carte care încă nu a apărut.

„Nu ne salvăm niciodată de unii singuri”

Pentru a nu ajunge la regrete, haideți să ne gândim unul la altul și la tot ce ne înconjoară. După cum spunea Jose Mujica, fostul președinte al Uruguayului, cunoscut ca cel mai sărac șef de stat din lume: „Nu ne salvăm niciodată de unii singuri, de fiecare dată ne salvăm împreună cu alţii. Sunt aspecte elementare ale vieţii. Dar sunt lucruri pe care prea des le uităm. „Dacă vom renunța la egoism, vom avea întotdeauna pe cineva alături, când ne va fi mai greu. De altfel, când ne vom înțelege gafa, poate fi prea târziu.

Mai mult decât atât, dacă noi, cetățenii de rând, vom fi uniți nu numai la mitinguri, unde alții, la rândul lor, ne folosesc în scopuri egoiste, dar și în viața de zi cu zi, atunci și cei de la putere ne vor lua mai în serios. Or, nu avem ce pierde. Dimpotrivă, avem numai de câștigat.