Din păcate, nimeni nu a reacţionat, pentru ca astăzi toţi foştii conducători ai ţării noastre să ne aibă de proşti şi s-o facă pe uitucii. Dar crimele nu se uită…

„Cea mai dramatică pagină din istoria RM a fost aşa-zisa „afacere cu paşapoartele”. Birştein a corupt guvern după guvern, preşedinte după preşedinte, mai puţin poate pe Mircea Snegur… O jumătate din politicienii noştri umblau cu carduri bancare emise de Birştein”, susţine ex-premierul Ion Sturza, unul dintre puţinii demnitari din istoria RM, care a refuzat să susţină capriciile omului de afaceri canadian. TIMPUL a intrat în posesia unor contracte dintre Birştein şi RM, ce deconspiră în parte geneza „mafiei paşapoartelor”- una din cele mai odioase crime comise de elita politică a RM faţă de cetăţenii care le-au încredinţat votul, rămaşi flămânzi şi săraci…

16 mln. de ruble din Chişinău scurse în „buzunarul PCUS”

Despre Boris Birştein circulă mii de poveşti, dar noi ne vom opri la cele mai veridice. Presa a scris că, odată cu destrămarea URSS, omul de afaceri s-a infiltrat în anturajul unor preşedinţi ai noilor state independente, că a fost, concomitent, preşedinte al consiliilor economice superioare în R. Moldova şi în Kîrgîzstan, că ar fi pus umărul la estorcarea imenselor fonduri ale KGB-ului şi ale PCUS. În acest scop, la Moscova ar fi fost deschisă prima bancă comercială – „Saturn”, pe ale cărei conturi au fost depozitaţi banii partidului din toate republicile URSS, înainte de puciul din 1991. Am văzut cu ochii noştri acte cu parafa „secret”, semnate de Birştein, prin care CC de la Chişinău transmitea la „Saturn” 16 mln. de ruble (pe atunci 1 USD era egal cu 75 de copeici). Iar după ce operaţiunea a fost încheiată şi banca a fost închisă, afirmă sursele noastre, banii au fost transferaţi la Zurich, iar ulterior – împărţiţi pe conturile firmelor dirijate de Birştein, pe care Ion Sturza îl numeşte „buzunarul PCUS”.

Dar pe Hotelul „Okteabri” al CC din Chişinău (actualul „Jolly Alon”), Birştein a pus ochiul încă în 1989. Ex-premierul Valeriu Muravschi spune că atunci a fost semnat un contract între „Seabeco Grup”, CC al PCM, în persoana lui Grigore Cuşnir, şi Guvernul RSSM, în persoana preşedintelui Gospalnului, Kutîrkin, prin care firma lui Birştein se angaja să renoveze hotelul din contul unui credit de 3,3 mln. USD de la „Vneşeconombank”, primit cu garanţia Guvernului de la Chişinău. La insistenţa lui Muravschi, acest contract a fost reziliat în momentul în care Guvernul nu dispunea de bani pentru tipărirea monedei naţionale.

Muravschi ne-a tipărit paşapoarte ieftine

Prima întâlnire dintre Birştein şi Muravschi a avut loc tot în ajunul puciului de la Moscova. „L-am găsit pe Birştein şi i-am explicat că ne aflăm în situaţie de revoluţie şi trebuie să reziliem contractul din 1989, ca să semnăm altul, iar „Seabeco” să întoarcă Guvernului datoria faţă de banca sovietică. După puci, am semnat alt contract, prin care Birştein se obliga să ne restituie cele 3,3 mln. USD în termen de doi ani”, adaugă ex-premierul. La rândul său, fostul ministru al Economiei, Constantin Tampiza, afirmă că, iniţial, Birştein refuza categoric să semneze alt contract, fiindu-i teamă să nu aibă probleme cu „Vneşeconombank”. Totuşi, cei doi foşti oficiali ne asigură că, pe durata mandatului guvernului Muravschi, „Seabeco” a transferat Guvernului 1,8 mln. USD din respectiva datorie. Iar din această sumă a fost tipărit leul moldovenesc, la Paris, şi o parte din cele peste 5 mln. de paşapoarte moldoveneşti, fabricate la tipografia germană „Bundes Druckerei”. Suma contractului dintre Guvern şi tipografie, semnat în 1991, era de 5,14 milioane USD, preţul unui document constituind numai 1,02 USD. Ulterior, Curtea de Conturi a constatat că acest număr de blanchete ar asigura necesităţile RM pe 38 de ani înainte. „Pe urmă, noi ne-am dat demisia şi nu ştiu ce s-a întâmplat”, spune Muravschi. „Apoi, a venit Sangheli şi a zis că el a făcut valuta naţională”, adaugă Tampiza.

Sangheli a aprobat contractele cu Birştein

Dar înainte de aceasta, în 1992, la Nistru s-a vărsat sânge. Războiul a fost încheiat după o misterioasă vizită la Chişinău a vicepreşedintelui Rusiei, Aleksandr Ruţkoi. Pentru politicienii de la Chişinău din acea vreme nu este o taină că întâlnirea a fost organizată cu suportul nemijlocit al lui Birştein, care se afla în relaţii de prietenie cu Ruţkoi. După acea vizită, la Moscova a fost semnată Convenţia „Elţin-Snegur”, prin care Chişinăul se angaja să formeze un guvern de conciliere, condus de Andrei Sangheli. Solicitat de noi, Sangheli ne-a spus că e vorba de „poveşti interpretate de cineva, care trebuie să spună ceva”, însă e cert faptul că anume el a ajuns în fruntea Cabinetului după vizita lui Ruţkoi, înainte de a înceta războiul. Executivul condus de el a aprobat în mod oficial toate contractele dintre stat şi firmele canadianului, în urma cărora tânărul nostru stat, precum şi fiecare dintre noi în parte, am fost obligaţi să rupem pâinea de la gura copiilor şi s-o împărţim cu Birştein. „Toate chestiunile astea erau aprobate prin hotărârile Guvernului, semnate de Sangheli. Totul e clar. La noi, toată vremea sunt alegeri, pentru care trebuie bani”, confirmă şi fostul şef al Gărzii Financiare (GF) Nicolae Bivol.

Primul contract în această privinţă, care a ajuns la noi, are nr. 2801-3 şi datează cu 25 februarie 1993. „Seabeco International” se angajează să livreze utilaj de comunicaţie specială pentru MAI, în valoare de 2,3 mln. USD, din contul datoriei restante de 1,6 mln. USD pentru cumpărarea hotelului „Okteabri”, dar şi din contul unor restanţe ale firmei privind furnizarea acidului uretic. Semnat de Birştein, pe de o parte, şi de Constain Antoci, ex-ministru de Interne, şi Andrei Cheptene, ex-ministru al Economiei, pe de altă parte, contractul este aprobat printr-o hotărâre a Guvernului Sangheli.

Ce fel de tehnică a primit MAI atunci este greu să aflăm. „Din câte ştiu, poliţia a primit echipament mult mai ieftin decât se spunea”, susţine Muravschi. Şi actele în această privinţă trezesc suspiciuni. În 1996, GF a stabilit că MAI a primit utilaj de numai 1 mln. 959 mii USD, iar diferenţa de 370 mii USD (1 mln. 288 mii lei) a fost înscrisă ca şi cheltuieli pentru instruirea specialiştilor moldoveni în Israel. În realitate, nu există nici vreun act care să confirme aceste cheltuieli, nici numărul exact al persoanelor instruite.

Alte milioane trecute nejustificat la cheltuieli

În mod foarte delicat şi fără a trezi dubii, „mafia paşapoartelor” face primul pas în Moldova la 17 decembrie 1993, când guvernul Sangheli acceptă „propunerea MAI de dezvoltare a bazei tehnico-materiale”, prin procurarea mijloacelor speciale de telecomunicaţii în sumă de 3,5 mln. USD.

Hotărârea conţine şi următoarea menţiune: „finanţarea să fie efectuată prin intermediul companiei „Seabeco International”. Aceeaşi clauză este stipulată şi în scandalosul contract dintre părţi, cu nr. 2801-19, semnat, peste două zile, de aceleaşi persoane (Birştein, Cheptene, Antoci): „Achitarea se va efectua din contul creditului pe care SA „Seabeco Moldova” îl va lua sub formă de investiţii de la „Seabeco International” şi care va fi achitat din contul încasărilor valutare obţinute în rezultatul activităţii societăţii nominalizate”.

Este anume contractul despre care a vorbit Vlad Filat la briefingul de săptămâna trecută, fără să-i indice corect clauzele. A doua zi, la 20 decembrie 1993, cele două firme ale lui Birştein semnează un acord de creditare a sumei menţionate, „Seabeco International” obligându-se să furnizeze utilajul respectiv şi să efectueze instructajul personalului, iar „Seabeco-Moldova” – să suporte cheltuielile.

 

Şi această tranzacţie a abundat de încălcări. Acelaşi control al GF a depistat că factura privind utilajul furnizat, prezentată la MAI de către „Seabeco International” în februarie 1995, arăta cheltuieli de 894.220 USD. Din această sumă, în registrul evidenţei contabile a fost înregistrat utilaj şi materiale de doar 525.720 USD. Ca şi în primul caz, diferenţa – deja de 368.500 USD – a fost trecută la cheltuieli: transport, instructaj, inclusiv operaţiuni efectuate de MAI din propriul cont ş.a., fără a fi confirmate de vreun act. Numai pentru instruirea a două persoane sunt înregistrate cheltuieli de 150.000 USD. Culmea este că nicio factură de la „Seabeco International” nu era trecută prin vamă şi că toate declaraţiile vamale în acest sens lipseau cu desăvârşire. Adică, facturile au fost scrise la Chişinău şi este vorba despre o spălare de bani evidentă. Dacă statul închidea ochii la aceste nelegiuiri, reiese că Birştein se împărţea în mod cert cu cineva dintre demnitarii noştri. Totuşi, acesta a fost doar începutul. La acel moment, cetăţenii R. Moldova încă nu erau storşi de ultimii bani, în mod deschis şi obraznic.

„Seabeco-Moldova” – un paravan pentru furtul banilor publici?

„Seabeco-Moldova”, firma care, conform contractului din 19.12.1993, urma să achite utilajul special pentru MAI dintr-un credit de 3,5 mln. USD acordat de „Seabeco-International”, a fost înfiinţată la 15 octombrie 1991, printr-o hotărâre a Guvernului RM. Fondatorii firmei sunt Cancelaria de Stat a RM, cu o cotă-parte de 35 %, şi „Seabeco Internaţional”. Cu toate că scopul declarat al fondării „Seabeco Moldova” a fost exploatarea raţională a Hotelului „Okteabri”, guvernul prevedea că aceasta poate desfăşura orice tip de activităţi economice, fără a fi supusă impozitării şi, mai mult, se angaja să-i asigure interesele şi bunurile prin garanţii financiare, juridice şi administrative. Pornind de la influenţa lui Birştein în cercurile politice moldoveneşti şi având în vedere spălările de bani evidente depistate de GF în primele tranzacţii cu firmele acestuia, nu se exclude că „Seabeco-Moldova” a fost creată doar ca un paravan pentru autorităţi cu scopul de a estorca banii publici. Iar creditul de 3,5 USD – să fi fost întors inclusiv din contribuţiile la bugetul de stat.

Sangheli i-a deschis calea lui Birştein spre buzunarele noastre

Furtul direct din buzunarele oamenilor a început la 1 august 1995, prin semnarea un acord adiţional la contractul din decembrie 1993. Acordul stipula că până la acea oră contractul fusese îndeplinit în mărime de 789.890 USD, dar că cele 3,5 mln. USD nu vor fi suficiente pentru implementarea proiectului. În acelaşi act apare şi firma „Intercomsoft”, care, în prezent, solicită 41 mln. USD de la „Registru”. Condusă tot de Boris Birştein, firma este reprezentant regional al companiei „Supercom” din Israel – companie care urma să ne furnizeze utilajul pe parcursul anilor 1995-2005. Clauzele acordului în privinţa achitării utilajului se contrazic de la mână până la gură. Pe de o parte, documentul prevede că părţile sunt în drept să se conducă de clauzele contractului din 1993 până la atingerea sumei de 3,5 mln. USD. Pe de altă parte, se stipulează că din ziua intrării în vigoare a acordului, partea moldovenească este obligată să transmită la orice cont indicat de SI 40% din preţul fiecărui document eliberat, dar nu mai puţin de 10 USD pentru un paşaport şi 4,5 USD pentru alte acte.

Astfel, dacă Guvernul Muravschi a tipărit peste 5 mln. de paşapoarte, care ne-ar fi ajuns pentru 38 de ani, cu doar 1,02 USD pentru o bucată, guvernul Sangheli acceptă condiţii în care un paşaport nu poate să coste mai puţin de 10 USD. De aici se vede că preţul paşapoartelor moldoveneşti a fost sporit până la exagerare cu acordul autorităţilor. Într-adevăr, la 14 septembrie 1992, Guvernul Sangheli a aprobat acordul, permiţând firmelor lui Birştein să-şi sporească capitalul din pensiile şi salariile mizere pe care le plătea cetăţenilor.

Sărăciţi cu circa 1,5 mln. USD în jumătate de an

Unde ajungeau aceşti bani nu se ştie. E cert însă că autorităţile noastre n-au ţinut cont de lege nici în continuare. Controlul GF arată că, în prima jumătate de an, întreprinderea „Registru”, creată de MAI, a achitat firmei „Intercomsoft” 1 mln. 419 mii USD din adaosul plătit de moldoveni pentru Birştein. Incredibil, dar aceşti bani n-au fost trecuţi la micşorarea datoriilor statului faţă de „Seabeco International”, ci direct la cheltuieli. GF a constatat că, dacă acordul din 1995 va fi îndeplinit în întregime, statului nostru îi vor fi aduse prejudicii de peste 100 mln. USD. Presupunem astfel că informaţiile difuzate în presă, precum că „Registru” a plătit firmelor lui Birştein 23 mln. USD sunt floare la ureche…

Toţi au uitat de controlul GF?

Şeful Gărzii, Nicolae Bivol, ne spune că a prezentat rezultatele controlului ministrului Finanţelor, Valeriu Chiţan, care i-ar fi convocat într-o şedinţă specială pe ministrul Economiei, Andrei Cheptene, şi cel de Interne, Constantin Antoci – semnatarii contractelor cu Birştein. Din păcate, cei trei foşti miniştri tac mâlc. Antoci nu răspunde la telefon, Cheptene zice că nu ştie nimic, căci nu a fost acceptat la negocieri, şi că a semnat contractele după hotărârea Guvernului. „Dacă aş fi participat la discuţii, ar fi fost altceva. N-am ştiut de controlul GF, nici de faptul că banii erau trecuţi la cheltuieli”, a menţionat Cheptene. El ne-a asigurat că la negocieri participau Antoci, Molojen şi Chiţan. Molojen îşi ţine telefonul închis, dar Chiţan infirmă: „N-am idee de controlul GF. N-am convocat nicio şedinţă în această privinţă, de paşapoarte nu m-am ocupat şi nu puteam să pun vreo rezoluţie în acest sens”. Poate că fostul ministru o fi uitat şi el, însă noi deţinem alte probe.

 

După acest control, Ministerul Economiei a semnat cu firma „Intercomsoft” un alt contract cu aproape aceleaşi clauze. Pe atunci, viceministru de Interne şi şef al Departamentului informaţii şi documentare a populaţiei era Vladimir Molojen – o persoană-cheie în această „afacere”. A urmat schema descrisă acum o săptămână pentru TIMPUL de ministrul Tehnologiilor Informaţionale, Pavel Filip, schemă care ne poate prejudicia statul cu 41 mln. USD. În 2006, când s-a iscat aşa-zisul conflict cu „Intercomsoft”, Molojen era deja ministru al Tehnologiilor Informaţionale. Tot el l-a convins, în 2010, pe ministrul Alexandru Oleinic să acţioneze în judecată această firmă, deschizând calea spre aşa-numitul atac raider asupra „Registrului”.

„Vroia şi Moldtelecom-ul”

Cu Birştein au lucrat toţi conducătorii RM. Dar Mircea Snegur are dreptate când spune că Birştein a respectat legea. Vina nu e al lui, ci al aleşilor noştri, care l-au protejat, ca să fure ei. După cum spune şi Dumitru Braghiş: „Cred că greşeala a fost comisă la început, în contractul iniţial, deoarece actele semnate ulterior sunt rezultatul primului document. Dar nu e vinovat Birştein, care a vrut să mai câştige un ban. Trebuie să-i învinuim pe acei care au semnat documentele”. Dacă toţi l-ar fi ignorat pe Birştein aşa ca Druc, Sturza sau Matei, poate că azi am trăi în condiţii mai omeneşti. Ion Sturza s-a trezit cu Birştein în anticameră chiar în prima zi când fusese numit vicepremier şi ministru al Economiei. „Era cu Grigore Cuşnir şi vroiau să-mi transmită un cadou. I-am alungat. Ştiindu-i provenienţa, întotdeauna am avut o poziţie extrem de negativă faţă de el. Se ştie că a strâns banii PCUS şi a fugit, că a pus laba în mod fraudulos pe hotelul CC şi pe multe alte lucruri. Peste jumătate de oră am fost chemat la Ciubuc, ca să-i văd acolo. Ziceau că vor să privatizeze „Moldtelecom” printr-o formă de acţionare prin SUA. Am înţeles că ne au de proşti, încercând să ne ia întreprinderea pe degeaba… I-am spus lui Ciubuc: „Ivan Kondratievici, ăştia ne consideră idioţi!”. Sturza a fost şi singurul premier care a încercat să rezilieze contractul privind utilajul pentru paşapoarte. „Am propus Consiliului Suprem de Securitate să punem punct contractului, dar nimeni n-a fost de acord. I-am spus şi lui Petru Kirilovici că aşa nu se poate, dar el zicea s-o lăsăm mai încetişor… Birştein are aici agenţi de influenţă, printre care se numără şi Molojen, care a ajuns, cred, unul dintre cei mai bogaţi oameni din RM. Susţinerea acestor afaceri este o trădate naţională”, consideră Sturza. Cât ţine de judecătorii Colenco şi Namaşco, care au decis încasarea a zeci de milioane în folosul „Intercomsoft”, Sturza afirmă că aceştia „au un background bine cunoscut în lumea de afaceri din RM, încât, dacă ar lua o decizie corectă, m-aş îndoi că e aşa”…

„M-a întrebat câte milioane vreau”

Cel mai deschis a luptat contra lui Birştein ex-vicespicherul Parlamentului Valeriu Matei. Şi controlul GF a fost efectuat ca urmare a unei interpelări a acestuia. „Birştein l-a cumpărat pe Snegur, pe Lucinschi, care îl pupau în fund şi-i duceau geanta. Când a crezut că se vinde toată Basarabia, a venit şi la mine. Am refuzat să-l primesc, dar el deja era în anticameră: „Zdrasti, Valeri Nicolaevici!”. Zicea că-l atac prea des şi că el încă nu a reacţionat. M-a întrebat câte milioane vreau. „Crezi că în ţara asta toţi se vând şi nimeni nu mai are conştiinţă? l-am întrebat. Ieşi afară să nu te mai văd!”. A repetat că nu a luat nicio măsură contra mea, dar că acum se va gândi… Am insistat să plece şi s-a dus. Dar peste zece minute m-a sunat Lucinschi. Se interesa de ce m-am comportat aşa cu un om care a făcut mult bine RM. „Îţi place Birştein? Poftă mare!”, i-am zis şi am trântit receptorul. În scurt timp, a început campania împotriva mea şi m-au demis din funcţie”.

Lucinschi şi Sangheli şi-au pierdut memoria?

Amintim că, întrebat de TIMPUL de ce n-au stopat „mafia paşapoartelor”, Snegur ne-a spus că Birştein nu a adus prejudicii RM; Lucinschi ne-a luat de tâmpiţi, spunându-ne: „Cu problemele astea se ocupă guvernul. N-am idee”, iar Sangheli nu ştia ce să zică: “Cum să spun? N-am ştiut. Paşapoartele nu le-a făcut Guvernul Sangheli”. Ion Ciubuc evită să vorbească despre Birştein. Nu acuzăm pe nimeni, dar un singur lucru este cert: dacă aceştia nu s-ar simţi cu musca pe căciulă, ar da explicaţii… Eu vă asigur că ei ştiu totul, ei ştiu mult mai multe, dar tac, căci, în închipuirea lor, noi toţi am fost şi vom rămâne pro-stă-naci! Să tacă, vom vorbi noi. TIMPUL va investiga în continuare afacerile lui Birştein în RM, inclusiv „mafia paşapoartelor”.