Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect: „ca şi contribuabil, ca şi ghid”
Am auzit la televizor:
eu, ca şi contribuabil, vin şi spun…
agenţia de turism la care lucrează ca şi ghid
De ce nu e corect?
Şi se poate alătura lui ca numai în cazul în care acesta este folosit pentru a exprima comparaţia (A luat aceeaşi notă la teză ca şi mine), nu pentru a arăta calitatea sau relaţia (Ca şi turist, am vizitat multe locuri exotice. Ca şi comportament, Ion e un băiat ciudat). În cazul în care vrem să evităm o cacofonie, apelăm la alte mijloace, în funcţie de context: în calitate de (În calitate de coleg, îţi spun că nu ai dreptate), drept (A fost desemnat drept campion european la box), fiind (A fost considerat ca fiind cel mai bun) sau chiar omiterea lui ca (A fost ales conducător) etc.
Corect ar fi fost:
eu, în calitate de contribuabil, vin şi spun…
agenţia de turism la care lucrează ca ghid
Am mai auzit şi:
să transmitem ca şi mesaj
tot ce ştim noi ca şi creştini
ca şi ţară cu care nu avem cea mai bună relaţie
vi l-aţi dori ca şi candidat pe Sorin Oprescu?
nu neapărat ca volum, ci ca şi atitudine
ce ai întreba-o tu ca şi reporter?
alături de noi, ca şi oaspete, se află Angelica
1. Reformulează enunţurile următoare pentru a evita cacofoniile:
Ca şi candidatul independent, a obţinut mai puţine voturi.
Zona este considerată ca şi centru comercial şi de afaceri.
A fost ales ca şi conducător al echipei noastre acum 4 ani.
Ca şi contabil, are o responsabilitate foarte mare.
Ca şi colegi de echipă, ar trebui să discute mai mult.
Ca şi component al trupei, se ocupă de promovarea pieselor muzicale.
2. Urmăreşte câteva emisiuni de televiziune sau de radio şi notează-ţi propoziţiile în care este folosită conjuncţia şi după prepoziţia calităţii ca. Crezi că vorbitorul a dorit să evite o cacofonie?