În 2010, gheaţa s-a spart şi, astăzi, vorba promo-ului, avem televiziune. Şi nu numai una, deşi, cu mici excepţii, aria de acoperire a rămas cam aceeaşi. Dar ce contează aria, când există posibilitatea de a apărea aproape non-stop pe sticlă? În ultimele luni, nu o dată m-am prins la ideea că politicienii – mai ales acei care nu prea au treabă cu guvernarea, ci mai mult cu comentarea – nici nu trebuie să inventeze minciuni pentru neveste. Ei aleargă de la un post TV la altul, iar ele stau liniştite, văzând „în timp real” unde li se află soţii.
Astfel, unii au guvernat un an de zile la televizor, alţii au trăit acolo. Şi poate că nu e cel mai rău lucru, dacă n-ar exista o problemă: la televizor poţi vorbi pentru cei din faţa ecranului, nu şi discuta cu ei. M-am convins de acest fapt, odată în plus, marţi seara, când am vrut să vin cu o replică la replica aproape genială a ministrului liberal al Transporturilor, Anatol Şalaru: „Uitaţi dracului tot ce v-a învrăjbit, că vin comuniştii înapoi şi atunci o să facem şedinţe din astea emigraţi undeva prin Europa!”. Am vrut să-l întreb atunci unde anume crede el că se va reuni guvernul emigrat. Să emigrăm şi noi încolo, la o adică? Poate măcar în emigraţie guvernanţii se vor înţelege…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
